Curatelă. Încheierea nr. 3/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 19351/55/2014/a1
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR.3
Ședința camerei de consiliu din 06.01.2015
Președinte: P. N.
Grefier: A. M.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta C. M. în contradictoriu cu intimatul C. Ș., pentru instituirea curatelei.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.29 lit. e) din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța trece la soluționarea cauzei.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data 19.12.2014, petenta C. M. a solicitat instituirea curatelei pe seama soțului său, domnul C. Ș., CNP_, născut la data de 28.12.2947 în . M., județul Bihor, domiciliat în orașul C., ., nr 192, județul A., persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7534 din 06.11.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice, inclusiv pentru efectuarea demersurilor necesare acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap precum și pentru a-i ridica și administra veniturile acestuia.
În motivare, s-a arătat că petenta este soția intimatului, acesta fiind încadrat în fiind încadrată în grad de handicap accentuat, conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7534 din 06.11.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.
S-a mai învederat că din cauza stării de sănătate, domnul C. Ș. este sprijinit la realizarea activităților zilnice cât și a activităților instrumentale de către petentă. De asemenea s-a mai arătat că persoana bolnavă, nu-și poate exercita și apăra interesele în condiții mulțumitoare, motiv ce impune reprezentarea ei de un curator, iar aceasta nu și-a putut manifesta consimțământul cu privire la instituirea curatelei și la persoana care urmează să fie numită curator.
Cererea a fost motivată în drept pe prevederile art. 105, art. 111 litera d, art. 178-186 Cod civil.
La dosar s-au depus: cererea intimatei, Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7534 din 06.11.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, referatul medical, scrisoare medicală, copia actelor de identitate și cupoanelor de pensie ale părților, adeverință medicală, cazier judiciar, referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea tutelară C., județul A..
Din actele depuse la dosar, instanța reține că intimatul C. Ș. este soțul petentei C. M., pe care aceasta îl sprijină la realizarea activităților zilnice cât și a activităților instrumentale, întrucât intimatul C. Ș. are grave probleme medicale fiind încadrată în grad de handicap grav, astfel că nu-și mai poate apăra interesele singur.
Din aceste motive, acesta nu poate să-și exercite și să-și apere interesele, motiv pentru care se impune reprezentarea acestuia de un curator.
Petenta C. M. este soția intimatului C. Ș., aceasta acordându-i asistența și îngrijirea zilnică.
În baza art.182 alin 2 Cod civil, petenta este de acord să fie numită curatorul soțului său C. Ș..
Constatând că intimatul C. Ș., din cauza stării de sănătate precare, având vârsta de 66 de ani, nu se poate reprezenta și nu își poate apăra singur interesele, aflându-se în situația prevăzută la art.178 lit. a) Cod civil, pentru care este necesară instituirea curatelei, văzând că soția acestuia C. M. îndeplinește cerințele de a fi numit curator, în temeiul art.182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi pe petenta C. M., CNP_, născută la data de 20.02.1050 în orașul C., județul A., domiciliată în orașul C., ., nr 192, județul A., în calitate de curator pe seama soțului său C. Ș., CNP_, născut la data de 28.12.2947 în . M., județul Bihor, domiciliat în orașul C., ., nr 192, județul A., persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7534 din 06.11.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice inclusiv pentru efectuarea demersurilor necesare acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum și pentru a-i ridica și administra veniturile acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta C. M., CNP_, domiciliată în orașul C., ., nr 192, județul A., pentru instituire curatelă și, în consecință:
Numește pe petenta C. M., CNP_, născută la data de 20.02.1050 în orașul C., județul A., domiciliată în orașul C., ., nr 192, județul A., în calitate de curator pe seama soțului său C. Ș., CNP_, născut la data de 28.12.2947 în . M., județul Bihor, domiciliat în orașul C., ., nr 192, județul A., persoană bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 7534 din 06.11.2014, eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice inclusiv pentru efectuarea demersurilor necesare acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum și pentru a-i ridica și administra veniturile acestuia.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 06.01.2015.
Președinte Grefier,
N. PrecupMonica A.
Red./Dact./NP/ MA
5 ex./1 ..
Se comunică la:
- petenta C. M., domiciliată în orașul C., ., nr 192, județul A.
În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi comunicată la sediul instanței și al Primăriei orașului C., județul A.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 287/2015. Judecătoria ARAD → |
---|