Curatelă. Încheierea nr. 3/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 6930/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. 6._
ÎNCHEIERE NR. 3.717
Ședința publică din 11.06.2013
Președinte: G. C.
Grefier: B. D.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenții G. A. A. și G. C. pentru autorizarea act minor și pentru numirea intimatei B. Z. M. în calitate de curator special pentru copilul G. D. A..
La apelul nominal se prezintă petenții, asistați de av. B. Ladislau din Baroul A. și intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie acordă cuvântul în fondul cauzei.
Reprezentantul petenților solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Intimata solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
JUDECATA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță în data 08.05.2013, petenții G. A. A. și G. C., în calitate de reprezentanți legali ai copilului G. D. A., născut în data de 14.05.2000 în municipiul A., CNP:_, minor fără capacitate de exercițiu, au solicitat ca instanța să autorizeze efectuarea de către aceștia a demersurilor necesare în fața autorităților administrației locale și a Instituției Prefectului județului A., în vederea împroprietăririi minorului cu terenul aferent imobilului situat în municipiul A., ./a, înscris în CF nr._ A., cu număr cadastral C1, cu număr topografic 8571/4437/14/1, imobil aflat în proprietatea minorului.
Au mai solicitat numirea intimatei B. Z. M. în calitate de curator special al copilului în vederea reprezentării minorului cu ocazia efectuării demersurilor de mai sus.
În motivarea cererii formulate petenții au arătat că minorul a dobândit nuda proprietate asupra construcției situate în municipiul A., ./a, înscris în CF nr._ A., cu număr cadastral C1, cu număr topografic 8571/4437/14/1 prin Contractul de vânzare – cumpărare și constituire de uzufruct viager autentificat sub nr. 2.073 din data de 22.06.2013.
Solicită ca instanța să autorizeze efectuarea de către aceștia a demersurilor necesare în fața autorităților administrației locale și a Instituției Prefectului județului A., în vederea împroprietăririi minorului cu terenul aferent imobilului situat în municipiul A., ./a, înscris în CF nr._ A., cu număr cadastral C1, cu număr topografic 8571/4437/14/1, imobil aflat în proprietatea minorului.
Au mai solicitat numirea intimatei B. Z. M. în calitate de curator special al copilului în vederea reprezentării minorului cu ocazia efectuării demersurilor de mai sus.
În drept, petenții au întemeiat cererea formulată pe dispozițiile art. 149 și 150 Cod civil.
Din ansamblul mijloacelor de probă depuse la dosar, respectiv declarație dată de intimata B. Z. M., atestată sub nr. 4 din data de 24.04.2013 de Av. B. Ladislau, certificatul de naștere al minorului, copia CI a părților, extras CF nr._ A., Încheiere CF nr. 46.458 din data de 23.06.2010 și Contract de vânzare – cumpărare și constituire de uzufruct viager autentificat sub nr. 2.073 din data de 22.06.2013 de BNP M. P., instanța a reținut următoarele:
În ce privește capătul de cerere referitor la autorizarea instanței de tutelă:
Copilul G. D. A., născut în data de 14.05.2000 în municipiul A., având CNP:_, minor fără capacitate de exercițiu, este fiul petenților G. A. A. și G. C.. Părinții au calitatea de reprezentanți legali ai copilului.
Prin Contractul de vânzare – cumpărare și constituire de uzufruct viager autentificat sub nr. 2.073 din data de 22.06.2013 de BNP M. P., copilul a dobândit dreptul de nudă proprietate asupra construcției situate în municipiul A., ./a, înscris în CF nr._ A., cu număr cadastral C1, cu număr topografic 8571/4437/14/1. Dreptul de proprietate al copilului a fost înscris în CF prin Încheiere CF nr. 46.458 din data de 23.06.2010.
Din extrasul CF depus la dosar rezultă că terenul aferent construcției se află în proprietatea Statului Român.
Părinții copilului doresc să efectueze demersurile necesare în fața autorităților administrației locale și a Instituției Prefectului județului A., în vederea împroprietăririi minorului cu terenul aferent construcției.
Actul ce urmează a fi încheiat face parte din acele acte pentru care dispozițiile art. 146 cod civil prevăd ca necesară autorizarea instanței de tutelă.
Apreciind că actul pentru care petenții au solicitat autorizarea instanței de tutelă prezintă un folos neîndoielnic pentru copil, urmărindu-se împroprietărirea copilului cu terenul aferent construcției a cărui proprietar este copilul, în temeiul art. 501-502 raportat la art. 144-146 Cod civil, instanța va admite cererea formulată de petenții G. A. A. și G. C. și va autoriza ca aceștia, în calitate de reprezentanți legali ai copilului, să efectueze demersurile necesare în fața autorităților administrative locale și a Instituției Prefectului județului A., în vederea împroprietăririi minorului cu terenul aferent construcției situate în municipiul A., ./a, înscris în CF nr._ A., cu număr cadastral C1, cu număr topografic 8571/4437/14/1, construcție aflată în proprietatea minorului.
Cu privire la capătul de cerere referitor la instituirea curatelei speciale:
Prin cererea introductivă de instanță, petenții au solicitat ca instanța să o numească pe intimata B. Z. M. în calitate de curator special al copilului G. D. A., în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților locale și a Instituției Prefectului județului A., în vederea împroprietăririi minorului cu terenul aferent construcției situate în municipiul A., ./a, înscris în CF nr._ A., cu număr cadastral C1, cu număr topografic 8571/4437/14/1, construcție aflată în proprietatea minorului.
În dispozițiile art. 150 Cod civil, sub titulatura „Cazurile de numire a curatorului special” se arată că:
(1) Ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special.
(2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviințează, instanța de tutelă va numi un curator special.
(3) Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă.
Din cele arătate mai sus instanța reține că minorul G. D. A. nu se află în vreuna din ipotezele indicate în textele de lege reproduse mai sus. Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de petenți pentru instituirea curatelei este neîntemeiată.
Din cele reținute mai sus, instanța constată că problema pe care petenții încearcă să o rezolve prin formularea cererii introductive de instanță nu este, în fapt, numirea unui curator special pentru copil ci reprezentarea copilului în fața în fața autorităților locale și a Instituției Prefectului județului A.. Această problemă nu se poate rezolva pe calea instituirii curatelei dar se poate rezolva prin deplasarea petenților, reprezentanții legali ai copilului, la sediul unui notar public, pentru întocmirea unei procuri autentice de reprezentare prin care petenții o vor putea împuternici pe intimata B. Z. M. să îl reprezinte pe copil în fața entităților juridice de mai sus.
Văzând cele de mai sus, instanța urmează să respingă capătul de cerere formulată de petenții G. A. A. și G. C. pentru numirea în calitate de curator special a intimatei B. Z. M. pentru copilul G. D. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de petenții G. A. A. CNP: _ și G. C. CNP:_, cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., . și, în consecință:
Autorizează ca petenții G. A. A. și G. C., în calitate de părinți ai copilului G. D. A., născut în data de 14.05.2000 în municipiul A., având Actul de naștere nr. 1.492 din data de 16.05.2000 eliberat de Primăria municipiului A. și CNP:_, să efectueze demersurile necesare în fața autorităților administrative locale și a Instituției Prefectului județului A., în vederea împroprietăririi minorului cu terenul aferent construcției situate în municipiul A., ./a, înscris în CF nr._ A., cu număr cadastral C1, cu număr topografic 8571/4437/14/1, construcție aflată în proprietatea minorului.
Respinge capătul de cerere referitor la numirea în calitate de curator special al copilului G. D. A. a intimatei B. Z. M. CNP:_, domiciliată în municipiul A., ., ..
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. B. D.
Red./Tehnored.: G.C./ B.D.
5 ex./3 ..06.2013
Se comunică cu:
Petenții:
G. A. A. și G. C., cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., .
Intimata:
B. Z. M., domiciliată în municipiul A., ., .
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3882/2013. Judecătoria ARAD | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 4567/2013.... → |
---|