Plângere contravenţională. Sentința nr. 599/2013. Judecătoria ADJUD

Sentința nr. 599/2013 pronunțată de Judecătoria ADJUD la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 1930/173/2012

Dosar nr._ - plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A.- JUDEȚUL V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 599

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.06.2013

PREȘEDINTE- C. D. M.

GREFIER- L. V.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei Civile privind petentul M. V., domiciliat în mun. Bacău, ., nr. 25, ., județul Bacău și pe intimata I. V., cu sediul în mun. Focșani, .. 12, județul V., având ca obiect plângere contravetionala.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.05.2013 când au fost puse concluzii pe fond, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 06.06.2013, când a hotărât;

INSTANȚA

Asupra contestatiei de fata, instanta constata urmatoarele:

Prin plangerea inregistrata la nr._ la aceasta instanta, petentul M. V. a contestat procesul verbal . nr._/30.10.2012 emis de Politia Mun. A., prin care a fost amendat cu suma de 630 lei, fiindu-i aplicata si masura complementara a suspendarii dreptului de a conduce o perioada de 90 de zile, pe motiv ca la data de 30.10.2012, orele 11,09 pe DN2, km 233 + 800 m a condus auto cu nr. de inmatriculare TX-5417-XC cu viteza de 114 km/h in zona in care viteza maxima admisa este de 50 km/h, inregistrarea radar fiind facuta cu aparatul montat pe auto speciala_, fapta ce constituie contraventie conform art. 102 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002.

In motivarea plangerii petentul a aratat ca nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina lui si a solicitat anularea procesului-verbal.

In probatoriu, a solicitat proba cu inscrisuri si proba cu martori.

Intimata I.P.J V. a formulat intampinare in cauza prin care a solicitat respingerea plangerii petentului pe motiv ca acesta se face vinovat de savarsirea faptei, in sustinerea procesului verbal comunicand raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologica a aparatului radar, atestatul de operator radar a agentului constatator si planse foto.

Examinand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca :

Prin procesul verbal . nr._/30.10.2012 emis de Politia Mun. A., petentul a fost amendat cu suma de 630 lei, fiindu-i aplicata si masura complementara a suspendarii dreptului de a conduce o perioada de 90 de zile, pe motiv ca la data de 30.10.2012, orele 11,09 pe DN2, km 233 + 800 m a condus auto cu nr. de inmatriculare TX-5417-XC cu viteza de 114 km/h in zona in care viteza maxima admisa este de 50 km/h, inregistrarea radar fiind facuta cu aparatul montat pe auto speciala MAI_, fapta ce constituie contraventie conform art. 102 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002.

Cu privire la legalitatea procesului verbal de contraventie, se constata ca nu au fost invocate aspecte de nelegalitate.

Verificand din oficiu legalitatea procesului verbal de contraventie, raportat la cerintele prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, constata ca dispozitiile legale in materie au fost respectate. Astfel, procesul verbal cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.

In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal de contraventie, se constata din plansele foto si din inregistrarea video comunicate la dosar ca petentul a circulat cu viteza retinuta in procesul verbal de contraventie, si anume cu 114 km/h, insa din acestea nu se poate observa daca la momentul cand s-a facut inregistrarea masina condusa de petent se afla . de drum unde viteza maxima admisa este de 50 km/h.

Conform adresei de la DRDP Iasi trimisa instantei la data de 31.05.2013, semnalizarea rutiera existenta pe DN2 sectorul km. 233+800 m, unde a fost constatata savarsirea contraventiei, nu include nici un indicator de restrictie a vitezei.

F. de acest aspect, instanta retine ca a fost facuta dovada contrara a celor retinute in procesul-verbal contestat, motiv pentru care urmeaza a admite plangerea formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea contraventionala inregistrata sub nr._ formulata de petentul M. V., domiciliat în mun. Bacău, ., nr. 25, ., județul Bacău și pe intimata I. V., cu sediul în mun. Focșani, .. 12, județul V., având ca obiect plângere contravetionala.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/30.10.2012.

Exonerează petentul de plata amenzii și înlătură măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 06.06. 2013.

Președinte,

Pentru grefier Plecat în CO

semnează grefier șef E. R.

Red. CDM

Tehnored. ER

4 ex/ 27.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 599/2013. Judecătoria ADJUD