Acţiune în constatare. Sentința nr. 5389/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5389/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 5389/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5389
Ședința publică din 15.10.2015
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V. R. în contradictoriu cu pârâtul M. A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, av. Biliboacă R. din Baroul A., lipsă fiind reclamanta și reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 2.113,40 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 din OUG 80/2013.
S-a expus referatul cauzei, după care, se constată depus de către pârât, prin serviciul registratură, pentru termenul de azi, răspunsul la interogatoriu.
Reprezentantul reclamantei arată că nu are alte cereri și solicită judecarea cauzei.
Instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum este formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /23.04.2015 reclamanta S. V. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. A., să se stabilească că este proprietara a 401 metri liniari de linie ferată industrială, bun care s-a aflat înainte în proprietatea . SRL.
În motivare, a arătat că a fost unica asociată a . SRL. Prin sentința comercială nr. 1131/07.05.2012 Tribunalul A. a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății din registrul comerțului. Totodată, în sentință au fost enumerate bunurile care au fost evidențiate în raportul final al administratorului judiciar și care i-au fost atribuite. Printre bunurile societății se afla și bunul care formează obiectul acestui litigiu. El a intrat în patrimoniul societății la data de 14.02.2006, prin contractul de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 4/14.02.2006 de către avocat V. R.. Valoarea de intrare a bunului a fost de 50.420 lei fără TVA.
În data de 24.05.2012 societatea All Trans România SRL a fost radiată din Oficiul Registrului Comerțului și a devenit, prin efectul legii, proprietara tuturor bunurilor rămase în patrimoniul său, inclusiv al căii ferate uzinale. În primăvara anului 2014 Primăria A. i-a solicitat un acord cu privire la linia ferată care a aparținut societății All Trans România SRL, ocazie cu care a constatat că, datorită unei omisiuni, în lista din sentința comercială nu au fost menționați și cei 401 ml linie ferată industrială.
Pentru a clarifica această chestiune, a solicitat îndreptarea erorii materiale intervenite în dispozitivul sentinței, în sensul completării listei bunurilor mobile. În cursul judecății cererii, pârâtul a susținut că, după radierea . SRL, el a devenit proprietarul bunului, prin efectul Legii nr. 314/2001. Prin sentința nr.1199/2014, Tribunalul a respins cererea ca tardivă, după ce a recalificat-o ca fiind o cerere de completare a dispozitivului hotărârii.
Tribunalul A. a clarificat însă prin considerente mai multe chestiuni de drept, care confirmă temeinicia prezentei cereri și s-a apreciat că are posibilitatea să formuleze o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 260 alin. 12 din Legea nr. 31/1990. Astfel, Tribunalul a stabilit „Cu privire la temeiul legal invocat de creditoarea M. A., judecătorul sindic constată că Legea nr. 314/2001 nu este aplicabilă în cauză deoarece se referă la societățile care au fost dizolvate, lichidate și radiate pentru nemajorarea capitalului social și nu la societățile de tipul celei de față și supuse procedurii insolvenței”.
Condițiile prevăzute de art. 260 alin. 12 din Legea societăților comerciale sunt îndeplinite deoarece bunul a fost proprietatea societății AL Trans România SRL, societatea a fost radiată din registrul comerțului, a fost unica asociată a societății și are acoperite toate creanțele societății.
În drept, a invocat art. 260 alin. 12 din Legea nr. 31/1990.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu mențiunea depunerii întâmpinării (f.21), însă prin răspunsul la interogatoriu (f. 38-39) a arătat că nu recunoaște pretențiile reclamantei.
Prin sentința nr. 1199/2014 a Tribunalului A. nu s-a reținut faptul că reclamanta este proprietara a 401 metri liniari de linie ferată industrială. Proprietară a fost . SRL în care reclamanta a fost asociat unic. Această societate nu mai există, fiind radiată în urma procedurii insolvenței și falimentului, constatându-se că toate debitele societății au fost stinse, iar urmare a cererii administratorului judiciar, toate activele societății au fost atribuite reclamantei, așa cum au fost evidențiate în Raportul final. Bunul pe care-l revendică reclamanta, în speță 401 ml linie ferată industrială, nu a fost trecut în raportul final, aceasta având posibilitatea și obligația să verifice și să ceară introducerea acestuia în Raportul final pentru a intra în proprietatea asociatului unic. În urma nerevendicării bunului acestuia este aplicabil art. 477 din vechiul cod civil unde se specifică faptul că „toate averile vacante și fără stăpâni, precum și a persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moștenitori sunt lepădate, sunt ale domeniului public”.
În probațiune, se depun înscrisuri conforme cu originalul: sentința civilă nr. 1131/07.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ (f.6-8, f.50-54, f.59-61), contract de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 4/14.02.2006 de av. R. V. (f.9-10, f.62-63), adresa ORC (f.12), note de ședință din dosar nr._ (f.13-14, f. 40-41), sentința civilă nr. 1199/17.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ (f.15-18), cerere îndreptare eroare materială (f.42), Încheierea Tribunalului A. din data de 13.01.2014 în dosar nr._ (f.43-46), adresa reclamantei către administratorul judiciar din data de 30.04.2012 (f.47-49) și Raportul final al administratorului judiciar la închiderea procedurii . (f.55-58).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 4/14.02.2006 de av. R. V. (f.9-10, f.62-63), . SRL a cumpărat de la . 401 metri liniari de linie ferată industrială „Poltura”, de la km 2+039 la km 2+440, situată în A., la un preț de 60.000 lei.
Cumpărătoarea . SRL a intrat în faliment, iar prin sentința civilă nr. 1131/07.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ (f.6-8, f.50-54, f.59-61) s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, conform art. 133 din Legea nr. 85/2006. D. urmare, s-a dispus și radierea acesteia din registrul Comerțului, activele rămase după plata creanțelor revenind asociatului unic, reclamanta S. V. R..
În cuprinsul dispozitivului s-a inserat o listă cu aceste bunuri.
Ulterior, prin Încheierea Tribunalului A. din data de 13.01.2014 în dosar nr._ (f.43-46), sentința a fost completată în baza cererii reclamantei.
Printr-o nouă cerere de îndreptare a erorii materiale a reclamatei, acesta a solicitata completarea listei cu bunul ce face obiectul prezentului dosar. Prin notele de ședință ale pârâtului Mun. A., acesta își arogă dreptul de proprietate asupra bunului, invocând art. 477 C.civ. de la 1864 și art. 7 din Legea nr. 314/2001.
În soluționarea acestei cereri, prin sentința civilă nr. 1199/17.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ (f.15-18), instanța a recalificat-o ca fiind o cerere de completare a hotărârii nr. 1131/07.05.2012, astfel a fost formulată tardiv și a respins-o.
În considerente însă, instanța a arătat explicit că din eroare bunul a fost uitat din lista inserată în cuprinsul dispozitivului, iar reclamanta are la îndemână o acțiune pe dreptul comun, în care să invoce art. 260 alin. 12 din Legea nr. 31/1990. Totodată a precizat următoarele: „Cu privire la temeiul legal invocat de creditoarea M. A., judecătorul sindic constată că Legea nr. 314/2001 nu este aplicabilă în cauză deoarece se referă la societățile care au fost dizolvate, lichidate și radiate pentru nemajorarea capitalului social și nu la societățile de tipul celei de față și supuse procedurii insolvenței”.
Prin prezenta cauză, reclamanta tinde la recunoașterea dreptului său de proprietate, drept contestat în continuare de către pârât.
În drept, instanța comercială a stabilit cu putere de lucru judecat că acest bun aparține reclamantei, prin efectul legii. Astfel, instanța comercială a arătat că bunul revine asociatului, conform art. 260 alin. 11 din Legea nr._ care prevede că „Bunurile rămase din patrimoniul societății radiate din registrul comerțului, în condițiile prezentului articol, revin acționarilor/asociaților, în condițiile legii.” De asemenea, a arătat că art. 7 din Legea nr. 314/2001 nu este aplicabil. Într-adevăr, art. 1 din acest act normativ prevede care anume societăți cad sub incidența acestei legi, respectiv „Societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu își vor fi majorat capitalul (...)”
Astfel, bunul în cauză aparține reclamantei.
Cu privire la dreptul pretins de pârât, acesta a invocat art. 477 C.civ. de la 1864 care prevede că „Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public.”
În ce privește dreptul de proprietate, regula unanim admisă în doctrină este aceea că simpla neexercitarea a prerogativelor dreptului de proprietate nu duce la stingerea acestuia. Pierderea dreptului de proprietate poate interveni doar în măsura în care o altă persoană posedă bunul imobil sau mobil în condițiile prevăzute de lege. Pierderea dreptului de proprietate și nașterea dreptului de proprietate al unei alte persoane intervin însă ca efect al posesiei exercitate, și nu ca urmare a neuzului.
În speță, pârâtul doar s-a mulțumit a face declarații teoretice privind eventuala abandonare a bunului de către reclamantă, fără a dovedi fapte materiale de stăpânire a acestui bun. Simpla omisiune a menționării acestui bun în cuprinsul sentinței antemenționate (cum instanța comercială a și arătat) nu echivalează cu abandonarea acestui bun. Din demersurile reclamantei rezultă că aceasta a păstrat intenția de posedare a bunului (a elementului intențional animus).
Față de toate acestea, instanța va admite acțiunea de față și va constata existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului constând în 401 metri liniari de linie ferată industrială „Poltura”, de la km 2+039 la km 2+440, situată în A..
În baza art. 453 C.p.c., instanța va obliga pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.113,40 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V. R., CNP_, domiciliată în municipiul A., .. 8, jud. A. în contradictoriu cu pârâtul M. A., cu sediul în A., ., jud. A. având ca obiect acțiune în constatare.
Constată existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului constând în 401 metri liniari de linie ferată industrială „Poltura”, de la km 2+039 la km 2+440, situată în A..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.113,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică din data de 15.10.2015.
Președinte, Grefier,
H. ȘurteaMaria J.
Red. HȘ/MJ/16.11.2015
4 ex./2 ex. se . V. R., domiciliată în municipiul A., .. 8, jud. A.
M. A., cu sediul în A., ., jud. A.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5402/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 5433/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
