Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1870/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1870/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 2199/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI

DOSAR NR. 2._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1870

Ședința publică din 15.04.2015

Președinte: G. C.

Grefier: B. D.

S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta L. M. C. în contradictoriu cu pârâtul L. L. D. pentru evacuare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care,văzând că părțile și-au formulat concluziile în ședința publică din data de 14.04.2015, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța trece la soluționarea cauzei.

JUDECATA

Constată că prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la această instanță în data de 20.02.2015 reclamanta L. M. C. a chemat în judecată pe pârâtul L. L. D. solicitând evacuarea pârâtului din locuința comună, situată în municipiul A., ., nr. 204, .. B, . până la soluționarea în mod definitiv a Dosarului nr. 1._, dosar aflat pe rolul Judecătoriei A..

În motivarea cererii sale, reclamanta arată că a formulat și a înregistrat la Judecătoria A. o acțiune civilă având ca obiect divorț și partaj ce face obiectul Dosarului nr. 1._, prin care a solicitat și atribuirea către reclamantă a beneficiului folosinței locuinței comune până la rămânerea definitivă a hotărârii de partaj.

Relațiile dintre cei doi soți sunt grav și iremediabil vătămate, având în vedere comportamentul pârâtului față de reclamantă, materializat prin acte de violență verbală și fizică, astfel cum o dovedesc înscrisurile anexate.

Datorită temperamentului pârâtului, deosebit de anxios, pe fondul consumului excesiv de alcool, acesta devine extrem de recalcitrant și violent atât verbal cât și fizic, reclamanta fiind speriată de perspectiva întoarcerii la domiciliul comun. Din acest motiv, de la sărbătoarea Crăciunului 2014 și până în prezent reclamanta a înnoptat în vecini, la spital sau la părinții ei. P. creată de pârât i-a determinat reclamantei instalarea unei tulburări depresive organice majore, urmată de tratament medicamentos antidepresiv, anxiolitic.

În consecință, pârâtul îi pune în pericol reclamantei nu numai integritatea fizică dar și pe cea psihică, reclamantei fiindu-i în permanență frică de scandalurile provocate de pârât, motiv pentru care consideră întemeiat caracterul urgent al prezentei cereri.

Reclamanta apreciază că sunt întrunite în cauză și celelalte condiții legale pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale.

În drept, reclamanta a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile art. 996 și 324 alin. 1 și 4 Cod civil.

În ședința publică din data de 10.03.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă.

Pârâtul arată că părțile sunt căsătorite și că din căsătoria lor a rezultat copilul L. A. C., în vârstă de 17 ani.

Starea de fapt arătată de reclamantă nu este în conformitate cu realitatea.

Reclamanta este o consumatoare frecventă de alcool, pârâtul constatând acest fapt din anul 2008. Datorită consumului de băuturi alcoolice, reclamantei i-a fost desfăcut contractul de muncă pentru neglijență în serviciu, constând în aceea că, în calitate de Șef tranzit la O.J. Poștă A., urmare a neîndeplinirii sarcinilor de serviciu, a fost sustrasă o sumă foarte mare de bani, aproximativ 380.000 lei, având și dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei A..

Pe fondul acestor probleme deosebit de grave, s-a îmbolnăvit psihic, având diagnostic de Tulburare depresivă organică majoră, fiind internată în ultimul an de mai multe ori la Spitalul de psihiatrie, fiind luată în evidență neurologică și cu tratament medicamentos.

În prezent, reclamanta consumă băuturi alcoolice cu medicamente antidepresive, care îi produc o formă de demență, cu forme de delirium tremens, când nu mai este conștientă de ceea ce face.

Pârâtul arată că nu exercită nici un fel de forme de violență asupra reclamantei. Apreciază că atât reclamanta cât și fiul părților au nevoie de prezența pârâtului, acesta fiind singurul întreținător de familie. De mai mult de un an reclamanta nu realizează nici un fel de venituri iar alcoolul și țigările și le ia pe datorie din Piața mică.

Dacă nu are alcool, reclamanta este în stare să vândă alimentele din casă pentru sume derizorii sau să bea alcoolul sanitar din casă, astfel că a ajuns într-o formă de degradare fizică și psihică, fiind în imposibilitate de a se întreține singură pe ea și pe fiul părților.

În ultima lună reclamanta a fost internată în Spitalul de psihiatrie și în prezent nu locuiește la domiciliul comun, fiind plecată la domiciliul mamei sale în satul Gurba unde a fost văzută că își cumpăra de la barul din ..

Reclamanta, în perioada în care a fost angajată, a contractat un număr de 7 credite pe la diferite bănci, credite pe care în prezent nu le mai plătește deoarece nu realizează venituri și nici nu dorește să își găsească un loc de muncă.

Pârâtul arată că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei. Arată că este consumator de alcool, dar consumă doar sporadic cu moderația unei persoane normale.

Apreciază că nu este îndeplinită în cauză condiția urgenței, având în vedere faptul că integritatea fizică și psihică a reclamantei sunt puse în pericol de comportamentul său propriu.

În drept, pârâtul a întemeiat întâmpinarea formulată pe dispozițiile art. 205 – 208 Cod procedură civilă.

În ședința publică din data de 17.03.2015 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că susținerile pârâtului din întâmpinare nu sunt reale.

Contractul de muncă al reclamantei nu a fost desfăcut pentru consumarea de băuturi alcoolice ci pentru un furt ce nu a fost săvârșit de către reclamantă. Reclamanta arată că nu consumă băuturi alcoolice însă, în mai multe rânduri, pârâtul a obligat-o pe aceasta să bea cu el, după care o denigra pe reclamantă în fața fiului părților. Arată că a înnoptat de sute de ori la vecini datorită agresivității pârâtului. A renunțat la acțiunea de divorț formulată în anul 2011 la promisiunile pârâtului că nu o va mai agresa pe reclamantă. Ulterior însă, la două luni distanță, pârâtul i-a rupt mâna reclamantei iar după alte două – trei luni i-a dislocat acesteia nasul. Jandarmii au intervenit de multe ori, după ce reclamanta a apelat numărul de urgență, cu ocazia unei intervenții intenționând să îl ducă pe acesta la spitalul de psihiatrie.

Referitor la veniturile realizate de pârât reclamanta arată că a realizat întotdeauna venituri mai mari decât acesta iar mama reclamantei a ajutat părțile cu produse alimentare din gospodăria sa proprie, a dat lunar părților bani după încheierea căsătoriei, a mobilat apartamentul părților, l-a angajat pe pârât.

Pentru bunurile cumpărate în timpul căsătoriei reclamanta a contractat un număr de trei credite bancare. Unul dintre acestea a fost restituit în integralitate iar două sunt în curs de rambursare.

Reclamanta arată că, în prezent, este în concediu medical și pârâtul nu are un loc de muncă.

Din materialul probator administrat în prezentul dosar, respectiv: copia acțiunii civile formulată de reclamantă și care face obiectul Dosarului nr. 1._, copia CI a reclamantei, certificate medico – legale, scrisoare medicală, răspuns primit de reclamantă din partea IPJ A., extras CF, adresă primită de reclamantă din partea Companiei Naționale Poșta Română SA, copia Minutei încheierii penale nr. 114 din Dosar nr. 18._, notificări de plată, grafice de rambursare, copia carnetului de muncă al reclamantei, Ordonanță de renunțare la urmărirea penală din data de 13.08.2014 întocmită de P. de pe lângă Judecătoria A., Carnet de evidență eliberat de AJOFM A., caracterizare de serviciu, răspuns primit de reprezentanta reclamantei din partea Inspectoratului de jandarmi județean A., adeverință eliberată de Compania națională Poșta Română SA, copia carnetului de elev al fiului părților, titlu de proprietate și declarațiile martorilor A. A., B. P., P. F. și copia unor acte din Dosar nr._, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta L. M. C. și pârâtul L. L. D. sunt căsătoriți, căsătoria fiind încheiată în data de 27.01.1994 în fața delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei municipiului A. și trecută în Registrul Stării civile sub nr. 43 din aceeași dată. Din căsătoria celor doi a rezultat minorul L. A. C., născut în data de 01.03.1998 în municipiul A..

Reclamanții au domiciliul conjugal în municipiul A., . (H.), nr. 204, .. B, .. Imobilul este înscris în CF nr._-C1-U4 A. și se află în proprietatea devălmașă a părților. Imobilul a fost dobândit prin cumpărare de părți în anul 1994 și dreptul de proprietate a fost înscris în CF prin Încheierea de CF nr. 5.226 din data de 31.03.1994.

Părțile sunt despărțite în fapt de mai multe luni. Reclamanta a fost cea care a părăsit domiciliu conjugal și s-a mutat la domiciliul mamei sale din satul Gurba, județul A..

Din actele depuse la dosar rezultă că în prezent nici una din părți nu este angajată și nu realizează venituri.

Fiul părților, L. A. C., născut în data de 01.03.1998 în municipiul A., este elev în clasa a X-a la Colegiul Național „M. N.” din municipiul A. unde realizează rezultate excepționale la învățătură.

Părțile au mai avut pe rol un dosar de divorț în cursul anului 2011, respectiv Dosarul nr. 2._ care s-a finalizat cu împăcarea părților.

Reclamanta are calitatea de învinuită în Dosarul nr. 766/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria A. unde este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și furt calificat. Prin Ordonanța de renunțare la urmărirea penală din data de 13.08.2014 întocmită de P. de pe lângă Judecătoria A., s-a renunțat la urmărirea penală față de reclamantă pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și urmărirea penală a fost clasată față de reclamantă pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și furt calificat.

Prin Încheierea penală nr. 114 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 18._, instanța de judecată a dispus desființarea Ordonanței de renunțare la urmărirea penală din data de 13.08.2014 întocmită de P. de pe lângă Judecătoria A. și trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale față de reclamantă și alți doi suspecți pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu.

Din Scrisoarea medicală depusă la dosar rezultă că reclamanta a fost diagnosticată cu Tulburare depresivă organică majoră, Structură de personalitate (de tip dependent și imatur), Atac ischemic repetitiv vertebro – bazilar, HTA oscilantă în tratament și Sindrom dislipidemic. La externare reclamantei i-a fost recomandat un climat familial protectiv, evitarea situațiilor prihotraumatizante și continuarea tratamentului în regim de strictă dispensarizare cu: Cipralex, Trittico și Prazolex. S-a recomandat reclamantei administrarea unei medicamentații cu Carbamazepină și Imovane.

În data de 16.02.2015 reclamanta a înregistrat pe rolul Judecătoriei A. Dosarul nr. 1._ având ca obiect desfacerea căsătoriei, reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, exercitarea autorității părintești față de copilul L. A. C., născut în data de 01.03.1998 în municipiul A., stabilirea locuinței copilului, stabilire pensie și sistarea comunității de bunuri a soților.

În prezentul dosar părțile se acuză în mod reciproc de consum de băuturi alcoolice în exces și violențe conjugale.

Din declarația martorului A. A., martor propus de către reclamantă, instanța a reținut că reclamanta consumă băuturi alcoolice dar nu în cantități mari. Reclamanta a fost internată la psihiatrie și la neurologie și trebuie să urmeze o medicamentație. Martorul a găzduit-o pe reclamantă în mai multe rânduri când aceasta a fost nevoită să se refugieze din calea pârâtului. Martorul nu a fost de față vreodată la agresiuni fizice săvârșite de pârât asupra reclamantei dar reclamanta i s-a plâns de mai multe ori că a fost agresată fizic de pârât. Martorul a văzut semne de violență pe corpul reclamantei și a însoțit-o pe aceasta la spital cu o ocazie când reclamantei i-a fost pusă mâna în ghips. Martorul arată că și pârâtul consumă băuturi alcoolice dar nu poate preciza cât de des. Martorul apreciază că reclamantei îi este frică de pârât. În urmă cu 2 ani a avut loc un incident în timpul căruia pârâtul a lovit-o pe reclamantă în nas. Cu această ocazie a fost solicitată și intervenția organelor de jandarmerie. Din spusele reclamantei martorul cunoaște că pârâtul are o pușcă în apartament. Martorul nu cunoaște dacă reclamanta se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice și/sau sub influența medicamentației pe care o urmează. Reclamanta a mai consumat cu fostul soț al martorului băuturi alcoolice, respectiv bere. Martorul nu cunoaște dacă reclamanta l-a agresat sau nu pe pârât, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Reclamanta și pârâtul nu mai lucrează de un an. În ultimul timp, pârâtul este cel care se ocupă de creșterea și educarea minorului. Reclamanta a părăsit domiciliul conjugal după ce a fost agresată fizic de pârât.

Din declarația martorului B. P., martor propus de către reclamantă, a rezultat faptul că aceasta a fost vecină cu părțile dar nu mai este vecină din anul 2000. Martorul s-a mai întâlnit în mod sporadic cu părțile. Martorul a arătat că știe că pârâtul consumă băuturi alcoolice dar nu l-a văzut pe acesta beat. Martorul a fost administratorul blocului în care părțile au locuit. Din spusele reclamantei, martorul cunoaște că pârâtul a fost diagnosticat cu schizofrenie. În cursul anului 2014, după P., martorul a fost sunat de către reclamantă care i-a spus că a fost agresată fizic de pârât și că nu are unde să meargă pentru că a fost scoasă afară din apartament de pârât. Soțul martorului a adus-o pe reclamantă la domiciliul martorului. Reclamanta prezenta urme de lovituri la nivelul feței, a gâtului și al brațelor. Din spusele reclamantei și a vecinilor, martorul a aflat că reclamanta a fost agresată fizic de pârât de mai multe ori. Martorul nu a fost de față la astfel de agresiuni. Părțile au mai avut pe rol un dosar de divorț dar s-au împăcat. Martorul apreciază că reclamantei îi este frică de pârât. Din câte știe martorul, reclamanta nu consumă băuturi alcoolice. În prezent reclamanta locuiește la domiciliul mamei sale unde s-a mutat după ce a fost agresată fizic de pârât. Din spusele mamei reclamantei, martorul cunoaște că aceasta îi mai dădea reclamantei Distonocalm. Martorul nu cunoaște ca reclamanta să fi fost diagnosticată cu vreo boală psihică. Din spusele pârâtului martorul cunoaște că reclamanta a fost internată de curând la psihiatrie.

Din declarația martorului P. F., martor propus de către pârât, instanța a reținut că aceasta a fost vecină cu părțile o perioadă. În prezent pârâtul este cel care locuiește în imobilul domiciliu comun al soților. Martorul arată că nu cunoaște în ce condiții a părăsit reclamanta domiciliul conjugal al părților. Martorul cunoaște că reclamanta consumă băuturi alcoolice foarte des. Martorul cunoaște că reclamanta a avut probleme și la locul de muncă din cauza consumului de băuturi alcoolice, respectiv a fost dată afară. Reclamanta a fost internată la spital din cauza faptului că lua medicamente și consuma și băuturi alcoolice. Martorul a arătat că a dus reclamantei spirt sanitar atunci când aceasta a fost internată. Din câte cunoaște martorul pârâtul nu a agresat-o niciodată fizic pe reclamantă. Chiar din contră, reclamanta devenea agresivă atunci când se afla sub influența băuturilor alcoolice. În prezent pârâtul este cel care locuiește în imobil împreună cu fiul părților. Pârâtul este cel care se ocupă de creșterea și educarea copilului. Reclamanta a păstrat legăturile personale cu copilul după părăsirea domiciliului conjugal. Din câte cunoaște martorul, pârâtul nu consumă băuturi alcoolice. Martorul cunoaște despre faptul că, reclamanta, în cursul anului 2014 l-a lovit pe pârât cu o coadă de mătură în cap. Pârâtul a fost transportat la spital. În respectiva zi, fiul părților s-a mutat la domiciliul bunicii paterne. Această agresiune a avut loc de față cu copilul. Martorul apreciază că reclamanta nu este în stare să se ocupe de creșterea și educarea copilului. Martorul a văzut-o pe reclamantă de două ori. Cunoaște cele declarate din spusele pârâtului și a mamei acestuia, cu care este prietenă. Martorul nu a fost niciodată la domiciliul părților.

Din cele reținute mai sus, rezultă că părțile au o relație tensionată și chiar toxică. Ambele părți consumă băuturi alcoolice și se agresează în mod reciproc când se află sub influența acestora. Reclamanta consumă băuturi alcoolice alături de medicamentele antipsihotice prescrise pentru problemele de ordin psihic, cum ar fi Carbamazepină. Acest lucru duce la o agravare a stării psihice a acesteia. Nici una din părți nu este angajată. Reclamanta a fost internată la spital de mai multe ori cu probleme psihice și este cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu. În prezent părțile se află în divorț, acțiunea civilă în acest sens fiind înregistrată de reclamantă. În prezent pârâtul este cel care locuiește în imobil și se ocupă de creșterea și educarea minorului. Reclamanta a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu mai multe luni și în prezent locuiește în imobilul aflat în proprietatea mamei sale în satul Gurba, județul A..

Părțile au mai avut pe rol un dosar de divorț în anul 2011, respectiv Dosarul nr. 2._, finalizat prin împăcarea părților. În cursul judecății, în acest dosar s-a dispus efectuarea unei anchete psihosociale și a fost ascultat în camera de consiliu minorul.

Cu ocazia ascultării copilului de către reprezentanții autorității tutelare, acesta a declarat că este atașat de pârât și dorește să fie încredințat spre creștere și educare către pârât. Având în vedere opțiunea copilului, reprezentanții autorității tutelare, în concluziile formulate, au propus încredințarea copilului la pârât.

În cursul judecării acțiunii civile de divorț, instanța de judecată a audiat copilul în Camera de consiliu. Minorul a arătat la acea dată, respectiv 30.03.2011, că dorește să fie încredințat spre creștere și educare la tatăl său, pârâtul din prezentul dosar. Copilul a arătat că se înțelege bine cu acesta. Nu cunoaște ca pârâtul să aibă probleme psihice având în vedere faptul că are permis de port – armă. Pârâtul nu l-a agresat pe copil, nu-i vorbește urât. La respectivul moment reclamanta locuia cu mătușa ei dar aceasta se comportă urât cu copilul și o influențează și pe reclamantă.

Din dosar a rezultat faptul că în prezent reclamanta locuiește la domiciliul mamei sale în satul Gurba. Din dosar nu a rezultat ca pârâtul să aibă o altă locuință decât cea de domiciliu.

Martorii audiați în cauză au arătat că în prezent pârâtul este cel care locuiește în imobil împreună cu minorul și pârâtul este cel care se ocupă de creșterea și educarea acestuia.

În dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă, sub titulatura „Condiții de admisibilitate” se arată următoarele:

(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.

(3) La cererea reclamantei, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

1. În ce privește condiția prevăzută în alineatul 1 al textului de lege reprodus mai sus, respectiv existența aparenței de drept în favoarea reclamantei:

Reclamanta a solicitat prin cererea formulată, evacuarea în mod provizoriu, a pârâtului din imobilul deținut de părți în coproprietate devălmașă, motivat pe faptul că pârâtul consumă băuturi alcoolice în exces și o agresează fizic pe aceasta.

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că ambele părți consumă băuturi alcoolice și acestea se agresează în mod reciproc când se află sub influența acestora. Instanța apreciază că minorul, un copil, eminent la învățătură la Colegiul național „M. N.” are nevoie în special de prezența pârâtului în această perioadă încărcată cu tensiuni, care rezultă din relația încordată dintre cele două părți și din faptul că cele două părți se află în curs de divorț.

Astfel fiind, instanța constată că reclamanta nu beneficiază în nici un fel de existența vreunei aparențe de drept în favoarea sa. Prin urmare, instanța constată că, condiția prevăzută în dispozițiile art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă, nu este îndeplinită în prezenta cauză.

2. În ce privește condiția urgenței:

Instanța apreciază că în cauză nu este îndeplinită condiția urgenței. Reclamanta a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu mai multe luni și în prezent are unde să locuiască. Pârâtul a rămas să locuiască împreună cu copilul în imobilul ce a funcționat ca domiciliu conjugal pentru părți. Pârâtul este cel care se ocupă de creșterea și educarea copilului.

Văzând cele de mai sus, instanța apreciază că nu este întrunită în cauză condiția urgenței. Instanța apreciază că acest capăt de cerere, respectiv o evacuarea a pârâtului din imobil, trebuie rezolvat în cadrul dosarului de fond, respectiv Dosarul nr. 1._, după administrarea unor dovezi din care să rezulte în mod exact situația în care se află părțile și nu în ultimul rând, după sistarea comunității de bunuri, în funcție de persoana căreia urmează a-i fi atribuit, în natură, imobilul – bun comun.

Văzând cele de mai sus, instanța urmează să respingă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta L. M. C. în contradictoriu cu pârâtul L. L. D. având ca obiect evacuare.

Cu privire la cheltuielile de judecată:

Pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâtul nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în prezentul dosar.

Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere prin care pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta L. M. C. CNP:_ cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., nr. 33-35, . în contradictoriu cu pârâtul L. L. D. CNP:_ cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., nr. 5-7, ., județul A. având ca obiect evacuarea pârâtului din locuința comună.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. C. B. D.

16.04.2015

Red: G.C. / Tehnored: B.D.

4 ex / 2 .>

Se comunică cu:

Reclamanta:

L. M. C. cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., nr. 33-35, .

Pârâtul:

L. L. D. cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., nr. 5-7, ., județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1870/2015. Judecătoria ARAD