Obligaţie de a face. Sentința nr. 3100/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3100/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 15972/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3100
Ședința publică din 16 aprilie 2013
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul A. L. în contradictoriu cu pârâtul S. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat P. I. C., din Baroul A., în substituirea avocatului L. A., din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Acțiunea este legal timbrată cu 19 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 25.10.2012, reclamantul A. L. a chemat în judecată pe pârâtul S. M., solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să constate că dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Honda Civic, cu nr. de identificare JHMEG43400S135844 a fost transferat pârâtului, să dispună Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Prefecturii A. să radieze autoturismul menționat mai sus din evidențele sale de pe numele reclamantului, fără consimțământul dobânditorului, fără certificatul de înmatriculare al autoturismului și fără plăcuțele de înmatriculare, să dispună ca Direcția Fiscală din cadrul Primăriei A. să radieze autoturismul mai sus menționat din evidențele sale, de pe numele reclamantului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii formulate se arată că reclamantul i-a împrumutat pârâtului inițial mașina mai sus identificată, iar ulterior i-a vândut acestuia autoturismul, reclamantul predându-i pârâtului mașina, cheile și actele acesteia, iar pârâtul plătindu-i prețul acesteia, în prezența unui martor. Părțile s-au înțeles să încheie un contract de vânzare-cumpărare în scris, în zilele următoare vânzării, ceea ce nu s-a mai întâmplat, reclamantul aflând că pârâtul a plecat în străinătate cu mașina.
Întrucât, până în prezent pârâtul nu a făcut demersurile necesare și având în vedere că actele mașinii se află în posesia acestuia, reclamantul nu are posibilitatea de a solicita și obține radierea autoturismului de pe numele său din evidențele Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Prefecturii A.. De asemenea, ca urmare a pasivității pârâtului, reclamantul este prejudiciat, în sensul că autoturismul continuă să figureze în evidențele fiscale din cadrul Primăriei municipiului A., pe numele său, acesta fiind obligat la plata impozitului pentru autoturism de peste 2 ani de zile, cu toate că nu mai deține mașina.
Pentru toate acestea, reclamantul solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În drept se invocă disp. art. 1170, art. 1270, art. 1272 C. civ., art. 111, art. 112, art. 274, art. 242 alin. 2 C. pr. civ., art. 8 din Instrucțiunile nr. 290/1993 de aplicare a HG nr. 610/1992, OG nr. 78/2000 modificată prin L. nr. 230/2003, OG nr. 35/2005, L. nr. 347/2005.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar în data de 26.03.2013, reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, arătând că a vândut autoturismul pârâtului, pe care îl cunoștea vag, în luna decembrie 2009, în piață și a primit suma de 1000 euro pentru acesta, predând pârâtului autoturismul, cheile și actele mașinii. Părțile s-au înțeles să se întâlnească în zilele următoare, pentru a încheia un contract în formă scrisă, ceea ce nu s-a mai întâmplat, întrucât reclamantul nu a mai putut lua legătura cu pârâtul, iar prin intermediul unei cunoștințe, a aflat că pârâtul ar fi plecat în străinătate.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.
În probațiune se depun înscrisuri conforme cu originalul: adresa nr._/06.12.2012 emisă de Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor A., comunicare nr._/17.10.2012 emisă de Direcția venituri, Serviciul urmărire venituri din cadrul Primăriei Municipiului A.,
A fost audiat martorul I. S..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Conform declarației martorului audiat în considerarea art. 1191 alin. 3 C. civ. (incident în cauză în baza art. 230 lit. a) din L. nr. 71/2011), reclamantul a vândut pârâtului un autoturism marca Honda Civic, având nr. de înmatriculare_, în luna decembrie 2009 (f. 20).
Pârâtul nu a efectuat operațiunea de transcriere a autoturismului pe numele său, obligație ce-i incumba în baza art. 970 alin. 2 C. civ. (incident în cauză în baza art. 102 din L. nr. 71/2011, raportat la data nașterii raportului de drept analizat), coroborat cu art. 2 din Ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, conform căruia proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune în circulație și să solicite radierea lor din evidență, în cazurile prevăzute de lege; potrivit art. 24 din același ordin, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane, iar radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale.
Convențiile de vânzare-cumpărare având ca obiect autovehiculele au un caracter consensual, așa cum prescrie art. 1294 și art. 1295 C. civ. (incidente în cauză în baza art. 102 din L. nr. 71/2011), dar, pe de altă parte, în raport de prev. HG. nr. 610/1992 și Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, se impune a fi reținut și aspectul potrivit căruia, pentru opozabilitatea acestor vânzări față de autoritățile publice, este necesară efectuarea operațiunilor de radiere a înmatriculării de pe numele vânzătorului, respectiv a operațiunilor de înmatriculare pe numele cumpărătorului.
Așa fiind, se va admite acțiunea reclamantului; în consecință, se va dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de consimțământ valabil exprimat și apt pentru efectuarea formalităților necesare radierii autoturismului marca Honda Civic, având nr. de înmatriculare_, de pe numele reclamantului, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare); se va dispune ca SPCRPCIV A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la radierea de pe numele reclamantului a autovehiculului indicat anterior, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare); se va dispune ca SPCRPCIV A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei și după plata taxelor aferente, respectiv după prezentarea documentelor prev. de art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006, la înmatricularea autovehiculului pe numele pârâtului; se va dispune ca Direcția Venituri din cadrul Primăriei A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la radierea autovehiculului menționat mai sus din evidențele fiscale de pe numele reclamantului; se va dispune ca Direcția Venituri din cadrul Primăriei A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la înscrierea autovehiculului menționat mai sus în evidențele fiscale proprii pe numele pârâtului.
În baza art. 274 C. pr. civ., se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. L., cu domiciliul în A., .. 4, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul S. M., cu domiciliul în A., ., nr. 34, ..
Dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de consimțământ valabil exprimat și apt pentru efectuarea formalităților necesare radierii autoturismului marca Honda Civic, având nr. de înmatriculare_, de pe numele reclamantului, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).
Dispune ca SPCRPCIV A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la radierea de pe numele reclamantului a autovehiculului indicat anterior, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).
Dispune ca SPCRPCIV A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei și după plata taxelor aferente, respectiv după prezentarea documentelor prev. de art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006, la înmatricularea autovehiculului pe numele pârâtului.
Dispune ca Direcția Venituri din cadrul Primăriei A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la radierea autovehiculului menționat mai sus din evidențele fiscale de pe numele reclamantului.
Dispune ca Direcția Venituri din cadrul Primăriei A. să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, la înscrierea autovehiculului menționat mai sus în evidențele fiscale proprii pe numele pârâtului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2013.
Președinte Grefier
A. O. N. B.
Red./tehn./AO/NB/17.05.2013
4 ex./2 . comunică cu:
- reclamantul A. L., cu domiciliul în A., .. 4, jud. A.
- pârâtul S. M., cu domiciliul în A., ., nr. 34, .
← Rezoluţiune contract. Încheierea nr. 7935/2013. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 4659/2013. Judecătoria ARAD → |
---|