Cauţiune. Hotărâre din 24-06-2015, Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 10057/55/2012/a1
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
ÎNCHEREREA NR. 3600
Ședința publică din 24.06.2015
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare cererea având ca obiect restituire cauțiune formulată de petentul S. C. Județean de Urgență A..
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f.13).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, instanța, în baza înscrisurilor depuse la dosar reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 27 mai 2015, petentul S. C. Județean de Urgență A. a solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 48.599,39 lei, achitată prin ordinul de plată nr.2330/09.07.2012 și restituirea exemplarului original al recipisei nr._/1 din 11.07.2012 – poziția 75/2012 din Registrul special de valori al Judecătoriei A..
În motivarea cererii, petentul arată că în fapt, sentința civilă nr.76/. Tribunalul A. în dosarul nr._ * a rămas irevocabilă prin decizia nr.3641/26.09.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție așa încât nu se mai impune reținerea cauțiunii.
Petentul precizează că prin decizia nr.3641/26.09.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a fost obligat la plata sumei de 344.152,66 la care a făcut obiectul dosarului execuțional 531/2011 aflat la Biroul Executorului Judecătoresc H. V., motiv pentru care menținerea cauțiunii nu se mai justifică.
D.G.R.F.P. Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii formulată de petent și pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Prin urmare recuperarea cauțiunii depuse în dosarul nr._ 12 a Judecătoriei A. se poate obține în condițiile legii printr-o hotărâre judecătorească, fără citarea A.J.P. A., aceasta nemaiavând nicio calitate în această fază procesuală.
În drept, au fost invocate dispozițiile noului cod de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art.248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice A., se va constata că ea este neîntemeiată și va fi respinsă, întrucât citarea sa în soluționarea cererii de restituire a cauțiunii s-a impus în temeiul art.7231 alin.3 Cod procedură civilă 1865, pentru a se cunoaște dacă a solicitat despăgubiri de natura celor menționate în acest text.
Pe fondul cererii se va reține că prin Încheierea dată în ședința publică din 09 iulie 2012 în dosar nr._/55/2012 de către Judecătoria A., s-a admis cererea de suspendare provizorie a executării silite pornite în dosarul execuțional nr.531/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc H. V., până la soluționarea cererii de suspendare care a făcut obiectul dosarului nr._ 12 al Judecătoriei A..
În vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite, petentul a consemnat la CEC suma de_,39 lei, cu titlu de cauțiune, recipisa de consemnare fiind depusă în dosarul nr._ 12 al Judecătoriei A., păstrată în registrul ținut la grefa instanței și înregistrată la nr.75/2012.
Prin sentința civilă nr.8758 pronunțată la data de 03.10.2012 în dosar nr._ 12 de către Judecătoria A., a fost admisă contestația la executare în cadrul căreia s-a solicitat suspendarea executării silite, a fost anulată executarea silită și s-a constatat că cererea de suspendare a rămas fără obiect. Sentința a devenit irevocabilă prin nerecurare.
Văzând că s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile menționate și că nu s-a făcut dovada că intimata a formulat cerere pentru plata unei despăgubiri, instanța, în temeiul art.7231 alin.3 raportat la art.332 Cod procedură civilă 1865, va admite cererea petentului și va dispune restituirea către acesta a cauțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de D. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., județ A..
Admite cererea formulată de petentul S. C. Județean de Urgență A., cu sediul în A., ..2-4, județ A. și, în consecință:
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de_,39 lei, consemnată conform recipisei de consemnare CEC nr._/1 din data de 11.07.2012, în dosarul Judecătoriei A. nr._ 12, recipisă înregistrată la poziția nr.75/2012 din Registrul special de valori al Judecătoriei A..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red./Dact./CH/./3com./26.06.2015
Se comunică: - petentului S. C. Județean de Urgență A. - A., ..2-4, județ A.,
- intimaților ¤ D. Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., județ A..
¤ L. M. – A. I., ..11, ., .
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3036/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3649/2015. Judecătoria... → |
---|