Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 4567/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4567/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 6654/55/2013

ROMÂNIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4567

Ședința publică din 27.06.2013

Președinte N. P.

Grefier M. A.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta A. A. M., având ca obiect reglementarea program vizitare minor.

La apelul nominal se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată propria sa competență în baza art.94, 113 nou cod pr civilă.

Pârâta arată că este de acord ca reclamantul să viziteze minora de 2 ori pe lună, dar nu peste noapte întrucât fetița este mică și doar sâmbăta, întrucât în restul săptămânii minora de se află la grădiniță de la ora 6 la ora 17,30.

Reclamantul învederează că în prezent nu are loc de muncă, are mai mult timp liber, astfel că s-ar putea ocupa de aceasta. Arată că fetița a fost la el în zilele de 1 și 2 mai 2013 și s-a simțit bine împreună cu tatăl ei.

Nemaifiind alte cereri și probe de administrat se declară încheiată faza probatorie și se acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii, modificarea programului de vizitare a minorei de către reclamant, astfel cum a solicitat, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 29.04.2013, reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta A. A. M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să reglementeze programul reclamantului de a păstra legături personale cu minora B. Alessia M. născută la data de 08.12.2010 în A. după următorul program: în prima și a treia săptămână din lună de vine după programul de la creșă până duminica orele 19; în vacanța de iarnă o săptămână; în vacanța de vară o lună, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că anterior prin sentința civilă 481/12.06.2012 a Judecătoriei Gurahonț a fost stabilit un program de vizită a minorei, dar acesta este foarte restrâns, respectiv în fiecare zi de luni din lună între orele 10 și 18, dar minora fiind la creșă reclamantul avea posibilitate să o viziteze doar între orele 17-18. De asemenea reclamantul a mai arătat că într-o ocazie a dus minora înapoi la mamă la ora 18,15 nu la ora 18, astfel că la domiciliul acesteia era așteptat nejustificat de un echipaj de poliție.

Reclamantul învederează că dorește să aibă o relație apropiată cu minora față de care manifestă o puternică afecțiune, astfel că având în vedere că minora a mai crescut, iar tatăl, în prezent nu este încadrat în muncă, având mai mult timp liber, reclamatul solicitând modificarea programului de vizitare a minorului astfel cum a fost solicitat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 262, 401, 403 cod civil.

Pârâta, legal citată, s-a prezentat în fața instanței, dar a depus și întâmpinare prin care a arătat că reclamantul nu respectă nici programul de vizită stabilit anterior de instanță, în unele ocazii nu vine după minoră, în altele întârzie, fiind nevoită să ceară ajutorul poliției. De asemenea pârâta a mai arătat că reclamantul îi adresează injurii atât personal, cât și telefonic, consumă băuturi alcoolice, provocând scandaluri. Totodată pârâta arată că fetița are o vârstă fragedă, astfel că nu este de acord ca aceasta să rămână peste noapte la tată și nici să locuiască la acesta perioade mai lungi de timp.

Din probele administrate în cauză, respectiv: sentința civilă nr 481/12.06.2012 a Judecătoriei Gurahonț, ordonanță, certificatul de naștere al minorei, referatul de anchetă psihosocială efectuat de Autoritatea tutelară A., instanța a reținut următoarele:

Minora B. Alessia M. născută la data de 08.12.2010 în A. este fiica părților, rezultată din relația de concubinaj a acestora, iar prin sentința civilă nr. 481/12.06.2012 a Judecătoriei Gurahonț a fost stabilit un program de vizitare a minorei de către tată, avându-se în vedere vârsta foarte fragedă a minorei și situația de la acel moment, faptul că părțile locuiau în localități diferite.

Ulterior pârâtul s-a mutat în A., în aceeași localitate cu minora și pârâta, minora a mai crescut, iar în prezent reclamantul dispune de mai mult timp liber în care s-ar putea ocupa de minoră.

Între tată și copil există o relație de afecțiune foarte puternică, astfel că deși în prezent minora se află la mamă, dorește ca și el să păstreze legătura cu minora atât în timpul anului, cât și în perioada vacanțelor acesteia.

În temeiul art. 483, 487 Cod civil, ocrotirea minorilor se realizează de ambii părinți, indiferent că este vorba despre copii din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie că aceștia conviețuiesc sau nu împreună.

Ocrotirea părintească reprezintă pentru părinți o obligație și un drept cu conținut complex, ce are ca finalitate asigurarea condițiilor materiale și spirituale necesare pentru creșterea, îngrijirea, educația și pregătirea profesională a copilului, principiu consacrat și în prevederile art. 48 al. 1 din Constituție.

Ocrotirea copilului prin părinți este un drept al acestuia, stipulat în mod expres de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești realizându-se numai în interesul copilului ( art. 483 alin. 2 Codul civil).

Ca regulă generală, potrivit art. 33 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii juridice și numai dacă această situație este impusă de interesul superior al copilului.

Față de cele arătate, apreciind că în situația dată, pârâta a fost cea care s-a ocupat de dezvoltarea, îngrijirea și creșterea minorei B. Alessia M. născută la data de 08.12.2010 în A., dar și tatăl s-a implicat în creștere și întreținerea copilului, între minoră și ambii părinți existând o relație de afecțiune puternică.

În aceste condiții, faptul că tată are mult timp liber, în prezent nefiind încadrat în muncă, care poate fi fructificat de tată în vederea dezvoltării relației cu minora și comunicarea cu aceasta.

Pârâta, în calitate de mamă a minorei trebuie să faciliteze ca minora să se întâlnească cu reclamantul cât mai des posibil și să nu împiedice accesul tatălui la minoră, în nici un fel, ambii părinți având drepturi egale față de copilul lor. Având în vedere că vacanța de vară a școlarilor este de aproximativ 3 luni, instanța va acorda reclamantului un drept de vizită asupra unei perioade de 1 lună.

De asemenea este firesc ca copilul să păstreze relații personale cu tatăl său, mama fiind necesar să urmărească binele copilului și să nu ia decizii cu privire la minoră în funcție de sentimentele sale față de reclamant.

Văzând cererea reclamantului prin care se solicită a se reglementa dreptul său de a avea legături personale cu minora, pârâta fiind de acord cu vizitarea minorei de către tată, faptul că minora trebuie să mențină legături personale cu ambii părinții, instanța ținând cont de faptul că părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, păstrează nu doar obligația de a participa la cheltuielile reclamate de nevoile minorului, dar și dreptul de a se implica în educația acestuia, în procesul său de dezvoltare fizică și psihică și ținând seama și de vârsta minorei, precum și de condițiile locative ale părților, instanța în baza art. 401 Cod civil, va admite în parte acțiunea și va reglementa dreptul reclamantului de a păstra legături personale cu minora B. Alessia M. născută la data de 08.12.2010 în A., după următorul program: în prima și a treia săptămână a lunii, după programul de creșă, la domiciliul reclamantului sau în locuri publice până la ora 19, sâmbătă între orele 10-18 și duminică între orele 10-18 sau la înțelegerea părților; în vacanțele de iarnă și primăvară o săptămână, doar în timpul zilei de la ora 10-18 sau la înțelegerea părților, la domiciliul reclamantului sau în locuri publice; în vacanța de vară o lună doar în timpul zilei, de la ora 10-18, sau la înțelegerea părților la domiciliul reclamantului sau în locuri publice.

De asemenea părțile pot la înțelegerea lor să stabilească și alte modalități ale programului de vizitare, precum și să stabilească în concret perioada exactă a acestuia, urmând ca instanța să oblige să ia minora de la domiciliul pârâtei și să o aducă înapoi la terminarea programului.

La stabilirea programului de vizitare, instanța a ținut cont de vârsta minorei, de faptul că nu a stat mult timp în prezența acestuia, fiind necesar o perioadă de acomodare cu acesta înainte ca minora să petreacă noaptea la domiciliul său.

În baza art.451 cod pr. civilă, instanța văzând că nu s-au solicitat, nu va acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. I., CNP_, cu domiciliul în A., .. 53, . în contradictoriu cu pârâta A. A. M., CNP._, domiciliată în A., .. 15, . consecință:

Reglementează dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora B. Alessia M. născută la data de 08.12.2010 în A., după următorul program:

- în prima și a treia săptămână a lunii, după programul de creșă, la domiciliul reclamantului sau în locuri publice până la ora 19, sâmbătă între orele 10-18 și duminică între orele 10-18 sau la înțelegerea părților,

- în vacanțele de iarnă și primăvară o săptămână, doar în timpul zilei de la ora 10-18 sau la înțelegerea părților, la domiciliul reclamantului sau în locuri publice;

- în vacanța de vară o lună doar în timpul zilei, de la ora 10-18, sau la înțelegerea părților la domiciliul reclamantului sau în locuri publice;

Părțile pot la înțelegerea lor să stabilească și alte modalități ale programului de vizitare, precum și să stabilească în concret perioada exactă a acestuia.

Obligă reclamantul să ia minora de la domiciliul pârâtei și să o aducă înapoi la terminarea programului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.

Președinte, Grefier,

N. P. M. A.

12.07.2013.

Red.NP/MA 4 ex/2 .="BodyText" style="margin-right:0pt; line-height:normal; font-size:14pt"> Se comunică la:

- reclamantul B. I., cu domiciliul în A., .. 53, .

- pârâta A. A. M., domiciliată în A., .. 15, .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 4567/2013. Judecătoria ARAD