Obligaţie de a face. Încheierea nr. 4061/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 4061/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 8117/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR.4061
Ședința Camerei de Consiliu din 25 iunie 2013
Președinte: S. S.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamantul B. B. I., în contradictoriu cu pârâta M. F. D., având ca obiect obligația de a face.
Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din 31 mai 2013 și care i-a fost comunicată în data de 05.06.2013, se va face aplicarea dispozițiilor art.200 al.3 din Codul de procedură civilă.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată sub nr._ al Judecătoriei A. reclamantul B. B. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M. F. D., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună transcrierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ de pe numele său, întrucât acesta a fost vândut pârâtei, însă aceasta din urmă nu a procedat la transcrierea pe numele său.
Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 31 mai 2013 regularizarea cererii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, în sensul de a indica și contul bancar, motivele de drept pe care se întemeiază cererea, precum și să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și să depună timbru judiciar de 0,30 lei, conform dispozițiilor art.194 al.1 lit.a și d și art. 197 Cod procedură civilă.
Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 31 mai 2013 a fost comunicată reclamantului la data de 05 iunie 2013, în conformitate cu prevederile art.154 alin.4 raportat la art.163 al.6 Cod procedură civilă, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Prin urmare, în temeiul art. 200 al.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. B. I., domiciliat în localitatea Gura Humorului, ., jud. Suceava, CNP_, în contradictoriu cu pârâta M. F. D., domiciliată în localitatea Gurahonț, ., jud. A., având ca obiect obligația de a face.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2013.
Președinte Grefier
S. S. M. T.
Red./dact./SS/MT/03.07.2013
3ex./ 1 ex.
Se comunică reclamantul B. B. I. - localitatea Gura Humorului, ., jud. Suceava
← Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 2733/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2008/2013.... → |
---|