Curatelă. Sentința nr. 83/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 83/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 7734/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 83/2013

Ședința publică din 10.01.2013

Instanța constituită din:

Președinte: M. D. F.

Grefier: A. R. E.

Pe rol se află judecarea cauzei minori și familie privind pe petenta R. I. în contradictoriu cu intimatul R. M., având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că Primăria oraș Cugir – Serviciul Autoritate Tutelară a înaintat la dosar la data de 03.01.2013, prin serviciul registratură al instanței și ulterior la data de 10.01.2013, prin faxul serviciul registratură al instanței, referatul de anchetă socială întocmit la domiciliul părților.

Petenta depune la dosar scrisoare medicală, în copie și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Petenta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar.

În temeiul art. 167 C. proc. civ., instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Petenta arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Petenta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și instituirea curatelei, în ceea ce-l privește pe intimat, în favoarea sa.

În conformitate cu prevederile art. 150 C. proc. civ., instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2012 sub număr de dosar_, petenta R. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul R. M., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună instituirea curatelei în favoarea sa.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul este soțul acesteia, este grav bolnav și netransportabil.

În susținerea cererii s-au depus, în copie, acte medicale, acte de stare civilă și certificat de cazier judiciar (f. 3-33, f. 37, f. 42).

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare.

La solicitarea instanței, Primăria oraș Cugir a efectuat ancheta socială la domiciliul părților (f. 40-41, f. 43).

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2012 petenta R. I. a cerut instituirea curatelei pentru soțul său R. M. și numirea în calitate de curator al acestuia.

Văzând copiile cărților de identitate de la filele 5, 6 și din cuprinsul anchetei sociale se constată că petenta este soția intimatului R. M., născută la data de 29.06.1951.

În privința întrunirii condițiilor cerute de dispozițiile art.178 și de art.180 din Codul civil, văzând copiile actelor de identitate și certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7836/31.10.2012 de la fila 8, se constată că intimatul este o persoană cu un grad de handicap grav, cod de handicap 7 și cod de boală S78, I70, care are nevoie de asistent personal.

Deoarece Comisia de evaluare a persoanelor adulte în grad de handicap a evaluat intimatul și a stabilit că se încadrează într-un grad grav de handicap cu asistent personal, cu un cod de boală S78, I70, se apreciază că nu se mai impune luarea consimțământului acestuia. Mai mult, instanța reține că intimatul nu este deplasabil având în vedere ancheta socială efectuată în cauză (fila 43), precum și înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei.

Văzând actele dosarului, instanța constată că în cauză petenta a făcut dovada existenței cazului de instituire a curatelei prevăzut de art.178 lit. a din Codul civil, intimatul aflându-se în situația în care din cauza bolii care i-a provocat o stare de handicap nu poate personal să-și administreze bunurile și să-și apere interesele în condiții corespunzătoare, astfel că există motive întemeiate să se concluzioneze că se impune numirea unui curator în persoana soției sale.

Față de cele ce preced, în temeiul art.182 din Codul civil, urmează ca cererea să fie admisă și să se dispună instituirea curatelei pentru intimatul R. M., născut la data de 2 aprilie 1945, fiul lui I. și S.

Instanța va numi drept curator pe petenta R. I., soția intimatului.

În temeiul art.182 al.3 din Codul civil se va dispune afișarea prezentei încheieri la ușa instanței, precum și la sediul Primăriei Comunei Vinerea, jud. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petenta R. I., domiciliată în Comuna Vinerea, ., județ A., în contradictoriu cu intimatul R. M., domiciliat în Comuna Vinerea, ., județ A. și în consecință:

Instituie curatela pentru intimatul R. M., născut la data de 2 aprilie 1945, fiul lui I. și S..

Numește pe petenta R. I., în calitate de curator al intimatului R. M..

Dispune afișarea prezentei încheieri la ușa instanței, precum și la sediul Primăriei Comunei Vinerea, jud. A..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. D. F. A. R. E.

Red: M.D.F.

Tehnored: A.R.E.

Data: 22.01.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 83/2013. Judecătoria ALBA IULIA