Pretenţii. Încheierea nr. 4389/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 4389/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 9048/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 4389

Ședința Camerei de Consiliu din 08 iulie 2013

Președinte: S. S.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea formulată de reclamanta C. R. O., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Asigurări S.A. prin Sucursala A., având ca obiect pretenții.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din 13 iunie 2013 și care i-a fost comunicată în data de 18.06.2013, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.200 al.3 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei A. reclamanta C. R. O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Asigurări S.A. prin Sucursala A. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.171,85 lei cu titlu de pretenții, dobânda legală de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 raportat la art.1028 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 13 iunie 2013 regularizarea cererii, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, în sensul de a indica un cont bancar, respectiv de a completa rubricile 2.1.4, 2.1.5., 2.1.6, 4.3., în sensul indicării motivelor pentru care dorește o dezbatere publică.

Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 13.06.2013 a fost comunicată reclamantei la data de 18.06.2013, în conformitate cu prevederile art.154 al. 4 raportat la art.163 al.6 Cod procedură civilă, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Prin urmare, în temeiul art. 200 al.3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. R. O., domiciliată în ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Asigurări S.A. prin Sucursala A., cu sediul în A., B.dul I. M., ., jud. A., având ca obiect pretenții.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 08 iulie 2013.

Președinte Grefier

S. S. M. T.

Red./dact./SS/MT/ 31.07.2013/3ex./ 1 ex.

Se comunică reclamantei C. R. O. - ., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 4389/2013. Judecătoria ARAD