Validare poprire. Sentința nr. 181/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 181/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 8145/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.181/2013
Ședința publică din 11.01.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - S. F.
GREFIER - A. R.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea S. C. Veterinară A., în contradictoriu cu debitoarea A. Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor și terțul poprit Direcția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru creditoare vicepreședinte Hategan M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul Registratură, la data 10.01.2013, s-a depus de către Biroul Executorului Judecătoresc A. M. V. dosarul execuțional nr. 259/2012 și s-a depus de către debitoare întâmpinare, după care:
Creditoarea, prin reprezentant, arată că nu dorește acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentantul creditoarei solicită în susținerea cererii, încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Constatând că este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul art. 167 alin.1 Cod proc. civ., încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Creditoarea, prin reprezentant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În temeiul art.150 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2012 sub dosar nr._, creditoarea S. C. Veterinară A. a chemat în judecată pe debitoarea A. Națională Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, solicitând obligarea terțului poprit Direcția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A., la plata sumei de 170.343,63 lei.
În motivarea cererii, creditoarea arătă că a obținut prin hotărâre judecătorească contravaloarea tichetelor de masă pentru membrii săi, hotărâre ce constituie titlul executoriu în baza căreia a solicitat executarea silită a debitorului. Menționează că debitul a fost achitat parțial, respectiv până la data 31.12.2008, iar începând cu data 01.01.2009, a fost sistată achitarea tichetelor de masă. Menționează că prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ a fost încuviințată cererea de executare silită depusă de creditorul următoritor, prin care debitorul este obligat să plătească suma de 161.640 lei, reprezentând contravaloare tichete de masă pentru perioada 01.10._12, la care se adaugă suma de 8703,63 lei reprezentând cheltuieli de executare silită. Creditoarea mai arată că deși prin adresa din 12.11.2012, Biroul Executorului Judecătoresc A. M. V. a solicitat Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A., în calitate de terț poprit, poprirea sumelor de bani pe care debitorul le are de primit de la acesta, până la încasarea sumei totale de 170.343,63 lei, terțul poprit refuzând să dea curs acestei solicitări. În ceea de privește calitatea de terț poprit a Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A., creditoarea precizează că aceasta este finanțată de la bugetul de stat, președintele ANSVSA fiind ordonator principal de credite, conform HG nr.1415/2009.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 452-454 și următ., art.460 C.proc.civ.
În probațiune, creditoarea a depus în copie: decizia nr.2424/12.06.2008, adresă de înființare a popririi, confirmare de primire, încheierea nr.2063/CC/2012 (filele 6-13).
Cererea a fost legal timbrată.
La data 10.01.2013, terțul poprit a depus întâmpinare (filele 25-28), prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de validare, având în vedere că pretențiile creditoarei pentru perioada 01.01._11 nu au nicio justificare legală, titlul executoriu stabilind că tichetele de masă se vor acorda începând cu data 09.12.2006, instanța nedispunând acordarea acestor drepturi și în continuare. Precizează că Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. nu poate avea calitate de terț poprit raportat la dispozițiile art.452 C.proc.civ.
În drept, debitoarea a invocat prevederile art.115-118 C.proc.civ., art.452, 453, 454 C.proc.civ.
La dosarul cauzei a fost depus de către Biroul Executorului Judecătoresc A. M. V. dosarul execuțional nr. 259/2012 (filele 30-49).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea adresată Biroului executorului judecătoresc A. M. la data de 24.10.2012, creditoarea S. C. Veterinară A. a solicitat începerea executării silite împotriva debitorului A. NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTUR SIGURANȚA ALIMENTELOR în baza titlului executoriu constând în decizia nr. 2424/12.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ (f. 2-5 dosar execuțional 259/2012 B. A. M.)
Prin încheierea nr. 2063/CC/2012 pronunțată în dosar civil nr._ al Judecătoriei Alba Iulia a fost încuviințată executarea silită(f. 10 dosar execuțional 259/2012 B. A. M.)
La data de 13.11.2012 față de terțul poprit DIRECȚIA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A. s-a dispus poprirea sumelor de bani pe care debitorul le are de primit din partea terțului poprit până la concurența sumei de_,63 lei (f. 12 dosar execuțional 259/2012 B. A. M.)
La data de 21.11.2012, terțul poprit DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A. a comunicat creditoarei S. C. VETERINARĂ A. prin adresa nr._ că nu poate da curs solicită debitoare raportat la împrejurarea că aceasta este ordonator terțiar de credite, aceste credite bugetare fiind alocate terțului poprit strict pentru funcționarea instituției.
Potrivit art. 452 Cod procedură civilă, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.
(2) Nu sunt supuse executarii silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevazute de lege si asupra carora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;
b) sumele reprezentand credite nerambursabile sau finantari primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele necesare platii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data infiintarii popririi.
Conform art. 460 alin.1 C.p.c.: „Daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmăribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila, poate sesiza instanța de executare, in vederea validării popririi.”
Potrivit art. 456 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora terțul poprit este obligat:
a) să consemneze suma de bani sau după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin.1
b) să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.”
Instanța constată prin prisma probatoriului administrat că nu s-a făcut dovada în condițiile art. 1169 cod civil că în ceea ce privește relațiile debitoarei cu terțul poprit DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A., aceasta din urmă datorează vreo sumă de bani debitoarei A. NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTUR SIGURANȚA ALIMENTELOR.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 3 din H.G.R. 1415/2009 A. Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumită în continuare A., se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare și control în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în subordinea Guvernului și în coordonarea primului-ministru. A. este reprezentată la nivel județean de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar la nivel local, de circumscripțiile sanitar-veterinare zonale și de circumscripțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Conform art. 4 alin. 1 coroborat cu alin. 4 H.G.R. 1415/2009, A. este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de 2 vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru pe o perioadă de 5 ani iar Președintele Autorității este ordonator principal de credite.
Aspectele invocate de creditoarea S. C. VETERINARĂ A. în sensul că terțul poprit DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A. a virat sume de bani în conturile debitoarei A. NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTUR SIGURANȚA ALIMENTELOR în virtutea H.G.R. 1415/2009 nu este de natură a îndreptăți creditoarea urmăritoare să conchidă că terțul poprit datorează sume de bani debitoarei. Aceste sume de bani fiind virate către debitoare în virtutea unei dispoziții exprese a legii, întrucât terțul poprit are calitatea de ordonator terția de credite în raport cu debitoarea care este ordonator principal de credite, fiind astfel în situația expres prevăzută de legiuitor la art. 452 alin. 2 lit. a când aceste sume de bani sunt exceptate de la poprire, aceste sume de bani fiind restituite la bugetul de stat de către debitoare în condițiile art. 61 din legea nr. 500/2002.
Așadar nu poate fi vorba de o neexecutare culpabilă a obligației terțului poprit ce decurg din înființarea popririi, situație fără îndeplinirea căreia nu se poate vorbi de admisibilitatea acțiunii.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța, în baza art. 460 C.p.c., va respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S. C. VETERINARĂ A. cu sediul în A. I., ., jud. A. în contradictoriu cu terțul poprit DIRECȚIA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A. cu sediul în A. I., ., jud. A. și debitoarea A. NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTUR SIGURANȚA ALIMENTELOR cu sediul în București, sector 1, . libere, corp D1..
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S. C. VETERINARĂ A. cu sediul în A. I., ., jud. A. în contradictoriu cu terțul poprit DIRECȚIA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR - DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A. cu sediul în A. I., ., jud. A. și debitoarea A. NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTUR SIGURANȚA ALIMENTELOR cu sediul în București, sector 1, . libere, corp D1..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.01.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. F. A. R.
Red. SF/Tehn. AR/5 ex.
Data:18.01.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3179/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1104/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|