Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4809/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4809/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 9264/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4809

Ședința publică din 07 iulie 2013

Președinte: A. B. V.

Grefier: G. N. B.

S-a luat în examinare, cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale, formulată de reclamantul C. T. V., în contradictoriu cu pârâta N. F..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

Cererea este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

În baza art.997 Cod de procedură civilă instanța se declară competentă în soluționarea prezentei cauze.

Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă prin întâmpinare, având în vedere faptul că interesul reprezintă folosul practic urmărit, și cum prin cererea de chemare în judecată reclamantul urmărește efectuarea anumitor înscrieri în cartea funciară, instanța respinge excepția lipsei de interes invocată.

Cu privire la excepția inadmisibilității invocate, față de motivele acesteia, instanța apreciază că este vorba de o apărare de fond și nu de o excepție propriu-zisă, aspectele invocate urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei ca apărări de fond.

Cu privire la cererea în probațiune formulată de către reclamant privind interogatoriul pârâtei instanța o respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei față de înscrisurile aflate la dosar.

Nemaifiind alte cereri, instanța declară terminată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._, la data de 17.06.2013, reclamantul C. T. V. a chemat în judecată pe pârâta N. F., solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunțat, să dispună notarea în cartea funciară_-C1-U7 a localității A. a următoarelor: „a) evacuarea are un caracter vremelnic, până la decesul doamnei N. F., care a acceptat forțat moștenirea”, când 3/8 părți din imobilul menționat mai sus să-i revină cu titlu de moștenire după defuncta C. M., soția sa; b) participarea la moștenire în locul defunctei C. M., soția sa, pentru restul de 5/8 părți din imobil; c) contravaloarea la prețul pieței a celor 3/8 părți din imobil, dacă imobilul va fi înstrăinat sub orice formă (contract de întreținere, contract sinalagmatic, cu promisiune, etc) în timpul vieții doamnei N. F., în caz contrar, aceste contracte să fie lovite de nulitate absolută, pentru nerespectarea mențiunilor din cartea funciară.

În motivarea cererii formulate se arată că sentința civilă nr. 3217/29.05.2013 deși nu este definitivă, a fost învestită cu formulă executorie. Reclamantul deține un înscris autentificat în fața notarului, a defunctei C. M., soția sa, prin care poate dovedi că semnătura de pe contractul de donație cu sarcini nr. 2391/14.06.2012 nu corespunde realității, contractul menționat fiind lovit de nulitate absolută. În consecință este nulă absolut și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea doamnei N. F., după defuncta C. M..

Reclamantul susține că în calitate de soț al defunctei C. M., este moștenitor rezervatar, dar B.N.P. Veritas nu i-a comunicat contractul în termenul prevăzut de lege, nici nu a fost citat la acest birou notarial, nefiind în cunoștință de cauză până la data de 12.04.2013, când a aflat de existența contractului, astfel că pârâta a acceptat forțat cota de 3/8 părți din imobil, ascunzând o donație supusă raportului succesoral, după defuncta C. M..

Cu privire la evacuare reclamantul relevă că în data de 15.04.2013 a ridicat notificarea, dată de la care curge termenul de evacuare de 5 zile. Până la data de 12.04.2013 reclamantul știa că C. M., soția sa, este proprietara a 3/8 părți din imobil, el locuind în imobilul soției sale. Consideră totodată că pârâta a intentat un proces fără obiect, întrucât reclamantul a părăsit imobilul în cauză la termenul solicitat, iar instanța a admis cererea privind evacuarea, fără a face o mențiune în cartea funciară.

În drept se invocă disp. art. 1119 din L. nr. 287/2009, art. 284 C. pr. civ., iar în probațiune reclamantul a depus la dosar încheierea CF nr._ A., contract de donație cu sarcini autentificat sub nr. 2391/14.06.2012, de B.N.P. Veritas, procură specială autentificată sub nr. 1853/18.08.2010 de BNP F., sentința civilă nr. 3217/29.05.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, decizia nr._ din 31.08.2012 emisă de Direcția generală de asistență socială și protecția copilului A..

Prin concluziile scrise depuse la data de 22.07.2013 reclamantul arată că, prin procura specială autentificată sub nr. 1853/18.08.2010 de BNP F., consideră că a dovedit faptul că semnătura de pe contractul de donație cu sarcini nr. 2391/14.06.2012 nu corespunde realității, contractul fiind lovit de nulitate absolută, în consecință fiind lovită de nulitate absolută și înscrierea în cartea funciară. Reclamantul susține, de asemenea, că semnătura de pe contractul de donație nu corespunde realității, în sensul că s-a obținut de la o persoană având o boală incurabilă (soția sa), care avea metastaze cerebrale. Deosebirea dintre cele două semnături se datorează evoluției bolii, astfel că la redactarea contractului de donație trebuiau introduși și reclamantul și Direcția generală de asistență socială și protecția copilului A., reclamantul considerând că s-a dorit ascunderea moștenirii față de acesta și acceptarea forțată a moștenirii de către N. F., după defuncta C. M., soția sa.

Pentru toate acestea, reclamantul solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Pârâta formulează întâmpinare, prin care invocă inadmisibilitatea cererii de emitere a ordonanței președințiale, arătând că reclamantul a solicitat efectuarea unor notări în cartea funciară și contestă valabilitatea unui contract autentic de donație cu sarcini. Nicăieri în cadrul acțiunii nu rezultă care ar fi urgența, motivul pentru care în mod grabnic, ar fi necesară luarea vreunei măsuri de către instanță, privitor la aceste chestiuni.

În al doilea rând, pârâta invocă excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea prezentei cereri, cu motivarea că solicitarea principală din cadrul acțiunii reclamantului este de a se dispune o operațiune de notare în cartea funciară. Notarea unui act, fapt sau raport de drept în cartea funciară se efectuează adresând o cerere scrisă Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară, nefiind necesară o hotărâre judecătorească în acest sens.

Se invocă și inadmisibilitatea cererii de notare în cartea funciară a unor cereri, întrucât cele solicitate a fi notate în cartea funciară nr._-C1-U7 A. nu se circumscriu prevederilor art. 876 C. civ., ele fiind o înșiruire de cereri, care nu au niciun fel de temei sau consistență juridică.

Pârâta arată că cererea reclamantului de a fi împroprietărit cu 3/8 din imobil, după decesul său și de „participare la moștenire în locul defunctei C. M.” soția sa, pentru restul de 5/8 din imobil, pare a fi o cerere de dezbatere a succesiunii, după pârâtă, deși aceasta este încă în viață.

Referitor la cererea de despăgubire pentru cota de 3/8 din imobil, în eventualitatea în care pârâta ar proceda la vânzarea acestuia, apreciază că această cerere este lipsită de orice temei juridic.

În ceea ce privește nulitatea absolută a contractului de donație cu sarcini, autentificat sub nr. 2391/14.06.2012 la BNP Veritas, invocată de reclamant cu motivarea că nu ar fi fost semnat de parte, adică de fiica defunctă a pârâtei, C. M., pârâta apreciază că invocarea unei asemenea nulități se poate face doar pe calea dreptului comun.

De asemenea, pârâta arată că susținerile reclamantului că aceasta ar fi acceptat forțat, cu rea credință, succesiunea după fiica sa defunctă, invocând art. 1119 C. civ. și că ar fi ascuns o donație supusă raportului succesoral, sunt nefondate, întrucât contractul de donație menționat au fost înscris în cartea funciară și comunicat la Registrul Național de Evidență a Liberalităților.

Pentru toate acestea, pârâta solicită respingerea cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată.

În drept se invocă disp. art. 205 C. pr. civ, precum și celelalte dispoziții legale mai sus arătate.

În probațiune pârâta a depus extras CF nr._-C1-U7 din data de 12.04.2013, copie buletin de identitate.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 996 C.pr.civ., pentru a putea fi admisă o cerere de chemare în judecată pe calea ordonanței președințiale, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: a) aparența dreptului; b)caracterul provizoriu al măsurilor; c) existența unor cazuri grabnice; d) neprejudecarea fondului.

În cauză aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, cu privire la aparența dreptului instanța reține că aceasta nu a fost dovedită atâta timp cât reclamantul solicită să se dispună înscrierea anumitor mențiuni în cartea funciară, înscrieri care nu pot fi încadrate în dispozițiile art 39 din Ordinul ANCPI nr.633/2006 și art.902 Cod civil, și nici nu s-a prezentat vreun temei pentru ca instanța să dispună efectuarea unor astfel de înscrieri.

Nu este îndeplinită nici condiția caracterului provizoriu al măsurilor care se cer a fi luate, atâta timp cât în speță reclamantul solicită efectuarea unor înscrieri în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada promovării unei cereri de chemare în judecată pe dreptul comun.

Pe de altă parte reclamantul nu a făcut nici dovada unor împrejurări de fapt care să justifice caracterul urgent al cererii sale de chemare în judecată, nefiind îndeplinită nici condiția urgenței.

Pentru toate cele de mai sus, în baza art.996 Cod de procedură civilă, instanța va respinge cererea formulată.

În baza art.453 Cod de procedură civilă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată deoarece pârâta nu a făcut dovada realizării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul C. T.-V., CNP_, cu domiciliul ales în A., ., jud.A., în contradictoriu cu pârâta N. F., CNP_, cu domiciliul procesual ales în A., ..3, jud.A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A., în termen de în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.08.2013.

Președinte, Grefier,

A. B. V. N. G. B.

Red./Tehnored./ABV/NB/ 09.08.2013

Ex 4/2 . comunică cu:

- reclamantul C. T.-V., cu domiciliul ales în A., ., jud.A.

- pârâta N. F., cu domiciliul procesual ales în A., ..3, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4809/2013. Judecătoria ARAD