Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3577/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3577/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 3210/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

Secția civilă

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3577

Ședința publică din 09.05.2013

Președinte N. P.

Grefier M. A.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. în contradictoriu cu pârâții B. I. F. și B. L. R., având ca obiect sistare comunitate de bunuri.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în baza art. 229 Cod procedură fiscală și art. 17 din Legea nr. 146/1997.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată propria sa competență în baza art. 94, 107, 131, 117 noul cod pr civilă.

Nemaifiind alte cereri prin probe de administrat, se declară încheiată faza probatorie și se reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 25.02.2013, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. în contradictoriu cu pârâții B. I. F. și B. L. R. a solicitat să se sisteze dreptul de proprietate al pârâților B. I. F. și B. L. R. privind bunul comun al acestora, respectiv imobilele: teren intravilan în suprafață de 500 mp, situat în loc. V., .. 32 deținut în baza CF 9861; teren intravilan în suprafață de 499 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9862; teren intravilan în suprafață de 500 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9863; teren intravilan în suprafață de 171 mp situat în loc V., . deținut în baza CF. 2021, nr. top. 637/b/2, județul A., cu stabilirea unei cote de ½ pentru fiecare soț - pârât, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 04.10.2012 executorii fiscali din cadrul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. au întocmit procesul verbal de sechestru nr_ privind bunurile imobile privind pe debitorul B. I. F. în vederea recuperării sumei de 27.663 lei reprezentând debit TVA, dobânzi și penalității TVA. Astfel fiind AFP a procedat la sechestrarea următoarelor bunuri imobile: teren intravilan în suprafață de 500 mp, situat în loc. V., .. 32 deținut în baza CF 9861; teren intravilan în suprafață de 499 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9862; teren intravilan în suprafață de 500 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9863; teren intravilan în suprafață de 171 mp situat în loc V., . deținut în baza CF. 2021, nr. top. 637/b/2, județul A., terenurile fiind deținute în comun de către soții B. I. F. și B. L. R., pârâții din prezenta cauză.

Astfel fiind, reclamanta solicită sistarea dreptului de proprietate în devălmășie, avându-se în vedere că pârâtul este debitorul reclamantei cu suma de 27.663 lei, aceasta dorind să-și recupereze banii de la pârât.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.154 cod pr fiscală, art 194, 6731 cod pr civilă.

Pârâții, deși au fost legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței, și nu au depus întâmpinare.

Din actele depuse la dosar, respectiv: extras CF_ V., CF_ V., CF_ V., CF_ V., procesul verbal de sechestru emis de ANAF, adrese, informare SEIP privind domiciliul pârâților, instanța reține următoarele:

Împotriva pârâtului a fost întocmit de către ANAF procesul verbal de sechestru nr_ privind bunurile imobile privind pe debitorul B. I. F. în vederea recuperării sumei de 27.663 lei reprezentând debit TVA, dobânzi și penalității TVA. Astfel fiind AFP a procedat la procedat la sechestrarea următoarelor bunuri imobile: teren intravilan în suprafață de 500 mp, situat în loc. V., .. 32 deținut în baza CF 9861; teren intravilan în suprafață de 499 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9862; teren intravilan în suprafață de 500 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9863; teren intravilan în suprafață de 171 mp situat în loc V., . deținut în baza CF. 2021, nr. top. 637/b/2, județul A., terenurile fiind deținute în comun de către soții B. I. F. și B. L. R., pârâții din prezenta cauză.

Din extrasele de CF nr. CF_ V., CF_ V., CF_ V., CF_ V. rezultă că pârâții B. I. F. și B. L. R. sunt proprietarii acestor imobile – terenuri intravilane situate în . intravilan în suprafață de 500 mp, situat în loc. V., .. 32 deținut în baza CF 9861; teren intravilan în suprafață de 499 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9862; teren intravilan în suprafață de 500 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9863; teren intravilan în suprafață de 171 mp situat în loc V., . deținut în baza CF. 2021, nr. top. 637/b/2, județul A..

În ceea ce privește contribuția părților la dobândirea bunurilor potrivit art. 339 343 Codul Civil, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar cota ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor comune se determină potrivit cu aportul adus la achiziționarea bunurilor.

Prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât a celuilalt.

Aportul poate fi dovedit în cauză prin orice mijloc de probã, inclusiv prin depozițiile martorilor și prezumții simple.

Din probele administrate nu s-a putut reține o contribuție diferită a pârâților la dobândirea imobilelor, iar pârâții nu și-au exprimat poziția în nici un fel.

Față de starea de fapt de mai sus, în baza art. art. 6731, 6735 și 6739 Cod procedură civilă instanța va admite în parte acțiunea civilă și va sista dreptul de proprietate în devălmășie a pârâților B. I. F. și B. L. R. și transformă dreptul de proprietate în devălmășie în drept de proprietate pe cote părți egale, asupra imobilelor următoare: teren intravilan în suprafață de 500 mp, situat în loc. V., .. 32 deținut în baza CF 9861; teren intravilan în suprafață de 499 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9862; teren intravilan în suprafață de 500 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9863; teren intravilan în suprafață de 171 mp situat în loc V., . deținut în baza CF. 2021, nr. top. 637/b/2, județul A..

Pe cale de consecință, în baza art.22 din Legea nr 7/1996, instanța va îndruma Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A., să efectueze cuvenitele mențiuni în CF, conform celor de mai sus.

În baza art.451cod pr civilă instanța văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. cu sediul în A., ., județul A. în contradictoriu cu pârâții B. I. F., CNP_ și B. L. R., CNP ambii cu domiciliul în A., ., ., ., având ca obiect sistare comunitate de bunuri și în consecință:

Sistează dreptul de proprietate în devălmășie a pârâților B. I. F. și B. L. R. și transformă dreptul de proprietate în devălmășie în drept de proprietate pe cote părți egale, asupra următoarelor bunuri imobile:

  1. teren intravilan în suprafață de 500 mp, situat în loc. V., .. 32 deținut în baza CF 9861;
  2. teren intravilan în suprafață de 499 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9862;
  3. teren intravilan în suprafață de 500 mp situat în loc V., .. 32 deținut în baza CF. 9863;
  4. teren intravilan în suprafață de 171 mp situat în loc V., . deținut în baza CF. 2021, nr. top. 637/b/2, județul A.;

Îndrumă OCPI A. la efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF, după rămânerea prezentei hotărâri definitive.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. P. M. A.

21.05.2013

Red./Dact.NP/ MA; 6ex/3 . comunică cu:

- reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. cu sediul în A., ., județul A.

- pârâții B. I. F. și B. L. R. ambii cu domiciliul în A., ., ., .

1 ex se comunică la OCPI după rămânerea irevocabilă a hotărârii

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3577/2013. Judecătoria ARAD