Validare poprire. Sentința nr. 5081/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 5081/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 9505/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5081
Ședința publică din data de 09 septembrie 2013
Președinte: C. F. M.
Grefier: I. M.
S-a luat în examinare cererea formulată de executorul judecătoresc H. P., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal se prezintă curatorul debitorului și al terțului poprit, av. A. Florița, din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 14 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, din oficiu, conform prevederilor art. 94 Cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 789 Cod proc. civ. raportat la art. 650 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Curatorul debitorului și al terțului poprit depune întâmpinare la dosar – în două exemplare și arată că nu se opune cererii de validare a popririi.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Curatorul debitorului și al terțului poprit solicită instanței să ia act de poziția din întâmpinare și să nu oblige terțul poprit la plata amenzii. De asemenea, precizează că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că debitorul e angajat al terțului poprit, iar acesta din urmă refuză să instituie poprirea. Curatorul solicită să se dispună de către instanță plata remunerației sale, care să fie comunicată la Baroul A..
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei, constată următoarele.
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.06.2013 sub nr._, executorul judecătoresc H. P., la cererea creditoarei ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul M. M. M. și terțul poprit . SRL, validarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitorului până la concurența sumei de 2.426,98 lei.
În motivarea cererii se arată că, în conformitate cu adresa de poprire din data de 09.05.2013 emisă de B. H. P., s-a solicitat terțului poprit . SRL înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitorului M. M. M., până la concurența sumei de 2.426,98 lei – reprezentând creanță și cheltuieli de executare. De asemenea, se menționează faptul că la data de 09.05.2013 s-a emis adresa de poprire, care a ajuns la dispoziția terțului poprit în data de 14.05.2013, dată consemnată în dovada de primire și procesul-verbal de înmânare.
În aceste condiții, dat fiind faptul că nu au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 786 Cod procedură civilă respectiv terțul poprit nu a instituit poprirea asupra sumelor datorate debitorului și nu a trimis dovada executorului judecătoresc în termenul legal, creditorul a solicitat validarea popririi cu aplicarea dispozițiilor art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă .
În drept se invocă dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă .
În probațiune se depun înscrisuri semnate pentru conformitate cu originalul, și anume: cerere de executare silită prin poprire mobiliară-imobiliară, Ordonanța nr._/12.11.2012, încheierea B. H. P. din data de 10.04.2013, încheierea nr. 2076/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria A., adresă către terțul poprit din data de 09.05.2013, dovadă de înmânare, adresă de la CAS A..
Procedura de citare cu debitorul și terțul poprit nu a fost îndeplinită în procedura prealabilă, astfel că s-a procedat la verificarea domiciliului debitorului în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și a sediului terțului poprit la ONRC. Nefiind îndeplinită procedura de citare nici după aceste verificări, instanța a numit un curator pentru debitor și terțul poprit în persoana doamnei avocat A. Florița din Baroul A..
În ședința publică din data de 09.09.2013, curatorul debitorului și al terțului poprit depune întâmpinare la dosar, prin care arată că exprimă o poziție de neopunere față de cererea formulată, dar solicită ca terțul poprit să nu fie obligat la plata amenzii.
În motivarea întâmpinării, se arată că din cererea introductivă și înscrisurile anexate acesteia rezultă că debitorul datorează creditoarei suma de 1.266,44 lei – reprezentând pretenții civile, conform titlului executoriu reprezentat de Ordonanța nr._/12.11.2012 a Judecătoriei A.. Curatorul precizează că debitorul este angajatul terțului poprit conform adresei nr._ /08.05.2013 emisă de CAS A.. În aceste condiții, apreciază că se impune validarea popririi conform dispozițiilor art. 789 alin. 1 Cod procedură civilă .
În drept se invocă dispozițiile art. 205 și urm. Cod ., precum și textele legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform adresei de poprire emisă la data de 09.05.2013 emisă în dosarul execuțional nr.118/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc H. P. în baza titlului executoriu constituit din Ordonanța nr._/12.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. și Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 18.04.2013 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc H. P., s-a solicitat terțului poprit . SRL ,înființarea popririi asupra datorate sumelor de bani datorate cu orice titlu de către debitorul M. M. M. către terțul poprit, M. T. Company SRL până la concurența sumei de 2426,98 lei .
Conform prevederilor art.. 786 alin. 1 Cod proc. civ. terțul poprit are obligații ca în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, să efectueze următoarele.
1. sa consemneze suma de bani, daca creanta.poprita este exigibila, sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului judecatoresc, in cazul popririi infiintate pentru realizarea altor creante decat cele aratate la pct. 2;
2. sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul sumelor datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii. La cererea creditorului, suma ii va fi trimisa la domiciliul indicat sau, daca este cazul, la resedinta indicata, cheltuielile de trimitere fiind in sarcina debitorului.
Conform prevederilor art.. 789 alin. 1 Cod proc. Civilă “ Daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmaritor, debitorul sau executorul judecatoresc, in termen de cel mult o luna de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.”
Conform prevederilor art.. 789 alin. 4 Cod proc. Civilă “ Daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit ii datoreaza sume de bani debitorului, instanta va da o hotarare de validare a popririi, prin care il va obliga pe tertul poprit sa ii platească creditorului, in limita creantei, suma datorată debitorului, iar, in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi.”
Întrucât terțul poprit . SRL nu și-a îndeplinit obligațiile privitor la efectuarea propririi, poprire înfiintată în cauză în baza unui titlu executoriu prin adresa de înfiintare a popririi emisă în data de 30.11.2012, în dosarul executional nr. 118/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc H. P., cererea este întemeiată si în temeiul art. 789 alin. 1 Cod procedura civila va admite sesizarea, si va valida poprirea înfiintata în dosarul executional nr. 118/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc H. P., asupra sumelor de bani realizate de debitorul M. M. M. la tertul poprit . SRL și obligă terțul poprit să plătească creditoarei . în limita creanței suma datorată de debitoare de 2426,98 lei.
Instanța va respinge cererea privind aplicarea dispozițiilor art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă, întrucât din probatoriu nu a că cu rea-credință terțul poprit . SRL, ar fi refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.
În temeiul dispozițiilor art. 58 Cod procedură civilă, stabilește remunerația finală a curatorului A. Florița din Baroul A., desemnat de instanță în dosar nr._, în cuantum de 215 lei și obligă terțul poprit la plata remunerației în sumă de 215 lei în contul Baroului A. reprezentând remunerație curator din dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de executorul judecătoresc H. P. din cadrul Biroului Executorului Judecătoresc H. P..
Validează poprirea instituită în dosar execuțional nr. 118/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc H. P., asupra sumelor de bani datorate debitorului M. M. M., domiciliat în loc. A. Ș., nr. 168, jud. A., de către terțul poprit . SRL, cu sediul în A. Ș., nr. 168, jud. A., până la concurența sumei de 2426,98 lei, reprezentând creanță și cheltuieli de executare, sumă datorată creditoarei ., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor.
Respinge cererea privind aplicarea dispozițiilor art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă.
Stabilește remunerația finală a curatorului A. Florița din Baroul A., desemnat de instanță în dosar nr._, în cuantum de 215 lei și obligă terțul poprit la plata remunerației în sumă de 215 lei în contul Baroului A. reprezentând remunerație curator din dosar nr._ .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică din 09.09.2013.
Președinte, Grefier,
C. F. M. I. M.
Red./Tehnored./CFM/IM/24.09.2013
6 ex./4 ex. se .>Se comunică cu:
- debitorul M. M. M., domiciliat în loc. A. Ș., nr. 168, jud. A.
- terțul poprit . SRL, cu sediul în A. Ș., nr. 168, jud. A.
- creditoarea ., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor
- B. H. P., cu sediul în A., ., nr. 41, jud. A.
Emis 4 .="margin-right:1.25pt">
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1664/2013.... | Cerere de ajutor public judiciar. Încheierea nr. 7207/2013.... → |
---|