Obligaţie de a face. Sentința nr. 6081/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 6081/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 3461/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A.
SECȚIA CIVILĂ Operator 3208
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6081
Ședința publică din data de 07 octombrie 2013
Președinte: C. F. M.
Grefier: I. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâtul Fărcuța D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
I NS TA N Ț A
Văzând cererea de renunțare la judecată, formulată de reclamant, precum și lipsa unui răspuns din partea pârâtului, în temeiul dispozițiilor art. 406 Cod de procedură civilă,
DISPUNE
Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P. F., având CNP_, cu domiciliul în A., ./a, ., ., în contradictoriu cu pârâtul Fărcuța D., cu domiciliul în loc. M., ., având ca obiect radiere autoturism.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 07 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
C. F. M. I. M.
Red./Tehnored./CFM/IM/07.11.2013
4 ex./2 ex. se comunică
Se comunică cu:
- reclamantul P. F., cu domiciliul în A., ./a, ., .
- pârâtul Fărcuța D., cu domiciliul în loc. M., .
Emis 2
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6886/2013. Judecătoria... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|