Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2280/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3.208
SECȚIA CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR. 2._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3.380
Ședința publică din 16.06.2015
Președinte: G. C.
Grefier: B. D.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții C. G. și C. M. în contradictoriu cu pârâții C. G. jr. și C. (fostă C.) M. pentru exercitarea autorității părintești și stabilire locuință copil.
La apelul nominal se prezintă reclamantul, asistat de avocat Ț. P. I. din Baroul A. și martorii M. E. și D. I., absentă fiind reclamanta și ambii pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea civilă este legal timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru.S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamanților depune la dosar copia scrisorii trimise pârâtului de dirigintele copilului, cu privire la situația școlară a copilului.
Instanța procedează la audierea martorilor M. E. și D. I..
Nemaifiind alte probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii civile, astfel cum a fost formulată, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamanți, bunicii paterni ai minorului și stabilirea locuinței minorului la domiciliul bunicilor paterni, fără cheltuieli de judecată.
JUDECATA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 23.02.2015, reclamanții C. G. și C. M. au chemat în judecată pârâții C. Gheorhge și C. (fostă C.) M., solicitând exercitarea autorității părintești de către reclamanți cu privire la copilul C. O. Ș. născut în data de 30.10.1998 în municipiul A. și stabilirea locuinței copilului la domiciliul lor.
În motivarea acțiunii civile, reclamanții au arătat că sunt bunicii paterni ai copilului în cauză. Tatăl acestuia, pârâtul de ordinul 1 este fiul lor. Părinții copilului, pârâții C. G. și C. ( fostă C.) M. au divorțat în anul 2005 și fiecare dintre ei și-a refăcut viața în localități diferite, iar copilul a rămas în îngrijirea bunicilor paterni încă de la vârsta de 3 ani. Când copilul a împlinit 7 ani pârâtul a dus copilul la domiciliul lui. După o scurtă perioadă de timp copilul a revenit la domiciliul bunicilor paterni, motivând prin aceea că tatăl lui îl bate. De atunci copilul a rămas în îngrijirea exclusivă a bunicilor paterni întrucât pârâtul nu a mai dorit să îl ia înapoi, nu s-a mai interesat sub nici un aspect de copil și nici nu a contribuit la creșterea și educarea copilului, spunându-le totodată reclamanților să se descurce cu el cum știu. La școală sau în comunitate, reclamanții sunt cei care reprezintă interesele copilului, și nu pârâtul. În prezent pârâtul este recăsătorit și din actuala căsătorie are alți copii.
În anul 2014 reclamanții, prin DDAC A. au formulat o acțiune prin care au solicitat acordarea plasamentului copilului, acțiune care a fost respinsă de instanță întrucât pârâtul, cu rea – credință s-a opus afirmând că se ocupă de copil.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea civilă formulată pe dispozițiile art. 399, art. 400 Cod civil.
Pârâții, legal citatați, nu s-a prezentat în fața instanței și nu au depus întâmpinare la dosar.
Din probele administrate în cauză, respectiv: certificatul de naștere al copilului, certificat de căsătorie, copii cărți de identitate, raport psihosocial privind situația copilului, adeverința eliberată de Primăria comunei Secusigiu, referatele de anchete psiosociale efectuate în cauză de Primăria comunei Secusigiu – autoritatea tutelară, Primăria comunei A. – autoritatea tutelară și Primăria comunei Todirești – autoritatea tutelară, cupon pensie, procesul-verbal de ascultare al copilului în camera de consiliu, adresa emisă de dirigintele copilului și declarațiile martorilor M. E. și D. I., instanța a reținut în fapt, următoarele:
Pârâții C. G. jr și C. (fostă C.) M. au fost căsătoriți și din căsătoria lor au rezultat copiii C. O. Ș. și C. C. F..
Prin Sentința ciivlă nr. 5619 din data de 10.11.2005 pronunțată de Judecătoria A. în Dosar nr. 6208/2005 a fost desfăcută căsătoria încheiată de pârâți, iar copiii C. O. Ș. și C. C. F. au fost încredințați spre creștere și educare la tată. Cu toate acestea, copilul C. O. Ș. a locuit la domiciliul reclamanților încă de la vârsta de 3 ani. Fratele acestuia, respectiv copilul C. C. F. a locuit la domiciliul pârâtului, unde locuiește și în prezent.
La împlinirea vârstei de 7 ani a copilului în cauză, pârâtul a dus copilul la domiciliul lui, unde copilul a locuit o perioadă de timp, după care a revenit la domiciliul bunicilor paterni, cărora le-a spus că tatăl lui îl bătea. De atunci copilul a rămas în îngrijirea exclusivă a bunicilor paterni, reclamanții din prezenta cauză, și nu mai păstrează legăturile cu tatăl lui, pârâtul fiind total dezinteresat de copil. Pârâtul este cel care ridică alocația de stat a copilului, dar nu o trimite nici copilului și nici reclamanților.
Reclamanții se ocupă în mod corespunzător de creșterea și educarea copilului și ei sunt cei care reprezintă interesele copilului la școală și în societate. Copilul este bine îngrijit, este înscris la o școală din municipiul A. și face naveta.
Cele arătate mai sus au fost reținute din declarația martorilor M. E. și D. I..
Din referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză de Primăria comunei Secusigiu – autoritatea tutelară la domiciliul reclamanților, instanța a reținut că reclamanții locuisc în comuna Secusigiu, ., nr. 78, județul A., în locuința proprietate personală, compusă din 3 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, hol și anexe gospodărești, bine întreținute, cu condiții bune de locuit. În jurul casei există o grădină ce este cultivată cu legumele necesare întreținerii familiei. Familia crește în gospodărie păsări și o capră.
Reclamantul este pensionar pe caz de boală, cu o pensie lunară în cuantum de 533 lei, iar reclamanta este casnică.
Din referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză la domiciliul pârâtei din comuna Todirești, ., instanța a reținut că pârâta locuiește la această adresă împreună cu actualul ei partener, dl. Ș. I. într-o locuință compusă din 4 camere.
Pârâta nu este angajată și nu realizează venituri.
Pârâtul locuiește în comuna A., ., județul A. într-o casă din lemn și văiugă, compusă din 4 camere și dependințe corespunzătoare, bine mobilată. În această casă mai locuiește actuala soție a pârâtului, cei doi copii rezultați din actuala căsătorie și copilul pârâtului din căsătoria anterioară.
Pârâtul este plecat la muncă în Germania.
Soția pârâtului, d-na. C. A. M. beneficiază de alocații de stat în cuantum de 326 lei lunar.
Copilul C. O. Ș. născut în data de 30.10.1998 în municipiul A. locuiește împreună cu bunicii paterni în comuna Secusigiu, .. 78, județul A. și la data efectuării anchetei psihosociale nu mai frecventa școala. Anterior copilul a frecventat Colegiul Tehnic ,,A. V.” A., unde conform adresei emisă de dirigintele copilului, în semestrul I din clasa a IX - a anul școlar 2014-2015, copilul a avut media scăzută la purtare la 4 din cauza absențelor și situația școlară neîncheiată/corigențe la mai mule materii. Fiind ascultat în Camera de Consiliu, minorul a arătat că dorește să îi fie stabilită locuința la domiciliul reclamanților și dorește ca reclamanții să exercite autoritatea părintească față de persoana lui până la majorat.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că pârâții nu se ocupă de creșterea și educarea minorului C. O. Ș. născut în data de 30.10.1998 în municipiul A.. Minorul este crescut și îngrijit de la vârsta de 3 ani de către reclamanți, bunicii paterni ai copilului. Pârâții, părinții copilului, nu contribuie cu nimic la creșterea și educarea acestuia și nu se interesează de acesta.
Văzând cele de mai sus, instanța, având în vedere interesul superior al copilului, vârsta copilului, solicitarea reclamanților, dezinteresul manifestat de pârâți față de creșterea și educarea copilului, opțiunea exprimată de copil cu ocazia ascultării în camera de consiliu și concluziile referatelor de anchetă psihosocială efectuate în cauză, apreciază că ar fi benefic ca autoritatea părintească față de copilul C. O. Ș. născut în data de 30.10.1998 în municipiul A., să fie exercitată de către reclamanți.
Prin urmare, în baza art. 399 alin. 1 Cod civil, va dispune exercitarea autorității părintești de către reclamanți cu privire la copilul C. O. Ș. născut în data de 30.10.1998 în municipiul A..
Instanța, în baza art. 400 cod civil raportat la art. 505 Cod civil va stabili ca locuința copilului să fie la domiciliul reclamanților, unde acesta va beneficia de condiții optime de creștere și educare de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere psihic.
Cu privire la cheltuielile de judecată:
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții C. G. CNP:_ și C. M. CNP:_ cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., nr. 41, . în contradictoriu cu pârâții C. G. jr. CNP:_ domiciliat în comuna A., ., județul A. și C. (fostă C.) M. domiciliată în comuna Todirești, . și în consecință:
Dispune exercitarea autorității părintești de către reclamanți cu privire la copilul C. O. Ș. născut în data de 30.10.1998 în municipiul A..
Stabilește locuința copilului la domiciliul reclamanților.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. B. D.
Red: C.G. / Tehnoredactare: B.D.
07.07.2015
6 ex./4 .>
Se comunică cu:
Reclamanții
C. G. și C. M. cu domiciliul procesual ales în municipiul A., ., nr. 41, .
Pârâții:
C. G. jr. domiciliat în comuna A., ., județul A. și
C. (fostă C.) M. domiciliată în comuna Todirești, .
← Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 2464/2015.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 116/2015.... → |
---|