Uzufruct. Sentința nr. 1715/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1715/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 18539/55/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1715

Ședința publică din 28.02.2013

Președinte: H. Ș.

Grefier: M. J.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții B. I. și B. L. în contradictoriu cu pârâta S. (Fakelmann) I. având ca obiect radiere uzufruct.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamanților avocat C. E. I. din Baroul A., reclamantul B. I., martorii Oieș A. și Oieș F., lipsă reclamanta B. L. și pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu 95,82 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.

S-a procedat la audierea martorilor Oieș A. și Oieș F., cu respectarea dispozițiile legale, depozițiile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosarul cauzei.

Reprezentantul reclamanților declară că susține cererea astfel cum este formulată, nu are alte cereri de formulat, nici probe de administrat și solicită judecarea cauzei.

Instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum este formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2012, cu numărul_, reclamanții B. I. și B. L. au solicitat radierea dreptului de uzufruct viager, înscris în favoarea pârâtei S. (Fakelmann) I., din CF nr._ M. (nr. vechi 2729 Sanmartin) și efectuarea cuvenitelor modificări în cartea funciară.

În motivare, reclamanții arată că în anul 1934 pârâtei i s-a constituit dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în loc. Sînmartin nr. 555. Acest imobil a fost înstrăinat de mai multe ori, astfel încât în anul 2005 a ajuns în posesia reclamanților, prin cumpărare. Arată că cel puțin 35 de ani de când cunosc imobilul pârâta nu l-a folosit, nefiind cunoscută în localitate, iar la Primăria comunei M. nu au găsit actul de deces al acesteia. Având în vedere că pârâta nu este cunoscută în localitate și nu și-a mai exercitat dreptul de uzufruct de peste 30 de ani, solicită radierea dreptului de uzufruct viager din cartea funciară, înscris în favoarea pârâtei.

În drept, invocă art. 746 Cod civil.

În probațiune s-a depus extras CF. 2729 S. (f.4,13).

Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.

S-a administrat proba testimonială cu martorii Oieș A. și Oieș F. (f.24-25).

În ce privește legea aplicabilă, conform art. 72 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile art. 746 alin. 1 lit. e din Noul Cod Civil, care reglementează stingerea dreptului de uzufruct pentru neuz, se aplică doar acelor drepturi constituite ulterior intrării în vigoare a acestui cod. Având în vedere că dreptul din speță a fost înscris în cartea funciară în anul 1934, se vor avea în vedere dispozițiile Codului civil de la 1864.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Potrivit cărții funciare CF nr._ M. (nr. vechi 2729 Sanmartin), (filele 13 și 4), reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în loc. Sanmartin, nr. 555, jud. A.. Acest imobil este grevat de dreptul de uzufruct viager al pârâtei S. (Fakelmann) I., înscris prin încheierea nr. 1933/25.04.1934.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat să se constate stingerea dreptului de uzufruct al pârâtului Wurzel M., prin neuz.

Nu a fost posibilă o identificare a înregistrării eventualului deces al pârâtului Wurzel M., Serviciul de evidență a persoanelor A. comunicând că pârâtul nu figurează în registrul de evidență a persoanelor A. (fila 10 și fila 16). Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, Oieș A. și Oieș F. (f.24-25), vecini cu imobilul reclamanților, aceștia locuiesc acolo încă din anul 1957, deci de peste 30 de ani, au cunoscut și pe proprietarii anteriori, numiții C. Ș. și I., însă nu au văzut-o pe pârâtă acesta locuind împreună cu aceste peroane. De asemenea, ambii martori au arătat că, în prezent, pe terenul reclamanților nu se află nici o casă, acesta fiind dărâmată.

Având în vedere această stare de fapt, din care reiese că pârâta S. (Fakelmann) I. nu și-a mai exercitat dreptul de uzufruct de mai bine de 30 de ani, ceea ce conduce la stingerea acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate, conform art. 557 C.civ., instanța va admite acțiunea reclamanților și va constata stingerea prin neuz a dreptului de uzufruct viager al pârâtei S. (Fakelmann) I. asupra imobilului situat în loc. Sanmartin, nr. 555, jud. A. înscris în CF nr._ M., sub C1, iar în temeiul în temeiul art. 33 al. 1 și al. 2 și art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 va dispune radierea acestui drept din cartea funciară, sens în care va îndruma OCPI A. să efectueze cuvenitele mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții B. I. și B. L. ambii cu domiciliul în ., județul A. în contradictoriu cu pârâta S. (Fakelmann) I. având ca obiect radiere uzufruct.

Dispune radierea dreptului de uzufruct înscris în CF nr._ M., sub C1, în favoarea pârâtei, pentru neuzul dreptului în decurs de 30 de ani.

Dispune ca O.C.P.I. A. să procedeze la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 28.02.2013.

Președinte, Grefier,

H. Ș. M. J.

Red./tehn./HȘ/MJ/29.03.2013

Ex. 6/3 . I.

B. L. ambii cu domiciliul în ., județul A.

S. (Fakelmann) I. – prin afișare la u.i

După rămânerea irevocabilă a hotărârii 1 ex. se va comunica cu OCPI A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzufruct. Sentința nr. 1715/2013. Judecătoria ARAD