Atribuire beneficiu contract de inchiriere. Sentința nr. 5/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 5362/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADOperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. 5._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5.167

Ședința publică din 10.09.2013

Președinte: G. C.

Grefier: B. D.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta B. C. în contradictoriu cu pârâții Zopota G. și Municipiul A., reprezentat prin Primar pentru atribuire beneficiu contract de închiriere.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat D. C. din Baroul A. și martorul T. L., absente fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea civilă este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care a fost audiat martorul.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată, să se atribuie reclamantei beneficiul contractului de închiriere. Cu cheltuieli de judecată.

JUDECATA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 04.04.2013, reclamanta B. C. a chemat în judecată pârâții Zopota G. și Municipiul A., reprezentat prin Primar, solicitând atribuirea către reclamantă a beneficiul Contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe încheiat între CLM A. și părți, înregistrat la Primăria municipiului A. sub nr. 61 din data de 04.01.2007, prelungit conform OUG nr. 44/2009 până în data de 19.05.2014.

În motivarea acțiunii civile, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul Zopota G., căsătoria fiind încheiată în data de 07.09.2006. Căsătoria părților a fost desfăcută în conformitate cu Certificatul de divorț nr. 6.212 din data de 22.09.2011 întocmit de Primăria municipiului A..

Părțile au locuit împreună, în calitate de chiriași în imobilul situat în municipiul A., ., ., județul A. în baza Contractului de închiriere nr. 61 din data de 04.01.2007 încheiat cu CLM A..

Pârâtul a fost inclus în calitate de beneficiar al contractului de închiriere în urma încheierii căsătoriei părților, începând cu data de 04.01.2007. Acest apartament a fost închiriat inițial de părinții reclamantei, B. I. și B. A., încă din anul 1988. Ulterior, părinții reclamantei au decedat, astfel că reclamanta a fost singura beneficiară a contractului de închiriere până la data încheierii căsătoriei.

Încă dinainte de desfacerea căsătoriei, din luna iunie 2012, pârâtul a plecat de la domiciliu și locuiește împreună cu părinții săi.

Reclamanta arată că în prezent doar ea achită chiria și cheltuielile aferente imobilului și nu deține o altă locuință în chirie sau în proprietate.

În drept, reclamanta a întemeiat acțiunea civilă formulată pe dispozițiile art. 324 Cod civilă.

Pârâtul Zopota G., legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus la dosar întâmpinare.

Pârâta Municipiul A., reprezentat prin Primar, legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus la dosar întâmpinare.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv Certificat de divorț nr. 6.212 din data de 22.09.2011 întocmit de Primăria municipiului A., Contract de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 61 din data de 04.01.2007 încheiat între reclamantă și CLM A., Contract de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 22 din data de 20.07.2006 încheiat între reclamantă și CLM A., Contract de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 1.670 din data de 03.05.2005 încheiat între mama reclamantei și CLM A., Contract de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 1643 din data de 07.07.1988 încheiat între părinții reclamantei și IJGCL A., fișe de calcul, procese verbale, adeverință eliberată de Asociația de proprietari, ., . declarația martorului T. L., instanța a reținut următoarele:

Reclamantul B. C. și pârâtul Zopota G. au fost căsătoriți, căsătoria fiind încheiată în data de 07.09.2006 în fața delegatului de stare civilă al Primăriei municipiului A.. Prin Certificat de divorț nr. 6.212 din data de 22.09.2011 întocmit de Primăria municipiului A. căsătoria părților a fost desfăcută.

În timpul căsătoriei părțile au locuit în municipiul A., ., ., județul A.. Părțile au locuit împreună în imobil, în calitate de chiriași, în baza Contractului de închiriere nr. 61 din data de 04.01.2007 încheiat cu CLM A.. Pârâtul a fost inclus în calitate de beneficiar al contractului de închiriere în urma încheierii căsătoriei părților, începând cu data de 04.01.2007. Acest apartament a fost închiriat inițial de părinții reclamantei, B. I. și B. A., încă din anul 1988. Ulterior, părinții reclamantei au decedat, astfel că reclamanta a fost singura beneficiară a contractului de închiriere până la data încheierii căsătoriei.

Aceste susțineri au fost dovedite prin depunerea la dosarul cauzei a Contractulu de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 22 din data de 20.07.2006 încheiat între reclamantă și CLM A., Contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 1.670 din data de 03.05.2005 încheiat între mama reclamantei și CLM A. și a Contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe nr. 1643 din data de 07.07.1988 încheiat între părinții reclamantei și IJGCL A..

În prezent reclamanta este cea care achită chiria și cheltuielile aferente imobilului, așa cum rezultă din adeverința eliberată de Asociația de proprietari, ., . chitanțele depuse la dosar.

Din declarația martorului T. L., martor propus de reclamantă, instanța a reținut că părțile nu mai locuiesc împreună de la data desfacerii căsătoriei lor în anul 2011. Părțile au avut domiciliul comun în imobilul din litigiu. În prezent doar reclamanta locuiește în imobil.

Pârâtul, citat cu mențiunea la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței, astfel că instanța urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 358 Cod procedură civilă și va considera neprezentarea pârâtului la administrarea probei interogatoriului ca o mărturisire deplină.

Pentru aceste motive, în baza art. 324 Cod civil, instanța urmează să admită acțiunea civilă formulată de reclamanta B. C. în contradictoriu cu pârâții Zopota G. și Municipiul A., reprezentat prin Primar și în consecință:

Va atribui reclamantei beneficiul Contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe încheiat între CLM A. și părți înregistrat la Primăria municipiului A. sub nr. 61 din data de 04.01.2007, prelungit conform OUG nr. 44/2009 până în data de 19.05.2014.

Cu privire la cheltuielile de judecată:

Având în vedere că acțiunea civilă formulată de reclamantă urmează a fi admisă, instanța, în baza art. 453, alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga pârâtul Zopota G. la plata sumei de 610,30 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 10 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, suma de 0,30 lei reprezintă timbru judiciar și suma de 600 lei reprezintă onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta B. C. CNP:_ cu domiciliul procesual ales în municipiul A., .. 1, . în contradictoriu cu pârâții Zopota G. CNP:_ domiciliat în municipiul A., ., ., județul A. și Municipiul A., reprezentat prin Primar, cu sediul în municipiul A., ., județul A. și în consecință:

Atribuie reclamantei beneficiul Contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuințe încheiat între CLM A. și părți înregistrat la Primăria municipiului A. sub nr. 61 din data de 04.01.2007, prelungit conform OUG nr. 44/2009 până în data de 19.05.2014.

Obligă pârâtul Zopota G. la plata sumei de 610,30 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. D. B.

Red: G.C./ Tehnoredactare: B.D.

12.09.2013/5 ex./3 . comunică cu:

Reclamanta: B. C. cu domiciliul procesual ales în municipiul A., .. 1, .

Pârâții: Zopota G. domiciliat în municipiul A., ., ., județul A.

Municipiul A., reprezentat prin Primar, cu sediul în municipiul A., ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Atribuire beneficiu contract de inchiriere. Sentința nr. 5/2013. Judecătoria ARAD