Anulare act. Sentința nr. 2772/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2772/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 8411/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2772/2013
Ședința publică din 05.09.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE – M. D. F.
GREFIER - A. R. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții M. G. și M. E. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. S.A. - Sucursala A. I., având ca obiect acțiune în constatare, pretenții.
La primul apel nominal făcut în cauză se prezintă avocat C. M. pentru pârâta S.C. V. România S.A., lipsă fiind reclamanții și reprezentantul pârâtei de ordinul 2.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că apărătorul ales al reclamanților, avocat C. M. a depus la dosar la data de 05.09.2013, prin serviciul registratură al instanței, cerere de judecare în lipsă, la care s-a anexat chitanța nr. 50/05.09.2013 în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
În vederea prezentării tuturor părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La cel de-al doilea apel nominal efectuat în cauză se prezintă avocat C. M. pentru pârâta S.C. V. România S.A., lipsă fiind reclamanții și reprezentantul pârâtei de ordinul 2.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul pârâtei S.C. V. România S.A. depune la dosar interogatoriu pentru reclamanți și, față de lipsa nejustificată a acestora la termenul de judecată, solicită ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 255 C. proc. civ. Depune la dosar actul adițional nr. 1/23.08.2010 la convenția de credit și scadențar. De asemenea arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul pârâtei S.C. V. România S.A. solicită respingerea acțiunii formulată de reclamanți. Susține că nu se află în prezența unui contract care să conțină clauze abuzive. De asemenea apreciază că nu s-a făcut dovada unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, respectiv nu a fost identificat în concret. Mai mult, actul adițional a fost corect implementat, iar faptul că nu ar fi fost semnat de către reclamanți nu echivalează cu anularea lui. În ceea ce privesc cheltuielile de judecată, susține că le va solicita pe cale separată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 11.12.2012 sub număr de dosar_, reclamanții M. G. și M. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. S.A. - Sucursala A. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- Să se constate nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/22.06.2007, încheiată între părți în ceea ce privesc următoarele clauze:
- pct. 5 lit. a) „Comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției;
- pct. 3.5 „Comisionul de risc” din condițiile generale ale convenției, cauza convenției de credit fiind ilicită;
- pct. 5.1 lit. b) „Comision de administrare credit” prevăzută la art. 2 din Actul adițional al convenției de credit;
- Să se dispună desființarea clauzelor contractuale menționate la pct. 1;
- Să se dispună desființarea scadențarului în privința clauzelor menționate la pct. 1;
- Să se constate că prin actul adițional pârâtele au modificat clauza prevăzută la pct. 5 lit. a, în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare credit;
- Să se constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit;
- Să se dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit;
- Să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanți a sumelor achitate de aceștia cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit pe ultimii trei ani, din data de 15.10.2009, până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data pronunțării sentinței și constatarea nulității absolute parțiale a contractului ;
VII. Să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat în calitate de împrumutați convenția de credit nr._/22.06.2007, valoarea totală a creditului obținut de aceștia fiind de 57.000 CHF, iar durata creditului de 25 ani.
Reclamanții au considerat clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive. La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit comision de risc în cuantum de 0, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile scadență pe toată durata derulare a Convenției de credit.
Au apreciat reclamanții că clauzele din Convenția de credit mai sus indicate sunt ilicite și abuzive și, cale de consecință, au o cauză ilicită prin aceea că banca le-a pus la dispoziție un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către aceștia, întregul act juridic fiindu-le impus în forma respectivă de bancă. Aceasta a transformat tacit contractul de credit într-unul de adeziune, context în care aceste clauze sunt abuzive, deoarece nu au putut fi negociate și au creat în detrimentul reclamanților și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile lor contractuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
De asemenea s-a precizat că comisionul de risc a fost prevăzut în Convenția de credit fără să se specifice ce reprezintă, chiar dacă s-au adus garanții pentru executarea contractului.
Mai mult, ca urmare a transformării comisionului de risc în comision de administrare, reclamanții au susținută că au fost obligați la plata unor sume exagerate, contrar dispozițiilor legale, prin care se crea un dezechilibru între drepturilor și obligațiilor lor contractuale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 Cod civil, art. 948 Cod civil, art. 1236 N.C.C. raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În susținerea cererii s-au depus înscrisuri, respectiv: invitație la conciliere directă (f. 6), proces – verbal de conciliere (f. 7), răspuns la invitația la conciliere (f. 8-9), plan de rambursare credit (f. 10-24), convenția de credit nr._/22.06.2007 (f. 25-36), adrese emise către bancă de către reclamant (f. 37-39).
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare.
Pârâta S.C. V. România S.A. a depus întâmpinare (f. 45-57), prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta S.C. V. România S.A. a susținut că, clauza contractuală prin care s-a reglementat dreptul acesteia de a percepe comision de risc, respectiv pct. 5 a) din condițiile speciale ale convenției nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000. Clauza contractuală prin care s-a reglementat modalitatea de calcul/de percepere a ratei dobânzii și condițiile modificării unilaterale a acesteia, respectiv pct. 3 d) nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000. Clauza reglementată la pct. 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de Credit nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
A mai precizat pârâta că în cazul în care clauzele sunt considerate nelegale, instanța nu poate dispune restituirea prestațiilor aferente acestora, contractele de credit fiind cu prestație succesivă.
Mai mult, pârâta a menționat că analiza drepturilor și a obligațiilor reciproce ale părților la data formării contractului nu reliefează existența unor disproporții considerabile și nejustificate care să-l facă lipsit de interes pentru reclamanți. Dimpotrivă, aceștia au preferat această bancă în considerarea condițiilor avantajoase de creditare ofertate.
În drept au fost invocate prevederile art. 115-118 C. proc. civ., art. 969 C. civ., Legea nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, Decretul nr. 167/1958, Decretul nr. 31/1954.
În susținerea întâmpinării s-au depus actul adițional nr. 1/23.08.2010 la convenția de credit și planul de rambursare credit (f. 83-99),
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 30.05.2013, instanța a respins excepțiile invocate de pârâta S.C. V. România S.A. prin întâmpinare, respectiv excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii (f. 64-65).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța constată că reclamanții M. G. și M. E. au încheiat cu . – prin Sucursala A. I., convenția de credit nr._/22.06.2007 (filele 25-36).
La punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la punctul 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Instanța constată că acest comision de risc a fost prevăzut în convenție, fără a se preciza ce reprezintă și ce riscuri acoperă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Instanța constată că terminologia folosită de către pârâta V. este foarte ambiguă, iar clientul nu are posibilitatea de a-și da seama ce anume acoperă acel comision de risc și care este motivul pentru care trebuie să-l plătească.
În speța de față, riscul de credit nu poate fi luat în considerare ca destinație a comisionului de risc, pentru că imobilul adus în garanție este asigurat, banca impunând prin convenție ca asigurarea să se încheie cu o societate de asigurări agreată de bancă, iar polița de asigurare să fie cesionată în favoarea băncii. O altă obligație impusă de bancă prin convenție a fost ca imobilul adus garanție să reprezinte 130% din valoarea creditului. Obligațiile de mai sus au fost instituite în sarcina reclamanților prin convenție, contractul fiind evident unul de adeziune, clauzele cuprinse în acesta fiind prestabilite de bancă, neexistând vreo negociere cu clientul.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul pieirii bunului cu care a fost garantat creditul, banca ar beneficia de o dublă garanție, creând, în detrimentul reclamanților, și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce contravine art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Dacă s-ar considera că acest comision de risc anticipează o posibilă conduită culpabilă a clienților, instanța constată că prin același contract a fost prevăzut că în caz de achitare cu întârziere a obligațiilor de plată, banca va percepe penalități de întârziere, iar dacă clientul nu-și îndeplinește obligațiile de plată, banca ar putea trece la executarea silită a garanției imobiliare, fiind instituit un drept de ipotecă asupra imobilului.
Prin urmare și în acest caz riscul unei conduite culpabile a reclamanților este acoperit prin stabilirea penalităților de întârziere și a garanției imobiliare, iar banca ar beneficia din nou de o dublă garanție, astfel că din nou clauza privind comisionul de risc este abuzivă, fiind contrară art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În condițiile în care comisionul de risc ar acoperi riscul de piață generat de fluctuațiile de piață ale prețurilor sau ale cursului valutar, instanța constată că împrumutul luat de către reclamanți a fost în franci elvețieni, iar leul s-a devalorizat semnificativ în raport cu această monedă, risc care a fost, oricum, suportat de către reclamanți, rata acestora crescând semnificativ, astfel că nu se justifică existența comisionului de risc.
Instanța constată că reclamanții nu s-au prezentat spre a răspunde la interogatoriu, drept pentru care instanța va aplica prevederile art. 225 C.proc.civ., considerând această împrejurare un început de dovadă în folosul pârâtelor.
Cu toate acestea, instanța constată că pârâtele nu au propus alte probe, astfel că începutul de dovadă va rămâne fără eficiență juridică, în lipsa altor probe care să tindă la dovedirea unor aspecte juridice favorabile, cu care să se coroboreze.
Conform art. 4 alin. 1din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Raportat la aceste prevederi legale, instanța constată că sunt întrunite cerințele legii pentru a constata abuzivă clauza care stabilește comisionul de risc.
Instanța constată că, în fapt, comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă, iar clauzele contractuale prin care a fost instituit sunt abuzive, întrucât, pe de-o parte sunt neclare și echivoce, iar pe de altă parte nu au fost negociate și creează un dezechilibru semnificativ între părți.
Instanța constată că odată cu . OG nr. 50/2010, care interzicea perceperea altor comisioane în afara celor menționate în art. 36 din ordonanță, banca a transformat, în mod unilateral, fără acordul clientului, comisionul de risc în comision de administrare (a se vedea planul de rambursare de la f. 10-24)
Instanța constată, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 că acest comision este abuziv, pentru că banca a stabilit clauze și obligații noi în sarcina reclamanților, în mod unilateral, în pofida refuzului acestora. Este evident că noul comision nu este altceva decât comisionul de risc din convenția inițială, banca operând doar o schimbare formală a denumiri comisionului, pentru a-i da o aparență legală.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv și nelegal al clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare, instanța va dispune înlăturarea acestora din convenția de credit.
În aceste condiții, sumele pe care reclamanții le-au achitat cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu data de 11.12.2009, reprezintă o plată nedatorată, care, potrivit art. 1092 C.civ., trebuie restituită.
Instanța urmează a obliga pârâtele, în solidar, să restituie sumele achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu data de 11.12.2009 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data pronunțării sentinței.
Având în vedere că pretențiile reclamanților au fost admise, instanța va face aplicarea art. 276 C.proc.civ., obligând pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 50/05.09.2013 (fila 72).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții M. G. și M. E., ambii domiciliați în A. I., ., ., județ A., în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și . – Sucursala A. I., cu sediul în A. I., ., . A. și în consecință:
Constată abuzive clauzele de la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/22.06.2007, încheiată cu pârâtele . și . – Sucursala A. I., pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției referitoare la comisionul de risc și pct. 5.1 lit. b „comision de administrare credit”, prevăzută la art. 2 din actul adițional al Convenției de Credit.
Desființează clauzele contractuale menționate mai sus.
Desființează scadențarul în privința clauzelor menționate mai sus.
Constată că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a, în comision de administrare credit.
Constată nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit.
Dispune înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare.
Obligă pârâtele, în solidar, să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare de la data de 11.12.2009 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data pronunțării sentinței.
Obligă pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. F. A. R. E.
Red: M.D.F.
Tehnored: A.R.E.
Data: 23.09.2013
Ex.6
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1022/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1073/2013. Judecătoria... → |
|---|
