Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3133/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3133/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 960/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3133 /2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – H. L.
GREFIER – T. F. I.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanții M. V. M. și M. L. C. în contradictoriu cu pârâtul P. M. A. I., având ca obiect rectificare carte funciară.
Mersul dezbaterilor și concluziile reclamanților, prin avocat, au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 25.09.2013 care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 07.02.2013 sub dosar nr._ reclamanții M. V. M. și M. L. C. au chemat în judecată pe pârâtul P. M. A. I., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- rectificarea de carte funciară în sensul radierii din CF nr._ A. I. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 9747 A. I., nr. top 481/1/1/III, 481/2/1/III, 842/1/1/III apartamentul nr. 3 compus din 1 cameră, bucătărie, magazine de lemn cu suprafața de 58,40 m.p. ) a notării privind obligația respectării prevederilor art. 13 și 15 din Legea nr. 10/2001 rep.;
- efectuarea de către OCPI A. – Biroul de Carte Funciară a cuvenitelor mențiuni în CF;
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Dispoziția Primarului M. A. I. nr. 545/1.06.2007 i s-a restituit în natura vânzătorului Low T. imobilul situat administrativ în A. I., .. 32, ., înscris în CF nr._ A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 9747 A. I. ), nr. top 481/1/1/III, 481/2/1/III, 842/1/1/III apartamentul nr. 3 compus din 1 cameră, bucătărie, magazine de lemn cu suprafața de 58,40 m.p., dispunându-se totodată și notarea în CF a obligației de respectare a prevederilor art. 13, 15 din Legea nr. 10/2001 rep.; că vânzătorul a respectat această obligație iar în luna iunie 2012 a adresat chiriașilor o notificare prin intermediul executorului judecătoresc în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, însă aceștia nu au respectat prevederile OUG nr. OUG nr. 40/1999 continuând să locuiască în imobilul, proprietatea sa, fără a deține titlu locativ. Totodată s-a mai arătat că prin sentința civilă nr. 424/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ s-a dispus evacuarea chiriașilor din imobil, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă prin neapelare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 908 și art. 911 Noul Cod civ.
În probațiune reclamanții au depus la dosar extras CF nr._ A. I. - provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 9747 A. I. - (f 17), contract de vânzare – cumpărare (f 18-19).
Acțiunea a fost legal timbrată (f 16).
Pârâtul, legal citat, a formulat și depus la dosar întâmpinare (f 11) prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamanți, invocând, în drept, art. 908 și art. 911 Cod civ.
La termenul din data de 26.06.2013 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 al 1 pct. 2 Cod pr.civ.
La data de 29.07.2013 reclamanții au depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, cu anexă sentința civilă nr. 424/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._ și dovadă achitare timbraj (f 29-33).
La termenul din data de 25.09.2013 cauza a fost repusă pe rol, termen la care instanța a reținut cauza spre soluționare, pronunțarea fiind amânată pentru data de 02.10.2013 pentru deliberare.
Analizand materialul probator administrat în cauză, instanta retine urmatoarele:
Prin Dispoziția Primarului muinicipiului A. I. nr.545/15.06.2007, imobilul situat în A. I., ..32, ..3, în suprafață de 58 mp, înscris în cartea funciară nr._ – C1- U2 A. I., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.9747 A. I., număr topografic 481/1/1/III, 481/2/1/III, 482/1/1/III, a fost restituit în natură numitului Low T., dispoziția fiind înscrisă cu încheierea de intabulare nr._/05.08.2010.
Prin aceeași dispoziție, s-a dispus notarea în cartea funciară a obligației de respectare a prevederilor art.13 și 15 din Legea nr.10/2001.
Potrivit sentinței civile nr.424/26.01.2012, definitivă și irevocabilă la data de 30.05.2012, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul Low T., în contradictoriu cu pârâții C. I., C. I. și C. G. și s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul aparținând reclamantului.
În considerentele sentinței menționate, s-a reținut că reclamantul Low T., a procedat, în temeiul art.10 din O.U.G. nr.40/1999, la notificarea pârâtului de ordin 1, titular al contractului de închiriere nr.4566/17.03.2001 încheiat cu Primăria municipiului A. I., să se prezinte în vederea închirierii unui nou contract, însă pârâtul nu i-a comunicat reclamantului în scris, cu confirmare de primire, cererea pentru încheierea unui nou contract în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
Ulterior rămânerii definitive a sentinței menționate, numitul Low T. a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului către reclamanții din prezenta cauză, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat prin încheierea nr.805/11.09.2012 de BNP L. și L..
În conformitate cu dispozițiile art. 33 alin.1 din Legea nr.7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare, aplicabile în temeiul art. 76, 77 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.
A..2 al aceluiași articol dispune că prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Potrivit art.34 din același act normativ, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;2. dreptul înscris a fost greșit calificat;3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Aplicând la speță dispozițiile legale citate, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile punctului 3 teza a II –a ale art.34, având în vedere că efectele Dispoziției nr. 545/15.06.2007 a Primarului mmunicipiului A. I., în temeiul căreia s-a făcut notarea obligației de respectare a dispozițiilor art.13, 15 din Legea nr.10/2001, au încetat, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr.424/26.01.2012, pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă.
Avand in vedere considerentele mai sus aratate, precum si dispozitiile art. 34 pct. 3 teza a II –a din Legea nr. 7/1996, instanța reține că notarea în CF nr._ – C1- U2 A. I., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.9747 A. I. a obligației de respectare a prevederilor art.13 și 15 din Legea nr.10/2001, nu corespunde cu situatia juridica reala a imobilului, potrivit art. 33 din Legea nr. 7/1996.
Pe cale de consecinta, vazand ca reclamanții justifica un interes in promovarea acestei actiuni, fiind titularii dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu si, drept urmare, indreptatiți de a exercita in mod liber si nestingherit prerogativele decurgand din acest drept, potrivit dispozitiilor art. 33 si 34 din Legea nr. 7/1996, văzând și acordul pârâtului, instanta apreciaza intemeiata cererea urmand a o admite si a dispune rectificarea cărții funciare nr._ – C1- U2 A. I., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.9747 A. I., în sensul că se va radia notarea privind obligația respectării prevederilor art.13 și art.15 din Legea nr.10/2001, republicată, înscrisă în partea a II-a a cărții funciare menționate, poziția B 3, asupra imobilului apartamentul nr.3, în suprafață de 58 mp, situat în A. I., ..32, ..3, număr topografic 481/1/1/III, 481/2/1/III, 482/1/1/III.
Totodata, in temeiul art. 50 alin.4 din Legea nr. 7/1996, instanța va dispune din oficiu comunicarea unei copii a prezentei hotărâri după rămânerea definitivă și irevocabilă, Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A., în vederea operării mențiunilor corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții M. V. M. și M. L. C., ambii cu domiciliul în A. I., ., nr.7 B, ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului A. Iuia, cu sediul în A. I., Calea Moților, nr.5, jud. A..
Dispune rectificarea cărții funciare nr._ – C1- U2 A. I., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.9747 A. I., în sensul că se va radia notarea privind obligația respectării prevederilor art.13 și art.15 din Legea nr.10/2001, republicată, înscrisă în partea a II-a a cărții funciare menționate, poziția B 3, asupra imobilului apartamentul nr.3, în suprafață de 58 mp, situat în A. I., ..32, ..3, număr topografic 481/1/1/III, 481/2/1/III, 482/1/1/III. .
Dispune comunicarea unei copii a prezentei hotărâri după rămânerea definitivă și irevocabilă, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., comunicarea unei copii a prezentei hotărâri după rămânerea definitivă și irevocabilă, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., în vederea operării mențiunilor cor Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. H. F. T.
Red.L.H./Tehnored.F.T.
5 ex./01.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 341/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 3953/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|