Cerere necontencioasa. Sentința nr. 7306/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 7306/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 16819/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

Secția civilă

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr.7306

Ședința publică din 28.11.2013.

Președinte N. P.

Grefier M. A.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petenții C. F. S., și L. M. I., având ca obiect stabilire pensie întreținere.

La apelul nominal se prezintă petenții asistați de avocat P. S. din Baroul A..

Procedura de citare este îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 20 lei lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, petenții arată că sunt de acord și au semnat acordul de mediere.

Nemaifiind alte cereri și probe de administrat, se declară încheiată faza probatorie și se acordă cuvântul pe fond.

Petenta solicită a se lua act de acordul de mediere al părților, fără cheltuieli de judecată.

Petentul pune aceleași concluzii.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data

de 06.11.2013, petenții C. F. S., și L. M. I., au solicitat a se lua act de acordul de mediere încheiat la data de 30.10.2013, privind stabilirea pensiei de întreținere de către petent către petentă pe seama minorei L. V. F. născută la data de 03.07.1999 în A., fără cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că din relația părților a rezultat minora, care se află în grija mamei, iar pârâtul, în calitate de tată, are obligația a contribui la întreținerea acesteia, părțile convenind cuantumul obligației de întreținere la suma de 80 lei lunar.

Petenții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.58 al.4 din Legea 192/2006.

Analizând probele administrate în cauză: copia certificatului de naștere al minorei, acordul de mediere încheiat la data de 30.10.2013 la Biroul Mediator Miazga D., proces verbal de mediere, instanța reține în fapt următoarele:

Din relația părților a rezultat minora L. V. F. născută la data de 03.07.1999 în A., și întrucât aceasta domiciliază împreună cu mama sa, petenta din prezenta cauză, și tatăl are obligația de a contribui la întreținerea acesteia. În acest sens petenții au convenit ca tatăl, petentul din prezenta cauză, să achite lunar suma de 80 lei către petentă pe seama minorei.

La termenul de judecată din data de 28.11.2013, petenții s-au înfățișat în fața instanței și au arătat că au încheiat un acord de mediere în privința plății pensiei de întreținere, solicitând ca instanța să ia act de Acordul de mediere încheiat la data de 30.10.2013 la Biroul Mediator Miazga D. în hotărârea pe care o va pronunța.

Potrivit art. 58 din Legea 192/2006, când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.

De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile și mediatorul convin altfel. Înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice, și poate fi afectată, în condițiile legii, de termene și condiții. Totodată se arată că în cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privată privind bunurile imobile, părțile vor prezenta acordul redactat de către mediator notarului public sau instanței de judecată pentru îndeplinirea condițiilor de fond și de formă impuse de lege, sub sancțiunea nulității absolute. Obligația prevăzută la alin. (4) se aplică în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și de formă. În cazul în care legea impune îndeplinirea condițiilor de publicitate, notarul public sau instanța de judecată va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătorești în Cartea Funciară.

Astfel, instanța în baza art.63 al.1 din Legea 192/2006, 438, 439, 441

Cod pr. Civilă, va luat act de acordul de mediere încheiat la data de 25.10.2013,

ce are următorul conținut: „ACORD DE MEDIERE, Încheiat la data de 30.10.2013, În baza contractului de mediere din 30.10 2013, Noi,

1. C. F. - S., domiciliată în A.

., ., identificată prin CI . nr._, CNP_, asistată de Avocat P. S., și

2. L. M. I., domiciliat în A., ., ., CI . nr._, CNP_, cu domiciliul procesual ales in A., ..27, județul A.

În conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, art.58 alin.4, în urma procedurii de mediere desfășurate la sala de ședințe a Biroului de Mediator Miazga D., am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:

Tatăl L. M. I. se obligă la plata pensiei de întreținere pentru minora L. V.-F., născută în A., la data de 3 iulie 1999, Certificat de naștere ., nr._, în cuantum de 80 LEI lunar, personal minorei.

Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.

Încheiat azi, 30.10.2013, la A., în 4 exemplare originale, în prezența mediatorului Miazga D., câte unul pentru fiecare parte și unul pentru a fi depus la Judecătoria A.

MEDIATOR, MIAZGA D., ss indescifrabil

PĂRȚI: 1. C. F. – S., ss indescifrabil

2. L. M. I., ss indescifrabil”.

Față de împrejurarea că petenții au beneficiat de asistență judiciară gratuită, instanța va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în fondul Baroului de Avocați A., suma de 300 lei pentru avocat din oficiu P. S..

Instanța în baza art.451 cod pr civilă, văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de petenții C. F. S., CNP._, domiciliat în A., ., . și L. M. I., CNP._, cu domiciliul procesual ales în A., .. 27, județul A., având ca obiect stabilire pensie întreținere și în consecință:

Ia act de acordul de mediere încheiat între petenți, ce are următorul cuprins: „ACORD DE MEDIERE, Încheiat la data de 30.10.2013, În baza contractului de mediere din 30.10 2013, Noi,

1. C. F. - S., domiciliată în A.

., ., identificată prin CI . nr._, CNP_, asistată de Avocat P. S., și

2. L. M. I., domiciliat în A., ., ., CI . nr._, CNP_, cu domiciliul procesual ales in A., ..27, județul A.

În conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, art.58 alin.4, în urma procedurii de mediere desfășurate la sala de ședințe a Biroului de Mediator Miazga D., am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:

Tatăl L. M. I. se obligă la plata pensiei de întreținere pentru minora L. V.-F., născută în A., la data de 3 iulie 1999, Certificat de naștere ., nr._, în cuantum de 80 LEI lunar, personal minorei.

Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnatură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviintării instanței de judecată.

Încheiat azi, 30.10.2013, la A., în 4 exemplare originale, în prezența mediatorului Miazga D., câte unul pentru fiecare parte și unul pentru a fi depus la Judecătoria A.

MEDIATOR, MIAZGA D., ss indescifrabil

PĂRȚI: 1. C. F. – S., ss indescifrabil

2. L. M. I., ss indescifrabil”.

Fără cheltuieli de judecată.

Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în fondul Baroului de Avocați A., suma de 300 lei, pentru avocat din oficiu P. S..

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicarea prezentei prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 28.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. P. M. A.

Red.MP/MA, 16.12.2013, 4ex/2 .="Style5"> Se comunică la:

- petenții C. F. S., domiciliat în A., ., .

L. M. I., cu domiciliul procesual ales în A., .. 27, județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasa. Sentința nr. 7306/2013. Judecătoria ARAD