Cerere necontencioasa. Sentința nr. 7/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 15078/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. 15._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7.502
Ședința Camerei de consiliu din 29.10.2013
Președinte: G. C.
Grefier: B. D.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petenții C. A. L. și C. R. P. pentru desfacerea căsătoriei.
La apelul nominal se prezintă petenta, asistată de avocat P. C. O. din Baroul M. și petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care nemaifiind probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fondul cauzei.
Reprezentantul petentei solicită ca instanța să ia act de acordul de mediere încheiat de petenți în data de 11.07.2013.
JUDECATA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data de 04.10.2013, petenții C. A. L. și C. R. P. au solicitat ca instanța să ia act de Acordul de Mediere încheiat la Birou de Mediator – N. E. V..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006.
Din probele administrate în cauză, respectiv: Acordul de Mediere încheiat la Biroul de Mediator – N. E. V. în data de 11.07.2013, proces-verbal de Închidere a medierii, certificat de căsătorie, certificate de naștere, copia CI a petenților, instanța reține în fapt următoarele:
Petenții au încheiat căsătoria în data de 14.02.2009 în . A., aceasta fiind trecută în Registrul Stării civile sub nr. 1 din aceeași dată. Din căsătorie a rezultat copilul C. R. P. născut în data de 27.12.2012 în municipiul A.. Căsătoria părților a fost desfăcută prin Sentința civilă nr. 9.798 din data de 30.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 13._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 25/A din data de 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în Dosar nr. 13._ .
Neînțelegerile ivite între cei doi soți au fost rezolvate pe calea medierii, inclusiv exercițiul drepturilor părintești, stabilirea locuinței copilului, contribuția părinților la întreținerea copilului și reglementarea vizitării copilului, convenția soților cu privire la aceste aspecte fiind consemnată în Acordul de Mediere încheiat la Biroul de Mediator – N. E. V. în data de 11.07.2013, potrivit art. 64 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
Instanța va constata că au fost respectate dispozițiile art. 65 din același act normativ, dispoziții care obligă mediatorul să vegheze la respectarea interesului superior al copilului.
În condițiile date și în temeiul art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 cu aplicarea art. 438 - 441 Cod procedură civilă, instanța va lua act de acordul de mediere încheiat între părți.
Acordul de mediere are următorul conținut:
„Acord de mediere nr. 14/03.10.2013 încheiat în baza Contractului de Mediere Nr. 22 din 11.07.2013,
Noi,
1. Doamna C. A. L. cu domiciliul în .. Zimandu Nou, nr. 361, jud. A., identificat cu CI ., nr._ eliberat de P.. A. la data de 10.06.2013, CNP:_ asistata de avocat P. C. C. O. conform delegație avocațială,
2. Domnul C. R. P. domiciliat in .. 112, jud. A., identificat cu CI ., nr._ eliberat de SPCLEP A. la data de 10.07.2007, CNP_, asistata de avocat D. C. conform delegație avocațială, denumiți in continuare părți:
Obiectul prezentului acord îl reprezintă: stabilirea autorității părintești cu privire la copilul minor C. R. P., stabilirea locuinței copilului minor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat si copilul nostru minor si stabilirea contribuției tatălui la cheltuielile copilului .” astfel ca, în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:
1. autoritatea părinteasca cu privire la copilul minor C. R. P., sa fie exercitata de către ambii părinți, in temeiul art. 397 Cod civil;
2. locuința (domiciliul) copilului minor C. R. P., sa fie stabilita la domiciliul mamei din .. 361 (.. A., unde minorul locuiește in mod statornic de când s-a născut, locuind si la data prezentului acord împreună cu mama.
3. modalitatea de păstrare a legaturilor personale dintre părintele separat si copilul nostru minor C. R. P., sa fie astfel încât tatăl copilului, numitul C. R. P. sa il viziteze pe copilul minor C. R. P. zilnic câte doua ore/zi;
4. contribuția tatălui copilului minor la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesionala ale acestuia sa fie, in conformitate cu prevederile art. 529 alin. 2 cod civil de ¼ din venitul sau lunar net. Tatăl C. Rolland – P. declara ca este angajat cu Contract Individual de munca pe perioada nedeterminată la . A. SRL, având salariul de încadrare in suma de 1.900 RON.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și va fi supus încuviințării instanței de judecată.
Părțile declară că nu mai au nici o pretenție una față de cealaltă.
Prezentul acord de mediere conține 2 (două) pagini, încheiat azi, 03.10.2013 la sediul profesional al mediatorului N. E. V. din A., ., ., în 3 (trei) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.”
Cu privire la cheltuielile de judecată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenții C. A. L. CNP:_ domiciliată în .. 361, județul A. și C. R. P. CNP:_ domiciliat în comuna Zimandu Nou, .. 112, jud. A. pentru desfacerea căsătoriei și în consecință:
Ia act de Acordul de mediere încheiat de petenți în data de 03.10.2013 la Biroul de mediator N. E. V., cu următorul conținut:
„Acord de mediere nr. 14/03.10.2013 încheiat în baza Contractului de Mediere Nr. 22 din 11.07.2013,
Noi,
1. Doamna C. A. L. cu domiciliul în .. Zimandu Nou, nr. 361, jud. A., identificat cu CI ., nr._ eliberat de P.. A. la data de 10.06.2013, CNP:_ asistata de avocat P. C. C. O. conform delegație avocațială,
2. Domnul C. R. P. domiciliat in .. 112, jud. A., identificat cu CI ., nr._ eliberat de SPCLEP A. la data de 10.07.2007, CNP_, asistata de avocat D. C. conform delegație avocațială, denumiți in continuare părți:
Obiectul prezentului acord îl reprezintă: stabilirea autorității părintești cu privire la copilul minor C. R. P., stabilirea locuinței copilului minor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat si copilul nostru minor si stabilirea contribuției tatălui la cheltuielile copilului .” astfel ca, în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:
1. autoritatea părinteasca cu privire la copilul minor C. R. P., sa fie exercitata de către ambii părinți, in temeiul art. 397 Cod civil;
2. locuința (domiciliul) copilului minor C. R. P., sa fie stabilita la domiciliul mamei din .. 361 (.. A., unde minorul locuiește in mod statornic de când s-a născut, locuind si la data prezentului acord împreună cu mama.
3. modalitatea de păstrare a legaturilor personale dintre părintele separat si copilul nostru minor C. R. P., sa fie astfel încât tatăl copilului, numitul C. R. P. sa il viziteze pe copilul minor C. R. P. zilnic câte doua ore/zi;
4. contribuția tatălui copilului minor la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesionala ale acestuia sa fie, in conformitate cu prevederile art. 529 alin. 2 Cod civil de ¼ din venitul sau lunar net. Tatăl C. Rolland – P. declara ca este angajat cu Contract Individual de Munca pe perioada nedeterminată la . A. SRL, având salariul de încadrare in suma de 1.900 RON.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și va fi supus încuviințării instanței de judecată.
Părțile declară că nu mai au nici o pretenție una față de cealaltă.
Prezentul acord de mediere conține 2 (două) pagini, încheiat azi, 03.10.2013 la sediul profesional al mediatorului N. E. V. din A., ., ., în 3 (trei) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.”.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2013. PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. B. D.
Red: G.C./ Tehnoredactare: B.D.
4 ex/2 ..11.2013
Se comunică cu:
Petenții:
C. A. L. domiciliată în comuna Zimandu Nou, .. 361, județul A. și C. R. P. domiciliat în comuna Zimandu Nou, .. 112, jud. A.
← Tutelă. Încheierea nr. 4800/2013. Judecătoria ARAD | Curatelă. Încheierea nr. 3/2013. Judecătoria ARAD → |
---|