Pretenţii. Sentința nr. 2945/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2945/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 3677/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2945/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. L. H.
Grefier M. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. F. G. SRL în contradictoriu cu pârâții C. V. și . ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua apelare, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la data de 01.08.2013 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată raportat la faptul că debitoarea a achitat debitul restant. S-a anexat copia declarației încheiată la data de 14.06.2013.
De asemenea, se constată că la data de 13.09.2013 pârâții au depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, dacă reclamanta nu renunță la judecată, având în vedere că debitul principal s-a achitat, iar reclamanta a renunțat la plata penalităților de întârziere potrivit declarației din data de 14.06.2013 anexată în fotocopie.
Instanța reține în pronunțare cauza raportat la manifestarea de voință a reclamantei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2013, sub dosar nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâții C. V. și ., solicitând instanței ca, în urma probelor administrate, să dispună:
- obligarea pârâtei . la plata sumei de 18.303,91 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor fiscale:
- nr._/12.06.2010, achitată cu o întârziere de 164 de zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților în cuantum de 5.896,51 lei;
- nr._/14.06.2010 achitată cu o întârziere de 162 de zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților în cuantum de 2.562,05 lei;
- nr._/15.06.2010, achitată cu o întârziere de 161 de zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților în cuantum de 4.860,40 lei;
- nr._/26.06.2010, achitată cu o întârziere de 150 de zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților în cuantum de 4.984,95 lei.
- obligarea în solidar a pârâților debitori C. V. și . la plata sumei de 24.568,71 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor fiscale:
- nr._/31.03.2011 achitată cu o întârziere de 3 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 493,11 lei;
- nr._/06.04.2011 achitată cu o întârziere de 55 de zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 3.302,07 lei;
- nr._/16.04.2011 achitată cu o întârziere de 105 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 4.646,68 lei;
- nr._/19.04.2011 achitată cu o întârziere de 102 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 1.007,41 lei;
- nr._/22.04.2011 achitată cu o întârziere de 134 lei de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 5.156,78 lei;
- nr._/16.05.2011 achitată cu o întârziere de 110 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 9.069,24 lei;
- nr._/25.05.2011 achitată cu o întârziere de 101 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 893,43 lei.
3. obligarea pârâtei . la plata sumei de 82.171,39 lei reprezentând preț neachitat și penalități de întârziere, după cum urmează:
- 39.000 lei reprezentând preț neachitat potrivit facturilor fiscale nr._/21.09.2012, nr._/27.09.2012, nr._/29.09.2012, nr._/12.10.2012;
- 43.171 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor fiscale:
- nr._/18.06.2012 achitată cu o întârziere de 9 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 200,66 lei;
- nr._/20.06.2012 achitată cu o întârziere de 7 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 84,63 lei;
- nr._/22.06.2012 achitată cu o întârziere de 5 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 317,69 lei;
-nr._/12.07.2012 achitată cu o întârziere de 16 zile de la data scadenței, rezultând o valoare a penalităților de 474,37 lei;
-nr._/21.07.2012 achitată, în tranșe cu o întârziere de 39 zile de la data scadenței, respectiv 68 zile, rezultând o valoare a penalităților de 1.413,08 lei și 3.033,15 lei;
- nr._/21.09.2012 emisă pentru suma de 23.560 lei din care s-a achitat 8921,04 lei cu o întârziere de 200 de zile, rezultând o valoare a penalităților de 14.638,96 lei;
- nr._/27.09.2012 emisă pentru suma de 8.977 lei, neachitată integral, astfel încât la 194 zile întârziere valoarea penalităților este de 8.046,73 lei;
-nr._/29.09.2012 emisă pentru suma de 8.977 lei, neachitată integral, astfel încât la 192 zile întârziere valoarea penalităților este de 8.618,50 lei;
- nr._/12.10.2012 emisă pentru suma de 7.087,84 lei neachitată integral, astfel încât la 179 zile întârziere valoarea penalităților este de 6.343,62 lei;
4. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19.02.2009 a încheiat cu pârâta . contractul de vânzare – cumpărare nr.2100b/2009, contract semnat în calitate de fidejusor de pârâtul C. V., contract cu valabilitate până la data de 31.01.2010.
La data de 01.02.2010 s-a perfectat actul adițional la contractul nr.2100b/19.02.2009 prin care durata de valabilitate a contractului s-a prelungit până la data de 31.01.2011, act adițional care a fost semnat doar de către ..
Reclamanta a arătat că în contractul de vânzare – cumpărare s-a menționat că valoarea exactă a serviciilor prestate va rezulta din facturile emise de vânzător.
De asemenea, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei produse (beton) și a prestat servicii (transport beton, pompare, etc) în favoarea pârâtei, emițând facturi. A arătat că unele facturi au fost achitate integral dar cu întârziere, alte facturi au fost achitate doar parțial dar tot cu întârziere.
Potrivit art.6 din contract „în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plățile la termenul stabilit acesta va suporta penalități de 0,5% din valoarea datorată vânzătorului pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului, penalitățile neputând fi limitate”. De asemenea, art.2 din contract prevede modalitățile de plată a facturilor, aceasta fiind efectuată în ordinea scadenței facturilor, fie anticipat odată cu comanda scrisă pentru livrare sau prestare de servicii, fie în termen de 30 de zile de la data facturării, dar înainte de atingerea limitei de credit.
Reclamanta a mai arătat că la pct.7 din contract s-a făcut referire la clauza de fidejusiune, fidejusorul C. V. garantând în solidar cu . obligațiile principale de plată.
Față de cele ce preced, reclamanta apreciază că debitul solicitat reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, dovedită cu facturi și contractul părților.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.1719, art.1527 și urm. Noul cod civil și art.2300 Noul Cod Civil, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă potrivit art.411 Noul cod de procedură civilă.
S-a anexat cererii: împuternicire avocațială (fl.10), centralizator facturi (fl.11), situația plăților (fl.12), contractul de vânzare cumpărare, actul adițional și oferte produse (fl.13-20), facturi fiscale (fl.21-51).
La data de 13.09.2013 pârâții au depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, dacă reclamanta nu renunță la judecată, având în vedere că debitul principal s-a achitat, iar reclamanta a renunțat la plata penalităților de întârziere potrivit declarației din data de 14.06.2013 anexată în fotocopie.
La data de 01.08.2013, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură cerere de renunțare la judecarea cauzei ca urmare a achitării de către pârâta S.C. LARILUC PROD S.R.L. a debitului solicitat în sumă de_ lei și a cheltuielilor efectuate pentru realizarea creanței.
La data de 13.08.2013, prin serviciul Registratură al instanței, pârâții S.C. LARYLUC PROD S.R.L. și C. V. – I. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea plângerii ca rămasă fără obiect dacă reclamanta nu depune cerere de renunțare la judecată.
Față de cele reținute mai sus, având în vedere dispozițiile art. 406 alin.1 C.pr.civ.din 2010, potrivit cărora „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată,, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, instanța, va lua act de cererea de renunțare la judecarea cauzei, motiv pentru care,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art.406 alin.1 Cod proc.civ.din 2010, ia act de renunțarea reclamantei S.C. F. G. S.R.L., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Cluj – N., ..7, ., la Cabinet de Avocat P. I., la judecarea cererii formulate împotriva pârâților S.C. LARYLUC PROD S.R.L., cu sediul în Bistrița, ., jud.Bistrița Năsăud, J_, CUI_ și C. V. I., cu același domiciliu.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2013.
Președinte, Grefier,
H. L. P. M.
Red HL
Tehnored P.M./4ex/17.10.2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2942/2013. Judecătoria ALBA... | Fond funciar. Sentința nr. 2069/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|