Anulare act. Sentința nr. 2229/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2229/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2236/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2229/2013
Ședința publică din 07.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - M. M. I.
GREFIER - S. A.-M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții T. M. și T. A.-Ș. în contradictoriu cu pârâtele . SA și . SA - Sucursala A. I., având ca obiect anulare act - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare a cauzei, la ora 8,51, cât și la a doua strigare a cauzei la ora 9,11, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând la verificarea competenței sale, în temeiul art.131 N.C.P.C., instanța constată că potrivit art.94 alin.1 lit.j N.C.P.C. este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză.
Instanța respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alb I., invocată de pârâta . SA, prin întâmpinare, având în vedere prevederile art.113 pct.8 N.C.P.C., care stabilește competența în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului, în plus, a fost chemată în judecată și Sucursala A. I. a pârâtei O. B. Romania SA.
Instanța respinge excepția netimbrării cererii, invocată de pârâta . SA, prin întâmpinare, având în vedere că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 15. lit. j din Legea 146/1997, prezenta acțiune fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Instanța respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta . SA, prin întâmpinare, ca neîntemeiată, raportat la dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța arată că în cazul încheierii unui contract cu încălcarea prevederilor legii 193/2000, face ca acel contract să aibă o cauză ilicită, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului, invocarea nulității absolute fiind imprescriptibilă sub aspect extinctiv.
În temeiul art. 238 C.proc.civ., instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind prezentul termen de judecată.
În temeiul art.255 N.C.P.C. și art. 258 N.C.P.C., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciind-o admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art.244 N.C.P.C. instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 27.03.2013, sub dosar nr._ /213, reclamanții T. M. și T. A.-Ș. în contradictoriu cu pârâtele . SA și . SA - Sucursala A. I. au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța:
I. Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a Contractului de
Credit Ipotecar nr. C_ /12.07.2007 perfectat între părți, în ceea ce privește următoarele clauze:
- art.8.3 - „Taxa și comisioane” din contractul de credit ipotecar: „Pentru creditul acordat, clientul va plăti un comision de acordare de 2% din valoarea creditului”;
- art.8.4 - „Taxa și comisioane” din contractul de credit ipotecar: „Plata comisionului se efectuează de către client, din surse proprii, în ziua semnării prezentului contract. Contractul va fi plătit în valuta creditului”;
II. Să dispună desființarea și înlăturarea clauzelor contractuale din Contractul de Credit C_ /12.07.2007 menționate la petitul I, pe care le consideră nelegale și abuzive.
III. Obligarea pârâtelor să restituie reclamanților contravaloarea comisionului de acordare de 2% din valoarea creditului achitat din surse proprii în ziua semnării contractului, mai exact suma de 1.120 CHF, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la data plății și până la plata efectivă.
IV. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în calitate de împrumutați, au încheiat Convenția de Credit ipotecar nr. C_ /12.07.2007, în valoare de 56.000 CHF. Mai arată că, în contractul de credit C_ /12.07.2007 se prevede la art.8.3 și 8.4 că, pentru creditul acordat banca percepe un comision de acordare de 2% din suma inițială, care se reține în valuta creditului de către bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat. Mai exact, din surse proprii, reclamanții au achitat suma de 1.120 CHF, cu titlu de comision de acordare credit în ziua semnării contractului. Reclamanții consideră că aceste prevederi contractuale vin în contradicție cu disp.art.15 din Legea nr.190/1999 modif. privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, care prevede că: „în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”.
La art.8 din contractul de credit încheiat între părți este enumerată această documentație, însă comisionul de acordare perceput în contract nu poate fi considerat ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de credit, atât datorită denumirii, cât și naturii lui, care nici una și nici alta nu fac vreo trimitere la întocmirea vreunui document necesar acordării creditului. Potrivit acestor clauze contractuale, tragerea din credit se poate efectua doar după îndeplinirea anumitor condiții prealabile, care presupun constituirea de către clienții/garanți ipotecari în favoarea băncii, a garanțiilor expres prevăzute în contract și după ce au predat documentele în original, de asemenea, expres prevăzute, în forma și conținutul aprobate de către bancă, fără ca banca să fie obligată să suporte vreo cheltuială legată de acestea.
Reclamanții învederează că acest comision de acordare a creditului nu reprezintă o cheltuială a băncii, aferente întocmirii documentației de credit, și deci nu reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de ea, respectiv tocmai acordarea împrumutului, în condițiile în care reclamanții, în calitate de clienți au plătit: taxa de analiză, taxa de evaluare a imobilelor aduse garanție, taxe notariale și pentru instituirea ipotecii, polițe de asigurare și au adus toate documentele solicitate de bancă, exclusiv pe cheltuiala lor.
Având în vedere prevederile Legii 193/2000, reclamanții consideră că acest comision nu a fost negociat și prin natura sa le-a adus prejudicii. Așa fiind, se constată că banca nu are nici un risc, clientul achitând tot, creându-se astfel disproporții vădite între drepturile și obligațiile părților. Acest comision este nejustificat de mare. 2% din valoarea creditului, în comparație cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit. Banca nu a fost în măsură să justifice cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, în condițiile în care nu a oferit clienților nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision.
Mai mult, reclamanții arată că O. B. nu a reușit să le explice clar pentru ce a perceput acest comision, în condițiile în care acesta crește cu suma împrumutată, dar și raportat la prevederile art.15 din legea nr.190/1999 modif. privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.
Reclamanții învederează că, în numeroase cauze având același obiect, instanța reține că în fapt comisionul de acordare la care se face referire în convențiile supuse analizei, în cuantumul perceput de 2% din valoarea creditului acordat, nu a putut fi justificat de către bancă, în condițiile în care elementele care determină în opinia sa perceperea acestuia nu sunt în măsură să conducă la achitarea acestuia într-un asemenea cuantum. Cu atât mai puțin poate fi justificat cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, în condițiile în care banca nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision. Legiuitorul a dorit să limiteze doar în cazul creditelor ipotecare, cheltuielile ce pot fi reținute în sarcina clientului. Spre deosebire de acestea, în cazul creditelor de consum nu există o normă similară celei din art.15 din legea 190/1999. În cazul creditelor ipotecare perceperea unui asemenea comision de acordare a creditului este interzisă de normele legale.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în temeiul art.15 lit. j din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, raportat la art.1 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art.969 Cod civil, art. 948 Cod Civil, art.4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art.15 din Legea nr.190/1999 modif. privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.
În probațiune, reclamanții au solicitat admiterea probei cu înscrisuri și au depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul: Contractul de Credit Ipotecar nr. C_ /12.07.2007, adresa nr.6360/06.03.2013 emisă de O. Bnk, extrase de pe portalul instanțelor de judecată (f.8-16).
Pârâta O. B. România SA a depus la dosar întâmpinare (f.23-26), prin care a invocat excepțiile lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, netimbrării/insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată. Pe fondul cererii a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia a arătat că sediul social al Băncii este situat în București, iar în ceea ce privește excepția netimbrării/insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, susține că aceasta trebuia timbrată, întrucât capătul nr. 3 al cererii de chemare în judecată vizează restituirea sumei de 1120 CHF, deci este evaluabil în bani.
În motivarea respingerii pe fond, cu privire la caracterul negociat al clauzei contractuale, pârâta susține că, anterior încheierii contractului, consumatorii au luat la cunoștință de condițiile creditării, inclusiv de existența comisionului contestat, pe care l-au acceptat, iar pe de altă parte, aceștia au avut posibilitatea să aleagă o altă instituție bancară de pe piață, dacă condițiile de creditare oferite de bancă nu corespundeau intereselor lor financiare. Apreciază de asemenea că, pentru un consumator mediu clauza este suficient de clar redactată.
Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta arată că acest comision este perceput raportat la volumul și complexitatea documentației generată de acordarea creditului. În funcție de produsul de creditare solicitat de fiecare potențial client se procedează la solicitarea și analiza unor documente specifice. După analizarea dosarului depus la bancă de către client și aprobarea cererii de credit, se întocmește efectiv documentația de credit, constând în contractul de credit, contractele de garanție mobiliară sau imobiliară, documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc., iar reclamantului i-a fost pus la dispoziție un exemplar al contractului de credit, care la art.8.3 prevede că pentru creditul acordat clientul va plăti un comision de acordare de 2% din valoarea creditului. Precizează că banca este îndreptățită să perceapă un astfel de comision, conform art.36 din OUG nr.50/2010. Acest comision a fost perceput ca o contraprestații a unui serviciu corelativ oferit de cocontractant, serviciu care constă în procesarea documentelor și întocmirea întregii documentații necesare în vederea acordării creditului. Perceperea unui astfel de comision, contrar afirmațiilor reclamanților, este expres permisă de art.15 din Legea nr.190/1999.
Mai mult, acest comision fiind cunoscut de la data semnării contractului, a fost acceptat în mod direct de către client, fiind aplicabile prevederile art.969 C.civ., în vigoare la data semnării contractului, ce acorda valoare de lege contractului semnat între părți. Precizează că acest comision a fost legal și corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voință a părților materializată în contract și nu a fost eliminat nici în prezent din cadrul prevederilor legale incidente în materie. Mai arată că, ceea ce omit reclamanții, atunci când fac referire la art.4 din Legea 193/2000 sunt prevederile alin.6, care arată că „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Pârâta subliniază că niciuna dintre clauzele contractuale criticate de reclamanți nu obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
D. fiind cele anterior enunțate cu privire la perceperea comisionului de acordare a creditului, pârâta înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune. Arată că această excepție este o excepție de fond absolută și, având în vedere că acțiunea formulată de reclamanți poartă asupra unui drept patrimonial de creanță asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, coroborat cu dispozițiile înscrise în art.1 din susmenționatul act normativ: „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”.
Pârâta solicită instanței să aibă în vedere data acțiunii și petitul acțiunii, considerând că, în cauză are aplicabilitate termenul general de prescripție reglementat de Decretul nr.167/1958. Întrucât perceperea acestui comision s-a realizat în momentul tragerii creditului, 30 de zile lucrătoare de la data semnării contractului, până la momentul sesizării instanței de judecată, s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege, astfel solicită respingerea solicitării reclamanților ca prescrisă.
Referitor la obligația băncii de restituire a comisionului de acordare, pârâta precizează că plățile efectuate de către reclamant în contul creditului au fost plăți datorate în temeiul unui contract valabil încheiat între părți, ale cărei prevederi au fost respectate de către bancă, fiind incidente în acest sens dispozițiile art.969 C.civ.
Solicită respingerea ca neîntemeiată a capătului nr.4 al cererii de chemare în judecată cu privire la cheltuielile de judecată, în condițiile în care instanța va respinge cererea formulată de către reclamant.
În probațiune, pârâta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și a anexat în copie contractul de credit ipotecar nr. C_ din 12.07.2007 (f.27-36).
În drept, pârâta a invocat prevederile art.4 alin.1 și alin.6 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art.969 C.civ., art.9 ind.3 lit.g și h din OUG nr.174/2008, OUG nr.50/2010, modif. și compl. prin Legea nr.288/2010, Legea nr.199/1990.
Reclamanții au formulat și depus la dosar răspuns la întâmpinare (f.46-48), prin care solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâte și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. S-a anexat în copie practică judiciară (f.49-55).
Cu privire la excepția netimbrării cererii, reclamanții invocă prevederile art. 15 lit.j din legea 146/1997, care sunt imperative și fără echivoc, aspect față de care consideră că se impune respingerea excepției invocate. Solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia în temeiul prevederilor art. 113 alin.1 pct.8 N.C.P.C. De asemenea, solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere prevederile art.6 din Legea 193/2000.
În ce privește punctul 3 din întâmpinare, reclamanții consideră că, din punctul lor de vedere comisionul perceput nu reprezintă o cheltuială aferentă întocmirii documentației de credit, nefiind contravaloarea unei activități prestată de bancă clientului.
În ce privește aspectul invocat de pârâtă „admiterea acțiunii nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate”, reclamanții învederează că reprezentanții pârâtei sunt în eroare și cu privire la acest aspect. În acest sens precizează că există practică judiciară, prin care pârâta a fost obligată să restituie sumele reprezentând comision de acordare credit, perceput nu doar abuziv, ci și nelegal, cu dobânda legală aferentă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Instanța constată că reclamanții au încheiat cu . SA – prin Sucursala A. I., contractual de credit ipotecar nr. C_ /12.07.2007 (fila 8).
La art. 8.3 și 8.4 din contract, se prevede că pentru creditul acordat, clientul va plăti un comision de 2% din valoarea creditului, în ziua semnării contractului de credit (adică 1120 CHF).
La prima vedere, acest comision respectă prevederile art. 15 din Legea nr. 190/1999, privind creditul ipotecar, care prevede că “în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii dosarului și constituirii ipotecii.”
Prin urmare, acest comision ar fi perfect legal dacă se consideră că reprezintă o contraprestație pentru efortul băncii de a întocmi dosarul de credit.
Cu toate acestea, instanța constată că la art. 8.1 din contract (fila 8 verso) se prevede în sarcina clientului obligația de plată a încă unui comision similar: “Pentru analiza dosarului de credit, clientul datorează o taxă de 150 RON.”
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În prezenta speță, sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, clientul fiind pus în situația de a plăti 2 comisioane pentru prestații identice, ceea ce creează un dezechilibru între prestațiile părților.
Prin urmare, instanța va constata caracterul abuziv și nul al acestor clauze, urmând a dispune înlăturarea acestora din convenție, cu consecința obligării pârâtelor la restituirea sumelor plătite cu acest titlu, începând cu data semnării contractului (fiind vorba de o nulitate absolută) și până la restituirea efectivă a sumelor.
Nu prezintă relevanță faptul că, între timp, creditul a fost plătit, întrucât reclamanții au dreptul să le fie restituie sumele plătite în temeiul unor clauze contractuale nule absolute.
Instanța va respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-au depus înscrisuri doveditoare în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile invocate de pârâte, respective excepția netimbrării, excepția necompetenței teritoriale și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite acțiunea formulată de reclamanții T. M. și T. A. Ș., cu domiciliu procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Dărămus A. I., din A. I., .. 61, jud. A., în contradictoriu cu pârâtele . SA, cu sediul în București, sector 1, Calea Buzești, nr. 66-68 și . SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., .. 16, județ A. și în consecință:
Constată nulitatea absolută parțială a Convenției de Credit nr. C_ /12.07.2007, încheiată între părți în ceea ce privește clauzele de la art. 8.3 și 8.4 (taxe si comisioane) din contractual de credit ipotecar
Desființează clauzele contractuale de mai sus.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de acordare credit, menționat mai sus, începând cu data de 12.07.2007 și până la plata efectivă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A. I..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.06.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. I. S. A.-M.
Red. MMI / Tehnored. SAM
4 ex./01.07.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3090/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Fond funciar. Sentința nr. 2548/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
