Pretenţii. Sentința nr. 6691/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6691/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 9817/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6691

Ședința publică din data de 30 octombrie 2013

Președinte: V. A. B.

Grefier: N. G. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari, ..1, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat B. Ș. din Baroul A. și reprezentanta pârâtului B. V. avocat T. C. din Baroul A., absenții fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că plicul care conține adresa către expertul desemnat în cauză a fost restituit cu mențiunea „expirat termen de păstrare”, iar în data de 29.10.2013 s-au depus prin serviciul registratură note de ședință din partea pârâților prin care se arată că au achitat sumele datorate, având anexate dovada plății și adeverință eliberată de către reclamantă prin care se confirmă acest lucru, solicitând în consecință respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

Reprezentantul reclamantei învederează instanței faptul că pârâții au achitat întreaga sumă restantă, depunând la dosar cerere de renunțare la judecată, însă față de împrejurarea că această cerere nu a putut fi semnată de către președintele asociației, solicită ca cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca rămasă fără obiect.

Nefiind alte cereri ori probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pe fondul cauzei reprezentantul reclamantei respingerea acțiunii civile ca rămasă fără obiect.

Reprezentanta pârâților solicită să se constate că acțiunea a rămas fără obiect și solicită respingerea acesteia.

După închiderea dezbaterilor, dar înainte de ridicarea ședinței de judecată, se prezintă expertul B. I., căruia i se comunică faptul că pârâții au achitat sumele solicitate de către reclamantă, proba cu expertiza contabilă rămânând prin urmare fără obiect.

INSTANȚA

În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 26.06.2013, reclamanta Asociația de proprietari, ..1, ., în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. D. a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 2432,38 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012 și până în luna aprilie 2013, în sumă de 1944,89 lei, penalități de întârziere în sumă de 487,49 lei, pentru aceeași perioadă, și în continuare până la plata efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, arată că pârâții dețin apartamentul nr. 19 în cadrul Asociației, iar din luna octombrie martie și până în prezent aceștia nu au achitat cheltuielile de întreținere ale imobilului, chiar dacă au fost contactați de mai multe ori de reclamantă în acest sens, aceștia au refuzat plata lor.

Reclamanta având în vedere prevederile art. 78 din Statutul Asociației a solicitat obligarea pârâtului și la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,2%/zi.

Pentru toate aceste considerente reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor restante în sumă de 2432,38 lei, precum și a cheltuielilor de judecată, de asemenea a mai solicitat obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere pentru sumele reprezentând cheltuieli de întreținere, de la scadență și până în momentul plății efective a acestora.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.230/2007, iar în probațiune a depus la dosar, în copie următoarele înscrisuri: statutul Asociației, certificatul de înregistrare fiscală, listă cheltuieli comune pentru perioada 03._, tabel restanțe, extras CF nr._-C1-U28.

La data de 12.08.2013, pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei, respectiv cu plata doar a acelor sume de bani care vor rezulta în urma calculelor corect efectuate pe baza consumului real și a unei expertize de specialitate, cu cheltuieli de judecată.

În fapt pârâții au apreciat că suma solicitată nu este corectă, și înțeleg să o conteste arătând că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli cu încălzirea pe perioada martie, octombrie, noiembrie, decembrie 2012, ianuarie - aprilie 2013 nu sunt conforme consumului real, motiv pentru care au refuzat plata acestora.

Astfel au arătat că deși imobilul lor este contorizat și au contract cu . citirea repartitoarelor și repartizarea cheltuielilor pentru fiecare apartament, domnul administrator nu a ținut cont de consumul real, stabilind arbitral suma datorată de fiecare apartament.

Aceștia au mai considerat că deși nu s-a ținut cont de calculele efectuate de către TECHEM, trebuia să se țină cont de suprafața radiantă pentru fiecare apartament în parte, caz în care trebuia reziliat contractul cu TECHEM în baza unei hotărâri a Adunării Generale și stabilită o modalitate corectă de plată a căldurii pentru fiecare apartament în funcție de suprafața radiantă.

Au mai solicitat să se constate că în lunile de iarnă, fiecare apartament a avut de plată pentru serviciile furnizate de . aceasta.

Pârâții au solicitat totodată ca reclamanta să facă dovada modului de calcul al cheltuielilor cu încălzirea.

În plus pârâții au menționat că nici sumele solicitate cu titlu de cheltuieli cu apa rece și caldă nu au fost corecte, nefiind conforme cu consumul real întrucât nu au fost citite contoarele.

Au mai arătat că nu înțeleg ce reprezintă sumele menționate în coloana „AChelt” și că sumele prevăzute cu titlu de cheltuieli pentru coșerit nu au fost justificate atât timp cât imobilul nu are coșuri de fum care ar trebui curățate.

Pârâții au considerat că în mod justificat li s-au imputat în lunile iulie, octombrie, decembrie 2012, penalități de întârziere fără nici o bază legală, pentru ca apoi să li se calculeze alte penalități de 2%/zi de întârziere.

Au arătat că sunt de acord cu plata acelor sume care rezultă în baza consumului real al utilităților pentru apartamentul în care locuiesc.

În probațiune au solicitat obligarea reclamantei la depunerea următoarelor documente justificative: facturile de apă rece și canal aferente lunilor martie, aprilie, mai, octombrie 2012, februarie, aprilie 2013, facturile de apă caldă și încălzire aferente lunilor martie, aprilie, mai, octombrie, noiembrie, decembrie 2012, ianuarie, februarie, martie, aprilie 2013, contractul cu . la acesta, procesul verbal întocmit cu . țevilor și caloriferelor existente în apartamentele din imobil.

Pentru termenul din data de 16.10.2013 reclamanta a mai depus la dosar note de ședință prin care a învederat instanței, cu privire la chitanța nr. 3689 din data de 17.04.2013, că aceasta reprezentanta o plată parțială a cheltuielilor de judecată parțiale, iar cu privire la chitanța nr. 3690 din data de 17.04.2013 a arătat că reprezintă o plată parțială a cheltuielilor de întreținere aferente apartamentului pârâtului.

La data de 20.08.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondate susținerile pârâților și admitere acțiunii așa cum a fost formulată, iar în cazul în care se va dispune expertiza contabilă a solicitat obligarea pârâților la achitarea contravalorii ei.

A mai depus la dosar contract, tabele, facturi fiscale.

La termenul din data de 02.10.2013 instanța a încuviințat proba privind efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate, însă la data de 29.10.2013 pârâții au depus la dosar adresă prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate constatând că a rămas fără obiect întrucât au fost achitate toate sumele de bani datorate reclamantei, au depus în acest sens la dosar chitanță nr. 32, adeverință nr. 25/24.10.2013.

Reprezentantul reclamantei, la același termen a confirmat plata invocată de pârâți și a fost de acord cu respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Văzând că pârâții au achitat în cursul procesului sumele pretinse de către reclamantă, precum și poziția reclamantei, prin reprezentantul său, care a confirmat la ultimul termen de judecată achitarea pretențiilor din cererea de chemare în judecată, instanța va respinge cererea formulată ca rămasă fără obiect.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de proprietari ..1, ., jud. A., cu domiciliul procesual ales în A., ., nr.7, jud.A., la C..av.B. Ș., în contradictoriu cu pârâții B. V. și B. D., cu domiciliul în A., . și cu domiciliul procesual ales în A., .,., având ca obiect pretenții ca rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A.

Pronunțată în ședința publică din 30.10.2013.

Președinte Grefier

A.-B. V. N.-G. B.

Red./Tehn./ABV/NGB/29.11.2013

5 ex./3 .- reclamanta Asociația de proprietari ..1, ., jud. A. - cu domiciliul procesual ales în A., ., nr.7, jud.A., la Cabav.B. Ș.

pârâții B. V. și B. D., domiciliul procesual ales în A., ., .,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6691/2013. Judecătoria ARAD