Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3709/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 3709/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 4559/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3709/2013

Ședința publică din 25.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. H. D.

GREFIER – G. D. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenții S. R. S. și S. M. contradictoriu cu intimata Oficiul de C. și Publicitate Imobiliară A. – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară A. I., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petenți avocat C. M., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Oficiul de C. și Publicitate Imobiliară A. – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară A. I., invocată de către aceasta prin întâmpinare.

Petenții, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Instanța se va pronunța prin sentință asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Oficiul de C. și Publicitate Imobiliară A. – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară A. I., invocată de către aceasta prin întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petenții, prin avocat, solicită admiterea cererii și să dispună anularea încheierii de carte funciară nr._/2013 a OCPI A. – BCPI A. I., cu consecința admiterii cererii de radiere și notare formulată de petenți. Arată că petenții au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare o casă de cărămidă în stare foarte bună cu acoperiș de țiglă, dar în cartea funciară apare ca fiind înscrisă casa de nuiele, motiv pentru care obținerea certificatului de urbanism a fost refuzată. Ulterior, petenții s-au prezentat la notarul public care a dispus completarea contractului de vânzare cumpărare autentic, în sensul că s-a consemnat că pe nr. top. C1, top. 1315/14 din CF_ A. I. există o casă de cărămidă cu fundație de beton și acoperiș de țiglă și au solicitat rectificarea situației în cartea funciară, în sensul radierii casei de nuiele și înscrierii doar a casei, dar cererea a fost respinsă de OCPI, fiind îndrumați către instanța competentă. Mai arată că imobilul a fost înstrăinat la valoarea lui reală, iar taxele de transfer al proprietății au fost stabilite în funcție de valoarea construcției de cărămidă și nu de nuiele.

În temeiul art. 394 N.C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul nr._, petenții S. R. S. și S. M. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea încheierii de carte funciară nr. 20.001/2013 a OCPI A. – BCPI A. I., cu consecința admiterii cererii de radiere și notare formulată de petenți.

În motivarea plângerii se arată că petenții au cumpărat imobilele înscrise în CF_ A. I., nr. top. 1315/12/2 – grădină de 90 mp, CF_ A. I., nr. top. 1315/14 - curte de 158 mp și nr. top. C1, top 1315/14 – destinația construcție de locuință, casă de nuiele și în CF_ A. I., nr. top. 1315/15/1/1 teren de 32 mp și C1 top 1315/15/1/1 casă cu prețul de 45.000 euro. Obținerea certificatului de urbanism a fost refuzată pentru că în CF 71.969 A. I. nr. top. C1, top 1315/14 apare ca fiind înscrisă casa de nuiele, deși petenții au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare o casă de cărămidă în stare foarte bună cu acoperiș de țiglă.

Ulterior, petenții s-au prezentat la notarul public care a dispus completarea contractului de vânzare cumpărare autentic, în sensul că s-a consemnat că pe nr. top. C1, top. 1315/14 din CF_ A. I. există o casă de cărămidă cu fundație de beton și acoperiș de țiglă, dar cererea a fost respinsă de OCPI A..

Petenții au arătat că, în fapt, casa de nuiele a fost dărâmată în anul 1939 situație de fapt care rezultă din proiectul de construcție, anexe gospodărești, bucătărie de vară din anul 1969.

În drept, au fost invocate prev. art. 31 alin. 3 din Legea nr. 7/1996.

În dovedirea plângerii s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Petenții au depus la dosar încheierea de respingere, extras CF (f. 8-10).

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata OCPI A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat pe faptul că soluționarea acestor acțiuni se face fără citarea oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară care nu tinde la realizarea unui interes potrivnic celorlalte părți din proces.

În drept, potrivit art. 32 din Legea nr. 7/1996 „soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial”.

Prin decizia nr. LXXII/2007 a ICCJ – Secții Unite s-a statuat că soluționarea acțiunilor având ca obiect rectificare de carte funciară se face fără citarea oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară, activitatea de cadastru publicitate imobiliară constând într-o procedură necontencioasă căreia i se aplică dispozițiile legii speciale. S-a reținut și că oficiul teritorial nu tinde la realizarea vreunui interes potrivnic celeilalte părți.

Petenții nu au chemat în judecată o altă persoană în contradictoriu cu care să-și realizeze pretenția dedusă judecății.

Instanța constată că excepția invocată este întemeiată, o va admite și va dispune respingerea plângerii petenților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Oficiul de C. și Publicitate Imobiliară A. – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară A. I., cu sediul în A. I., .. 59, jud. A..

Respinge plângerea petenților S. R. S. și S. M., cu sediul procesual ales în A. I., .. 12, jud. A. formulată în contradictoriu cu intimata Oficiul de C. și Publicitate Imobiliară A. – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară A. I..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. H. D. G. D. M.

Red. C.H.D.

Tehnored. G.D.M./4 ex./19.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3709/2013. Judecătoria ALBA IULIA