Pretenţii. Sentința nr. 2308/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 2308/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 2254/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2308
Ședința publică din data de 29 aprilie 2015
Președinte: R. A.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari A., .-18, județ A. împotriva pârâtului Pușcov D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentata reclamantei, avocat A. Baul, în substituirea avocatului P. C., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Constatând că nu s-au formulat alte cereri și că nu mai sunt probe de administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 februarie 2015, sub număr de dosar_, reclamanta Asociația de proprietari, .-18, județ A. a chemat în judecată pârâtul Pușcov D., solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 3619,08 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada iulie 2013 - decembrie 2014 și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate până la data plății integrale a datoriei. A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 3, din cadrul asociației, iar în perioada iulie 2013 - decembrie 2014 nu a achitat cheltuielile de întreținere ale imobilului.
A solicitat, conform art. 20 alin. 13 din statutul asociației obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi care se vor calcula în continuare până la momentul plății efective.
În drept a invocat dispozițiile art. 46, art. 47, art. 49-59 Legea nr. 230/2007, art. 1164 Cod civil, art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, statutul asociației de proprietari.
În probațiune a depus liste de cheltuieli, statutul asociației de proprietari, certificatul de înregistrare fiscală, extras CF.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-au prezentat la termenul de judecată și nu a formulat apărări în cauză.
Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt, următoarele:
Pârâtul este proprietar al apartamentului nr. 3 din A., .-18, . asociației de proprietari reclamante și, în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea 230/2007, are obligația de a achita cota parte ce îi revine din cheltuielile comune.
Din listele de plată a cheltuielilor comune depuse la dosar, coroborată cu împrejurarea că pârâtul nu a formulat nicio apărare în cauză, instanța reține că pentru perioada iulie 2013 - decembrie 2014, pârâtului îi revine obligația de a plăti cota din cheltuielile comune în sumă totală de 3619,08 lei.
În baza art. 49 din Legea 230/2007 și a art. 20 alin. 13 din statutul asociației, pârâtul datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi care se vor calcula în continuare până la data plății efective.
Având în vedere aceste considerente, apreciind întemeiată acțiunea reclamantei, instanța, în baza dispozițiilor legale antemenționate precum și ale art. 50 din Legea 230/2007, o va admite și în consecință va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 3619,08 lei reprezentând cotă de contribuție la cheltuielile comune, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi care se vor calcula conform art. 20 alin. 13 din statutul asociației.
Văzând că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate, a onorariului de avocat, va respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reclamantei Asociația de proprietari A., .-18, județ A., C._, împotriva pârâtului Pușcov D., cu domiciliul în A., .-18, ., județ A. și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3619,08 lei reprezentând cotă de contribuție la cheltuielile comune, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,2 %/zi care se vor calcula conform art. 20 alin. 13 din statutul asociației.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel, ce se depune la Judecătoria A., în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2015.
Președinte Grefier
R. A. L. M.
Red/Dact: RA/LM
Ex.4/..2015.Se comunică:
Asociația de proprietari A., .-18, județ A.,
Pușcov D., A., .-18, ., județ A..
← Pretenţii. Sentința nr. 1950/2015. Judecătoria ARAD | Validare poprire. Sentința nr. 1930/2015. Judecătoria ARAD → |
---|