Anulare act. Încheierea nr. 6765/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 6765/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 13815/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 6765

Ședința Camerei de Consiliu din de 04 octombrie 2013

Președinte: E. D. B.

Grefier: G. M. P.

S-a luat în examinare, în faza de regularizare, acțiunea civilă formulată de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria A. având ca obiect anulare act.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că până la această dată reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din data de 16.09.2013 și comunicată în data de 18.09.2013, instanța reține cauza, urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 200 alin. 3 din codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță, la data de 13.09.2013, reclamantul P. de pe lângă Judecătoria A. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să dispună desființarea înscrisului falsificat: carte de identitate . nr._ emisă pe numele de Ciurari Paulet.

Acțiunea nu este întemeiată în drept, iar în probațiune, reclamantul a depus la dosar copia ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ dată în dosar nr. 3570/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A.

În temeiul art. 200 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța a acordat reclamantului un termen de 10 zile pentru a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, în raport de mențiunile prevăzute de art. 194 lit. a), e) Cod procedură civilă respectiv să indice numele și prenumele sau denumirea și să arate dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori, numele, prenumele și adresa.

Art. 194 N.c.p.civ., prescrie mențiunile obligatorii ce trebuie să le conțină cererea de chemare în judecată, printre acestea fiind și „ numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor; arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.”

Potrivit art. 196 alin. 1 N.c.p.civ., „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.”

Este adevărat că reclamantul a solicitat introducerea în cauză a „numitului N. P.”, însă nu a indicat calitatea procesuală a acestuia în condițiile în care potrivit art. 68 și 72 Cod pr. civ., reclamantul poate chema în judecată o persoană în calitate de intervenient forțat sau chemat în garanție.

Constatând că cererea de chemare în judecată în discuție nu respectă dispozițiile prevăzute de lit. a), e) a art. 194 N.c.p.civ., în sensul că nu se indică numele și prenumele sau denumirea și sediul pârâtului, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori, numele, prenumele și adresa, în ciuda faptului că s-a acordat contestatorului posibilitatea de a complini aceste lipsuri, termenul prescris de lege – de 10 zile de la înștiințare fiind împlinit, în temeiul art. 200 al.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea formulată de contestatorul P. de pe lângă Judecătoria A., cu sediul în A., .. 8-10, jud. A..

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.10.2013.

Președinte, Grefier,

E. D. B. G. M. P.

Red./dact.EDB/GMP/08.10.2013

3 ex./1 ex. Se comunică cu:

Parchetul de pe lângă Judecătoria A., cu sediul în A., .. 8-10, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Încheierea nr. 6765/2013. Judecătoria ARAD