Pensie întreţinere. Sentința nr. 3882/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3882/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 4997/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A.Operator de date cu caracter personal 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3882
Ședința publică din 27 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte: D.-L. T.
Grefier: P. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta C. M. A., în contradictoriu cu pârâtul C. G. M., având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal se prezintă pârâtul, asistat de avocat R. C. din Baroul A., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se obiectul cauzei, stadiul procesual, precum și faptul că în cadrul procedurii prealabile s-a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare.
Instanța legitimează pârâtul care se identifică cu C.N.P._.
Instanța, din oficiu, conform prev. art. 131 Cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 alin. 1 lit. a) și art. 114 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Reprezentantul pârâtului depune la dosar adeverință privind veniturile realizate pe ultimele 6 luni și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Față de poziția procesuală a pârâtului, exprimată prin întâmpinare, instanța respinge probatoriul solicitat de reclamantă prin cererea introductivă (interogatoriu și un martor), ca nefiind util cauzei.
Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul, prin reprezentant, solicită admiterea cererii și învederează că este de acord cu plata pensiei către reclamantă până la absolvirea facultății. Totodată, arată că pentru celălalt copil minor al său s-a stabilit pensia de întreținere prin sentința de divorț.
Instanța reține cauza spre soluționare.
NOTĂ: După finalizarea dezbaterilor și ridicarea ședinței de judecată se depune, prin serviciul registratură al instanței, răspuns la adresa instanței din partea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, privind veniturile realizate de pârât pe ultimele 6 luni.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 28.03.2013, sub nr._, reclamanta C. M. A. a chemat în judecată pe pârâtul C. G. M., solicitând instanței obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere în cuantum de 16,5% lunar, din veniturile pe care le realizează, până la finalizarea studiilor.
În motivare, s-a arătat că, prin Sentința civilă nr._/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A., părinții reclamantei au divorțat, aceasta împreună cu fratele său rămânând să locuiască cu mama lor.
Reclamanta arată că a împlinit vârsta de 18 ani și este în continuarea studiilor, fiind studentă în anul 2 la Universitatea de Medicină Timișoara, iar potrivit dispozițiilor art. 499 din Codul Civil, tatăl său trebuie să îi plătească pensie de întreținere până la finalizarea pregătirii sale profesionale.
Reclamanta învederează că mama sa îi acordă întreținere, încercând să îi asigure toate cele necesare unui trai decent, atât în timpul în care se află acasă, cât și pe perioada desfășurării cursurilor universitare, însă aceasta are un venit limitat, iar reclamanta nu se poate întreține singură.
Totodată, se mai arată că pârâtul mai are un copil minor în întreținere, conform Sentinței de divorț, pe fratele minor al reclamantei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 499, 524, 529 Cod Civil.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri, în copii certificate: certificat de naștere . nr._, adeverință nr. 23.903, C.I. C. M. A., Sentința civilă nr._/19.11.2012, Decizia civilă nr. 56/A/21.02.2002
În cadrul procedurii prealabile, pârâtul C. G. M. a depus întâmpinare, prin care a învederat că nu se opune cererii reclamantei și dorește să-i plătească pensia de întreținere în cuantum de 16,5% lunar din venitul net realizat, până la absolvirea studiilor universitare, dar fără să depășească 26 de ani.
În motivare, pârâtul a arătat că, după divorțul său de mama reclamantei, în repetate rânduri i-a dat fiicei sale cât și fratelui acesteia sume de bani pentru diverse trebuințe, s-a ocupat de aceștia, mai ales că locuiesc în aceeași casă.
Pârâtul mai arată că intenția sa este de a se comporta față de ambii copii ca un adevărat tată, să îi ajute, să fie în relații bune, cu speranța că vor și ei acest lucru; mai arată că îi iubește și nu poate avea sentimente negative față de ei.
Prin Sentința de divorț nr._/19.11.2012 a Judecătoriei A., pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de ¼ din venitul net realizat către copilul său minor, C. A.-G.. Dar, deoarece are doi copii cărora le datorează întreținere, unul minor și unul major aflat în continuarea studiilor, pârâtul consideră că este legal să le achite ambilor o pensie de întreținere în cuantum de 33% din venitul net realizat, câte 16,5% pentru fiecare copil, după cum prevede legea.
S-au anexat întâmpinării împuternicire avocațială, copie procură specială și copie încheiere de autentificare nr. 371/09.04.2013.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că poziția formulată de pârât la acțiune este corectă și legală, motiv pentru care solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
La solicitarea instanței, la primul termen de judecată, pârâtul a depus adeverință privind veniturile nete realizate pe ultimele 6 luni.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta, C. M. A., este fiica pârâtului C. G. M., este născută la data de 23.11.1992 (certificat naștere, fila 4) și urmează cursuri universitare la zi (adeverință, fila 5).
Prin Sentința civilă nr. 10.614 din data de 19.11.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr. 12._, s-a dispus desfacerea căsătoriei între pârât și mama reclamantei, fiind obligat pârâtul la plata în favoarea fiului său minor, C. A. G., a unei pensii de întreținere în cotă de ¼ din venitul net realizat (filele 7-9).
Pârâtul O. D. G. este angajat în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, pe perioada ultimelor 6 luni beneficiind de un venit net lunar cuprins între 1.665 lei și 1.935 lei (fila 30).
Atât prin întâmpinare, cât și în fața instanței, pârâtul și-a exprimat acordul cu privire la obligarea sa la plata pensiei de întreținere pe seama reclamantei, în cuantum de 16,5% lunar din veniturile realizate, până la terminarea studiilor universitare, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În conformitate cu dispozițiile art. 524 Cod civil, are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, iar, potrivit art. 527 Cod civil, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
De asemenea, potrivit art. 529 Cod civil, (1) întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti; (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii (...).
În speță sunt îndeplinite condițiile legale privind plata pensiei de întreținere solicitată, reclamanta, în vârstă de 21 de ani, fiind în continuarea studiilor, se află într-o stare de nevoie prezumată, specifică vârstei și activității, iar pârâtul, care este tatăl acesteia, realizează venituri.
Pentru cele ce preced, având în vedere dispozițiile legale mai sus expuse, ținând cont de acordul părților, în baza art. 530 alin. 3 Cod civil, instanța va admite cererea și, în consecință, va fi obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei contribuții lunare de întreținere în cuantum de 16,5% din venitul net realizat, de la data introducerii cererii (28.03.2013) până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Referitor la faptul că, prin Sentința de divorț, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din venitul net realizat în favoarea fiului său minor, C. A. G., astfel că, prin executarea prezentei hotărâri va fi depășit cuantumul maxim admis de lege (o treime din venitul lunar net, conform art. 529 Cod civil), instanța arată că va putea fi formulată o cerere separată de modificare a hotărârii anterioare. Prezenta instanță nu a fost învestită cu o astfel de cerere și nu se poate pronunța în acest sens, în baza principiului disponibilității. Pârâtul a menționat doar în motivarea întâmpinării că dorește să achite 16,5 % din veniturile realizate lunar pentru fiecare copil, ceea ce nu poate fi calificat ca un petit distinct – o cerere de învestire -, ținând cont și de faptul că partea a beneficiat de asistența unui avocat.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta C. M. A. (având CNP_, cu domiciliul în C., ., județ A.) în contradictoriu cu pârâtul C. G. M. (având CNP_, cu domiciliul în C., ., județ A.).
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei contribuții lunare de întreținere în cuantum de 16,5% din venitul net realizat, de la data introducerii cererii (28.03.2013) până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2013.
Președinte, Grefier,
D. L. T. P. S.
Red./tehn./DLT/PS/11.06.2013
4 ex./2 .>
- C. M. A., cu domiciliul în C., ., județ A.
- C. G. M., cu domiciliul în C., ., județ A.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria ARAD | Curatelă. Încheierea nr. 3/2013. Judecătoria ARAD → |
---|