Anulare act. Sentința nr. 1853/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1853/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 1286/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1853/2013
Ședința publică din 26.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - M. M. I.
GREFIER – D. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții D. I. și D. A. C. în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., având ca obiect anulare act - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanți avocat C. C. în substituire avocat Tomșiț D. și avocat C. M. A. pentru pârâta ., lipsă fiind pârâta . - Sucursala A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuția părților excepția netimbrării cererii invocată de pârâta ., prin întâmpinare.
Pârâta ., prin avocat, solicită admiterea excepției netimbrării cererii, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, precizând că reclamanții au solicitat anularea clauzei din convenția de credit prevăzută la punctul 5, care este o clauză evaluabilă în bani, iar dispozițiile art.2 alin.1 ale Legii 146/1997 se aplică cererilor privind anularea unui act juridic patrimonial.
Reclamanții, prin avocat, pun concluzii de respingere a excepției netimbrării cererii, arătând că prezenta acțiune este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, fiind aplicabile prevederile art. 15 lit. j din Legea 146/1997, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile Legii nr.193/2000.
Instanța, în deliberare, respinge excepția netimbrării cererii, invocată de pârâta . întâmpinare, având în vedere că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 15. lit. j din Legea 146/1997, prezenta acțiune fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Instanța pune în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta ., prin întâmpinare.
Pârâta ., prin avocat, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, apreciind-o întemeiată, având în vedere că Legea 193/2000 protejează un interes privat și nu un interes general și vizează o nulitate relativă și nu absolută conform motivării cererii reclamanților, impunându-se astfel admiterea acesteia întrucât au trecut peste 3 ani de la data încheierii contractului.
Reclamanții, prin avocat, pun concluzii de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, considerând că aceasta este imprescriptibilă, acțiunea fiind întemeiată pe Legea 193/2000 cu trimitere la Codul civil.
Instanța, în deliberare, respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta ., prin întâmpinare, ca neîntemeiată, raportat la dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța arată că în cazul încheierii unui contract cu încălcarea prevederilor legii 193/2000, face ca acel contract să aibă o cauză ilicită, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului, invocarea nulității absolute fiind imprescriptibilă sub aspect extinctiv.
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, invocată de pârâta ., prin întâmpinare.
Pârâta ., prin avocat, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, arătând că în speță sunt aplicabile prevederile art.8 din Legea nr.193/2000, raportat și la practica depusă în dosare similare. Reclamanții nu au ales o cale, au formulat acțiunea bazată atât pe legea 193/2000, cât și pe dreptul comun.
Reclamanții, prin avocat, solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, apreciind că prevederile art.14 ale Legii 193/2000 nu împiedică introducerea acțiunii de îndeplinirea unei proceduri prealabile. Chiar și în situația în care consumatorii s-ar fi adresat către ANPC, aceasta nu are calitate procesuală, iar reclamanții ar fi trebuit oricum să intervină în cauză. În ceea ce privește decizia invocată de pârâtă, arată că aceasta este interpretabilă.
Instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, invocată de pârâta ., prin întâmpinare, având în vedere că promovarea unei astfel de acțiuni este permisă de prevederile art.14 ale Legii nr. 193/2000.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamanții, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri constând în actele depuse la dosar.
Pârâta ., prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților, pentru a dovedi caracterul negociat al convenției de credit și mai ales a actului adițional, pentru a dovedi că reclamanții aveau cunoștință de invitația de a se prezenta la bancă.
Reclamanții, prin avocat, consideră că nu se poate dovedi caracterul negociat al convenției de credit și a actului adițional prin administrarea probei cu interogatoriul.
Instanța încuviințează, conform art. 167 C.proc.civ., pentru reclamanți și pentru pârâta proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei, constatând că este utilă, concludentă și pertinentă, putând duce la dezlegarea pricinii.
În deliberare, instanța respinge proba cu interogatoriul reclamanților, ca nefiind utilă soluționării cauzei, întrucât reclamanții au arătat, expres, în acțiune, că nu a existat nicio negociere cu banca, astfel că un interogatoriu în care să se repete același lucru ar fi inutil și nu ar duce decât la tergiversarea judecării cauzei. În plus, contractele de credit bancar cu persoane fizice sunt contracte de adeziune, iar natura acestor contracte presupune tocmai lipsa negocierii, clientul având posibilitatea, fie să accepte, în totalitate, clauzele contractuale, așa cum sunt stabilite de bancă, fie să refuze să semneze acest contract și să se adreseze altor bănci.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza îh stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reclamanții, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În susținere arată că dezechilibrul între prestații este dovedit, actul adițional la convenția de credit este nesemnat, mai mult reclamanții au refuzat semnarea acestuia, iar pârâtele în mod abuziv au încercat implementarea actelor adiționale, în condițiile în care exista refuzul reclamanților, apreciază că nu au relevanță, contractul fiind abuziv. Solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru care va depune chitanță. Mai arată că obligațiile reclamanților sunt foarte multe, în timp ce obligațiile pârâtelor sunt doar câteva.
Pârâta ., solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți, având în vedere și următoarele: reclamanții au solicitat admiterea acțiunii învederând ca fiind o clauză abuzivă comisionul de risc, însă pentru a fi considerată clauză abuzivă ar fi trebuit să nu fie negociat și să fi creat un dezechilibru între prestații, aspecte care nu au fost dovedite de către reclamanți. Ca și o comparație între drepturile și obligațiile consumatorilor, în contractul de credit s-a prevăzut că, consumatorii au împrumutat o sumă de bani pentru 300 de luni și prin actele adiționale, de cele mai multe ori consumatorii au beneficiat de condiții mult mai avantajoase. Astfel, atâta timp cât suma solicitată le-a fost acordată, dobânda nu s-a modificat, mai mult D. a fost redus, iar comisionul de administrare credit introdus prin normele de aplicare a OUG 50/2010 prevede că, chiar și în situația în care actele adiționale nu au fost semnate, dar dacă partea nu s-a opus expres, s-au introdus în baza OUG 50/2010, reclamanții au fost anunțați, iar aceste acte adiționale nu s-au negociat din culpa exclusivă a reclamanților, care nu s-au prezentat la sediul băncii să negocieze. Clauza referitoare la rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al Contractelor de credit Rata dobânzii este elementul cheie despre care banca își informează clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci. Prin urmare modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată di perspectiva clauzelor abuzive. De asemenea prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor art. 1020, 1021 C.civ, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.. Cu cheltuieli de judecată.
În temeiul art.150 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 14.02.2013, sub dosar nr._ reclamanții D. I. și D. A. C. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala A. I., prin hotărârea ce se va pronunța:
I. Să constate nulitatea absolută parțiale a Convenției de Credit nr._/05.03.2007, încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze:
- pct. 3 lit.d – „data ajustării dobânzii” din „condițiile speciale ale convenției”;
- pct.3.10 D. din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției privind„D. poate fi modificat în condițiile modificării ratei dobânzii”;
- pct. 5 lit. a – „comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției;
- pct.3.5 – comisionul de risc din condițiilor generale ale convenției, cauza Convenției de Credit fiind ilicită;
II. Să dispună desființarea clauzelor contractuale menționate la pct. 1.
- Să dispună desființarea planului de rambursare în ce privește clauzele
menționate la punctul I.
- Să constate că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și
unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc, prevăzut de pct.5 lit.a, în comision de administrare credit;
- Să constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit ca fiind abuzive;
- Să dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit;
- Obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate de reclamanți cu titlul de comision de risc și comision de administrare credit din luna februarie 2010 până la data introducerii acțiunii în cuantum de 1 344,92 CHF și în continuare până la data restituirii efective;
- Obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale începând cu data plății până la data restituirii efective;
- Obligarea pârâtei de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;
Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.proc.civ.
Suma de 1 344,92 CHF, solicitată la capătul VII de cerere, reprezintă suma plăților lunare, reprezentând comisionul de risc și administrare conform planului de rambursare și extraselor de cont.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în calitate de împrumutați, au încheiat Convenția de Credit nr._/05.03.2007, valoarea creditului obținut de către aceștia fiind de 42 026 CHF, iar durata creditului fiind de 300 luni de la data încheierii convenției. Reclamanții consideră clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive, ceea ce face cauza convenției să fie ilicită.
Precizează că, deși dobânda curentă stipulată în contract este în cuantum de 4,25% pe an a fost prevăzută ca fiind fixă, la pct.3 lit. d din convenție se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii”.
La pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificat în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „Costuri suplimentare”, cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă, iar la pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, se arată că a fost stabilit comisionul de risc în cuantum de 0,1 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de Credit.
Reclamanții apreciază că dispozițiile art. 969 Cod civil, care conferă putere de lege contractului, se referă la cele „legal făcute”, nu și celor care contravin limitelor impuse prin dispoziții imperative ale legii, conform art.948 Cod civil. Potrivit art.14 din legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate ci prevederile Codului civil și Codului de procedură civilă.
Consideră că clauzele din convenția de credit de mai sus sunt ilicite și abuzive, având o cauză ilicită, neputând fi negociate și fiindu-le impus în forma respectivă de bancă. Prin urmare, banca a transformat tacit contractul de credit într-unul de adeziune, context în care acesta este abuziv deoarece nu a putut fi negociat și au creat în detrimentul reclamanților și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru grav în ceea ce privește drepturile și obligațiile contractuale, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Se mai arată că reclamanții sunt obligați să achite lunar un comision de risc în favoarea băncii, prevăzut la punctul 5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, în cuantum de 0,1% aplicat la soldul creditului, chiar dacă au adus ca garanție pentru executarea contractului un imobil care a fost asigurat conform pct.7 – „Garanții” din Condițiile speciale ale Convenției, asigurare de asemenea cesionată în favoarea băncii.
În ceea ce privește comisionul de administrare introdus de către pârâta unilateral prin act adițional, reclamanții consideră că este de asemenea abuziv, aspect ce rezultă tot din prevederile art.4 din legea 193/2000, întrucât nici aceste clauze nu au fost negociate și creează, în detrimentul împrumutaților și contrar cerinței bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, din conținutul actului adițional rezultă că acest comision are aceeași destinație ca și comisionul de risc, respectiv administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului. Așadar, este evident că noul comision nu este altceva decât comisionul de risc din convenția inițială, banca operând doar o schimbare formală a denumirii și ulterior a cuantumului comisionului pentru a-i da o aparență legală.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art.4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și art.969, 948, 968 Cod civil.
Reclamanții au solicitat admiterea probei cu înscrisuri și au depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: Convenția de Credit nr._/05.03.2007, plan de rambursare credit, act adițional la convenția de credit, notificare (f.15-56).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în temeiul art.15 lit. j din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, raportat la art.1 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
La termenul de judecată din data de 29.03.2013, pârâta . a depus întâmpinare (f.66-80), prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, iar pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.,. Pârâta a arătat că toate clauzele invocate de reclamanți au fost negociate, iar clauza reglementată la art.5 din convenția de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Astfel, comisionul de risc este parte a prețului contractului, nefiind echivalentul garanției reale imobiliare – ipoteca, deoarece acesta este perceput și pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată.
De altfel, sancțiunile prevăzute de Legea nr.193/2000 sunt modificarea clauzelor contractuale sau desființarea contractului, cu daune-interese, iar în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect este modificarea pentru viitor a acestora. În consecință, consideră că instanța investită cu soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității Băncii de a solicita ulterior rezilierea contractului, și implicit restituirea sumei acordate ca și credit.
Pârâta mai arată că, clauza reglementată la art.3 lit.d din Condițiile Speciale a fost negociată, solicitând instanței să observe că nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile Legii 193/2000 privind caracterul abuziv al clauzei și arată, ca exemplu că au fost negociate clauzele referitoare la moneda creditului, la perioada de utilizare, la perioada de grație, dar și la rata dobânzii. În ceea ce privește dispozițiile cuprinse în această clauză au fost asumate de către clienți, pârâta a făcut referire la Decizia nr.77 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.
Pârâta precizează că, clauza reglementată la art.3 lit.d din Convenția de Credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, efectele acestei constatări fiind cuprinse chiar în Legea invocată de reclamanți, la punctul 1, lit.a din Anexa Legii 193/2000 și subliniază că prevederile contractuale nu îngrădesc în niciun mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor art.1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele care decurg din exercitarea acestei opțiuni.
În drept, pârâta a invocat prevederile art.115-118 C.proc.civ., art.969 Cod civil, Legii nr.193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, Decretul nr.167/1958, Decretul 31/1954.
În probațiune, pârâta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, interogatoriu, precum și alte mijloace de probă a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța constată că reclamanții D. I. și D. A. C. au încheiat cu . – prin Sucursala A. I., convenția de credit nr._/05.03.2007 (fila 15).
La art. 3 lit. d din convenție – condiții speciale – se prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.
De asemenea, la art. 3.10 din convenție – condiții generale, se stipulează că D. (dobânda anuală efectivă) poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 “Costuri suplimentare”.
Prevederile contractuale de mai sus au fost stabilite în ciuda faptului că dobânda este fixă (art. 3 lit. a din contract – condiții speciale, fila 12).
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
De asemenea, conform art. 4 alin. 2 “o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate”.
Este evident că aceste contracte de credit sunt contracte de adeziune, iar clientul este obligat fie să le accepte, în întregime, în forma propusă de bancă, fie să refuze încheierea contractului. Negocierea diferitelor clauze contractuale nu este posibilă.
Asta nu înseamnă, însă, că unele clauze contractuale, cum ar fi cea referitoare la modul de calcul al dobânzii sau de modificare a acesteia, respectiv instituirea unui comision de risc nu ar fi abuzive și vădit nelegale.
Posibilitatea pe care o are banca de a revizui în mod unilateral rata dobânzii (deși s-a stabilit că este fixă), în funcție de niște criterii ambigue, vădit subiective și unilaterale este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, încălcându-se art. 4 din Legea 193 din 2000.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a punctului 3 lit. d – “Data ajustării dobânzii” din Condițiile speciale ale convenției”, respective punctual 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției, urmând a dispune desființarea acestor clauze.
La punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la punctul 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Instanța constată că acest comision de risc a fost prevăzut în convenție, fără a se preciza ce reprezintă și ce riscuri acoperă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Instanța constată că terminologia folosită de către pârâta V. este foarte ambiguă, iar clientul nu are posibilitatea de a-și da seama ce anume acoperă acel comision de risc și care este motivul pentru care trebuie să-l plătească.
În speța de față, riscul de credit nu poate fi luat în considerare ca destinație a comisionului de risc, pentru că imobilul adus în garanție este asigurat, banca impunând prin convenție ca asigurarea să se încheie cu o societate de asigurări agreată de bancă, iar polița de asigurare să fie cesionată în favoarea băncii. O altă obligație impusă de bancă prin convenție a fost ca imobilul adus garanție să reprezinte 130% din valoarea creditului. Obligațiile de mai sus au fost instituite în sarcina reclamanților prin convenție, contractul fiind evident unul de adeziune, clauzele cuprinse în acesta fiind prestabilite de bancă, neexistând vreo negociere cu clientul. Chiar și în situația în care, prin absurd, s-ar considera că a existat o negociere cu privire la comisionul de risc, clauza ar fi tot abuzivă, întrucât acordul părților cu privire la o clauză ilicită și imorală nu transformă acea clauză într-una legală.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul pieirii bunului cu care a fost garantat creditul, banca ar beneficia de o dublă garanție, creând, în detrimentul reclamanților, și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce contravine art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Dacă s-ar considera că acest comision de risc anticipează o posibilă conduită culpabilă a clienților, instanța constată că prin același contract a fost prevăzut că în caz de achitare cu întârziere a obligațiilor de plată, banca va percepe penalități de întârziere, iar dacă clientul nu-și îndeplinește obligațiile de plată, banca ar putea trece la executarea silită a garanției imobiliare, fiind instituit un drept de ipotecă asupra imobilului.
Prin urmare, și în acest caz riscul unei conduite culpabile a reclamanților este acoperit prin stabilirea penalităților de întârziere și a garanției imobiliare, iar banca ar beneficia din nou de o dublă garanție, astfel că din nou clauza privind comisionul de risc este abuzivă, fiind contrară art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul de piață generat de fluctuațiile de piață ale prețurilor sau ale cursului valutar, instanța constată că împrumutul luat de către reclamanți a fost în franci elvețieni, iar leul s-a devalorizat semnificativ în raport cu această monedă, risc care a fost, oricum, suportat de către reclamanți, rata acestora crescând semnificativ, astfel că nu se justifică existența comisionului de risc.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Chiar și în lipsa acestei prevederi legale cu caracter special, clauzele contractuale menționate mai sus sunt ilicite, întrucât au o cauză ilicită (indiferent dacă au fost negociate sau nu), încălcând art. 948 pct. 4 din Vechiul cod civil (normă cu caracter general aplicabilă tuturor contractelor).
Raportat la aceste prevederi legale, instanța constată că sunt întrunite cerințele legii pentru a constata abuzivă clauza care stabilește comisionul de risc.
Susținerea că art. 4 al Directivei nr.93/13/CEE (transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.
Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.
Instanța constată că odată cu . OG nr. 50/2010, care interzicea perceperea altor comisioane în afara celor menționate în art. 36 din ordonanță, banca a transformat, în mod unilateral, fără acordul clientului, comisionul de administrare în comision de risc (fila 25; a se vedea planul de rambursare de la f. 35)
Instanța constată, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 că acest comision este abuziv, pentru că banca a stabilit clauze și obligații noi în sarcina reclamantei, în mod unilateral, în pofida refuzului acesteia. Este evident că noul comision nu este altceva decât comisionul de risc din convenția inițială, banca operând doar o schimbare formală a denumiri comisionului, pentru a-i da o aparență legală.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare, instanța va dispune înlăturarea acestora din convenția de credit.
În aceste condiții, sumele pe care reclamanții le-au achitat cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu luna februarie, reprezintă o plată nedatorată, care, potrivit art. 1092 C.civ., trebuie restituită.
Va obliga pârâta . – Sucursala A. I. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție și un nou grafic de rambursare a creditului, care să respecte dispozițiile prezentei hotărâri.
În privința dobânzii legale solicitate, aceasta va fi acordată începând cu data introducerii prezentei acțiuni, întrucât doar din acest moment pârâtele au fost puse în întârziere. Nu s-ar putea considera că pârâtele sunt de drept în întârziere de la nașterea raportului juridic (întrucât ar fi vorba de raporturi comerciale), întrucât din contractul de credit nu rezultă că pârâtele V. ar avea obligația de plată a comisioanelor (caz în care ar fi puse în întârziere de la scadența fiecărei rate, fiind obligație comercială), ci aceste comisioane se plătesc de către clienți băncilor, astfel că nu există nici un motiv ca acestea să fie în întârziere. În măsura în care aceste comisione sunt abuzive și constituie o plată nedatorată, băncile datorează dobânda legală de la data punerii în întârziere, fie printr-o cerere de chemare în judecată, fie printr-o notificare adresată prin executor judecătoresc.
Având în vedere că pretențiile reclamanților au fost admise, instanța va face aplicarea art. 276 C.p.c., obligând pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția netimbrării, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității.
Admite acțiunea formulată de reclamanții D. I. și D. A. C., domiciliați în Aiud, .. 4, ., județ A., în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și . – Sucursala A. I., cu sediul în A. I., ., . A. și în consecință:
Constată nulitatea absolută parțială a Convenției de Credit nr._/05.03.2007 încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze, care sunt abuzive:
- pct. 3 lit. d – „Data ajustării dobânzii”din „condițiile speciale ale convenției”
- pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției
- Punctual 5 lit. a “Comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției;
- Punctul 3.5 “Comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției.
Desființează clauzele contractuale de mai sus.
Desființează scadențarul în ceea ce privește clauzele contractuale menționate mai sus.
Constată că prin act adițional pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc în comision de „administrare”.
Constată nule clauzele contractuale prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de „administrare” credit.
Obligă pârâtele, în solidar, să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de „administrare” începând cu luna februarie 2010 și până la data pronunțării prezentei sentințe.
Obligă pârâta . – Sucursala A. I. să pună la dispoziția reclamanților un nou act adițional la convenție și un nou grafic de rambursare a creditului, conform dispozițiilor prezentei sentințe.
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale aferente comisioanelor plătite începând cu data de 14.02.2013 și până la data restituirii efective.
Obligă pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.04.2013
Președinte, Grefier,
M. M. I. D. E.
Red: M.M.I.
Tehnored: D.E.
Data: 27.05.2013
Ex.4
| ← Pretenţii. Sentința nr. 304/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1022/2013.... → |
|---|
