Evacuare. Sentința nr. 1129/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1129/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 1297/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1129

Ședința camerei de consiliu din 4 martie 2015

Președinte: D. L. C.

Grefier: C. N.

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta S. F. în contradictoriu cu pîrîtul D. T. pentru evacuare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Acțiunea timbrată cu suma de 100 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care văzând concluziile consemnate în Încheierea de ședință din 25 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 2.02.2015, reclamanta S. F. în contradictoriu cu pîrîtul D. T. a solicitat evacuarea pârâtului din imobilul situat în Vinga nr. 326, jud. A. înscris în CF_ Vinga, proprietatea sa, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că este proprietara în cotă de ½ a imobilului situat în Vinga și pârâtul s-a mutat în imobil în urmă cu mulți ani, existând între ei o relație de concubinaj. În ultima perioadă pe fondul consumului de alcool, relația cu pârâtul a încetat și cu toate că i-a solicitat să părăsească imobilul, acesta devenea violent și refuza părăsirea imobilului. Reclamanta a mai arătat că pârâtul deține în proprietate un imobil în A., .. 23 . în care se poate muta și locui.

În drept s-au invocat prevederile art. 555 Cc, art. 1033 și urm C..

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri probatorii.

La termenul din data de 25 februarie 2015, pârâtul, legal citat s-a prezentat în instanță și a arătat că nu are unde să plece, nu are altă locuință decât cea din care se solicită evacuarea sa si nu este de acord sa plece pentru ca 22 ani a locuit si muncit în imobil. Vrea ca reclamanta sa îl plătească pentru munca depusa. Nu a formulat si nici nu va formula vreo acțiune împotriva sa pentru ca nu are bani de așa ceva. Are în proprietate un imobil în A., .. 23, . dar nu poate să se mute în imobil pentru ca stă fiica sa și sunt 5 persoane în imobil. Arătă că atunci când se duce pe la lucru mai consumă alcool si când se întoarce acasă reclamanta deși se pune în pat își manifestă nemultumirea față de el certându-mă și recunosc că aceste certuri au degenerat și a fost necesară intervenția poliției.

Examinând înscrisurile probatorii alăturate acțiunii de către reclamantă instanța constată că acțiunea este întemeiată.

În fapt, asupra imobilul situat în Vinga nr. 326 jud A. înscris în CF_ Vinga reclamanta este coproprietară împreună cu numitul B. G. în cote de ½ fiecare.

Potrivit art. 1037 C.p.civ.atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării. Dacă locațiunea este pe durată nedeterminată, denunțarea cerută de lege pentru încetarea contractului va fi considerată și notificare de evacuare a imobilului, în condițiile prezentului articol.Când locațiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Locatarul poate renunța la notificarea prevăzută în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoașterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevăzută la cap. II din prezentul titlu, dacă locațiunea încetează din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins.

Potrivit art. 1038 C.p.civ. atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.

Raportînd starea de fapt decelată la dispozițiile legale instanța constată, precum s-a arătat și anterior, că cererea este întemeiată.

În adevăr, CF-ul_ Vinga nu vădește că pîrîtul ar avea vreun drept de proprietate sau drept locativ care să îi justifice prezența în imobil, acest pîrît putînd fi calificat ca și „ ocupant” în sensul textului de lege anterior menționat.

În speță față de pîrît s-a făcut aplicarea art. 1038 C.p.civ. fiind notificat în scris să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării dar pîrîtul a refuzat să elibereze imobilul.

În aceste condiții, față de manifestarea de voință a reclamantei ferm exprimată prin prezenta acțiune, instanța în temeiul art. 1040 C.p.civ. va dispune evacuarea imediată a pîrîtului D. T. din imobilul situat în Vinga nr. 326 jud A. înscris în CF_ Vinga .

În temeiul art.453 C.p.civ. instanța va obliga pîrîtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. F. dom în Vinga nr. 326 jud A. CNP_ cu dom. ales av. C. C. cu sediul in A., ., . . în contradictoriu cu pîrîtul D. T. cu dom în Vinga nr. 326 jud A. și reședința în A. 6 Vînători nr. 23 . jud.A. CNP_.

Dispune evacuarea imediată a pîrîtului din imobilul situat în Vinga nr. 326 jud A. înscris în CF_ Vinga .

Obligă pîrîtul la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei.

Executorie.

Cu drept de apel în 5 (cinci) zile de la pronunțare, apel care se va depune la Judecătoria A..

Cercetată în Cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică din 04.03.2015.

Președinte Grefier

D. L. C. C. N.

Red. DLC/CN/20.03.2015/4 ex/2 . comunică: - S. F. - Vinga nr. 326 jud A.

- dom. ales av. C. C. cu sediul in A., ., . .

- D. T. - Vinga nr. 326 jud A.

- reședința în A. 6 Vînători nr. 23 . jud.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1129/2015. Judecătoria ARAD