Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 4808/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 4808/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 8405/55/2013

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 4808

Ședința publică din 07.08.2013

Președinte: A. - B. V.

Grefier: N. G. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de către petenta Asociația de proprietari ., .-A., prin reprezentant Tamasovics A.-V., pentru acordarea personalității juridice.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura completă, fără citarea părților.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art. 171 din Legea nr. 146/1997.

S-a făcut referatul cauzei, după care văzând că petenta a îndeplinit obligațiile dispuse în sarcina sa, instanța repune cauza pe rol.

Instanța constată propria sa competență raportat la prevederile art.6 din Legea nr.230/2007 și pe baza înscrisurilor de la dosar, reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Constată că la data de 03.06.2013 la Judecătoria A. a fost înregistrată, sub numărul de dosar_, cererea formulată de către petenta Asociația de Proprietari ., .-A., prin reprezentant Tamasovics A.-V., pentru dobândirea personalității juridice.

Cererea a fost depusă la Administrația Finanțelor Publice A. sub nr._/22.05.2013.

Cererea este însoțită de declarație de înregistrare fiscală - 010, acordul de asociere în vederea constituirii Asociației petente, statutul asociației de proprietari, proces verbal de constituire a asociației petente, copia cărții de identitate a președintelui asociației de proprietari, precum și extrase de carte funciară pentru apartamentele aferente asociației.

Prin încheierea din data de 26.06.2013 cauza a fost suspendată în baza art.242 Cod de procedură civilă, fiind apoi repusă pe rol în data de 07.08.2013

Probațiunea a fost completată prin depunerea în copie a statutului asociației refăcut, copie facturi utilități, proces verbal al adunării generale, tabel nominal cu semnăturile celor prezenți la ședința de constituire, copie extrase carte funciară.

Din documentația depusă rezultă că petenta a fost constituită în asociație de proprietari împreună cu scara A și B a imobilului. Recent proprietarii au hotărât divizarea scării C și formarea unei asociații separate cu Cod fiscal propriu.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că facturarea utilităților este posibilă pentru fiecare scară în parte, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.5 alin. 2 și 3 din Legea nr.230/2007 și art.5 alin.3 din H.G. nr.1588/2007.

Având în vedere starea de fapt descrisă și că, în cazul petentei, au fost respectate dispozițiile legale cu privire la exprimarea voinței de asociere, denumirea asociației, sediul asociației, durata de funcționare pe perioadă nedeterminată, calitatea de proprietari a asociaților, componența nominală a celor dintâi organe de conducere, obiectul și scopul asociației, iar acordul de asociere și statutul asociației a fost adoptat în condițiile de cvorum și vot prevăzute de art.5 alin.1 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute la art.6 alin.2 și 3 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și respectă forma impusă prin prevederilor art.4 și 7 din H.G. nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr.230/2007,

Față de considerentele dispuse, în temeiul art. 6 alin. 4 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari instanța va acorda personalitate juridică Asociației de P. ., .-A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de către petenta Asociația de Proprietari ., .-A., prin reprezentant Tamasovics A.-V..

Acordă personalitate juridică petentei Asociația de Proprietari ., .-A..

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 07.08.2013.

Președinte, Grefier,

A.-B. V. N.-G. B.

Red./dact.ABV/GMP/ 09.08.2013

4 ex. din care 2 ex. se comunică cu: - Asociația de Proprietari ., .-A., prin reprezentant Tamasovics A.-V..

- Administrația Finanțelor Publice A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 4808/2013. Judecătoria ARAD