Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1874/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 1874/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 475/55/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1874
Ședința publică din 15.04.2015
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții C. M. și C. V.-I. în contradictoriu cu pârâta B. - Groupe Societe Generale SA București – Sucursala A., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei, avocat P. N. din Baroul A., absenți fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art.20 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, din oficiu, conform prevederilor art.131 alin.1 Cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art.94 pct.4 și 113 pct.5 Cod procedură civilă, constată că este competentă să soluționeze material și teritorial prezenta cauză.
Nemaifiind probe de administrat, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pentru dezbaterea în fond a cauzei.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A., la data de 16 ianuarie 2014 reclamanții C. M. și C. V.-I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta B. - Groupe Societe Generale SA București – Sucursala A., să se dispună rectificarea înscrierii în cartea funciară a ipotecii asupra imobilului situat administrativ în localitatea Livada, județ A., imobil înscris în Partea III. Foaie de sarcini a C.F. vechi nr.3042 nedefinitivă Livada, nr. cadastral 293/16, descris ca și teren arabil intravilan, în suprafață de 795 mp.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că înscrierea în cartea funciară s-a efectuat în baza contractului de ipotecă nr.4272/29.06.2007, prin care au garantat un credit obținut de .. A., persoană juridică română înregistrată la O.R.C. sub nr.J_ având C. nr.RO12838516 de la Banca Română pentru Dezvoltare Groupe Societe Generale –Sucursala A..
Întrucât debitorul .. A. pentru al cărui credit au garantat cu ipoteca pe imobilul mai sus amintit la data de 24.03.2013, a fost dizolvat și radiat din O.R.C. A., în procedura judiciară, ipoteca devine caducă.
În atare situație, reclamanții arată că, în conformitate cu art.2428 Cod civil, ipoteca imobiliară se stinge prin radierea din cartea funciară din cauza stingerii obligației principale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.907 și următoarele Cod civil.
Prin întâmpinare pârâta B. - Groupe Societe Generale SA București – Sucursala A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că, în fapt, prin acțiune, reclamanții solicită rectificarea înscrierii în CF nr._ Livada în sensul radierii dreptului de ipotecă înscris în favoarea acesteia B.-G. SA, Sucursala A., sub C1, pentru suma de 215.000 Eur la care se adaugă dobânda, dobânda penalizatoare, comisioane și alte costuri aferente, cheltuieli de recuperare. Motivul indicat de către reclamanți (singurul de altfel) este acela că, la data de 13.05.2013, prin Sentința civilă nr.1614 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ *, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei .. A. și radierea acesteia din evidențele O.R.C. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr.1264/11.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Prin urmare, în condițiile în care debitoarea .. A. a fost dizolvată și radiată din evidențele ORC, ipoteca înscrisă în favoarea pârâtei devine caducă, iar în temeiul art.2.428 Noul Cod Civil, se impune radierea din cartea funciară din cauza stingerii obligației principale.
Pârâta solicită a se avea în vedere un prim aspect, cel al legii civile aplicabile în cauză. Astfel, textul legal pe care reclamanții își întemeiază în fond acțiunea este reprezentat de art.2482 alin.2 lit. a ) din noul Cod civil.
Pârâta arată că, în speță, sunt aplicabile prevederile Codului civil din 1864 (vechiul cod civil), datorită art.6 alin.3 Cod civil, respectiv art.4 din Legea nr.71/2001; art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011; art. 168 din Legea nr.71/2011.
Prin urmare, validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanță faptul că legea nouă (ulterioară momentului încheierii actului) ar adăuga o condiție de validitate sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea condiție. Altfel spus, nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic (inopozabilitatea, caducitatea, revocarea, rezoluțiunea, etc.) este supusă legii în vigoare în momentul încheierii actului.
Sub aspectul temeiniciei motivului invocat de către reclamanți, cel al stingerii obligației principale, se arată că, potrivit art.1091 vechiul cod civil „Obligațiile se sting prin plata, prin novațiune, prin remitere voluntară, prin compensație, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiției rezolutorii și prin prescripție”.
Însă, reclamanții nu fac nicio dovadă că obligația principală (de restituire a împrumutului acordat .) a fost stinsă prin una din modalitățile prevăzute de lege.
Împrejurarea că . a fost dizolvată și radiată din evidențele ORC, în urma parcurgerii procedurii de insolvență, reglementată de Legea 85/2006, nu înseamnă că obligația de restiuire a creditului acordat acesteia conform Contractului de credit nr.2405/2007 s-a stins.
Procedura insolvenței debitoarei . s-a închis, în temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006, ca urmare a lichidării bunurilor aflate în patrimoniul acesteia și nu ca urmare a lichidării bunurilor aflate în patrimoniul acesteia și nu ca urmare a acoperirii pasivului debitoarei / acoperirii în întregime a creanțelor ( situație prevăzută la art.133 din Lege), așa cum rezultă din sentința de închidere a insolvenței nr.1614 din 13 mai 2013 pronunțată de Tribunalul A..
Închiderea procedurii prevăzută de Legea 85/2006 nu înseamnă stingerea obligației principale.
Potrivit prevederilor contractului de ipotecă încheiat între aceasta și reclamanți, aceștia din urmă s-au obligat în solidar cu debitoarea principală .., renunțând totodată și la beneficiul de discuțiune și diviziune. Citează în acest sens prevederile paragrafului 7,8 și 10 din Contractul de ipotecă autentificat sub nr.4272/29.06.2007 la Biroul Notarial Public M..
Privitor la temeiul de drept al acțiunii, indicat de reclamanți, respectiv art.907 și următoarele Cod civil, intimata solicită să se constate că, din motivele de fapt invocate în cadrul acțiunii, nu se află în niciuna din situațiile prevăzute, în mod expres și limitativ, la art.908 Cod civil.
În realitate, ceea ce încearcă reclamanții este să obțină, pe calea unei acțiuni în rectificare de carte funciară, desființarea unui titlu executoriu (contractul de ipotecă) și lipsirea de efecte a executării silite demarate de Bancă împotriva lor, cu toate că o contestație la executare în acest sens a fost respinsă de Judecătoria A. la data de 16.09.2014 în dosarul nr._ *, judecarea recursului promovat de reclamanți fiind suspendată la data de 25.11.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 și următoarele Cod procedură civilă, art.1091, 1800 Cod civil din 1864.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamanții C. M. și C. V.-I. au arătat că, în fapt, ei arantat un credit obținut de ., de la B. –G. Sucursala A., cu o ipotecă imobiliară în baza contractului de ipotecă autentificat de Biroul Notarial M. sub nr.4272/_.2007.
Reclamanții arată că se află în situația a două acte din care unul este principal, iar celălalt accesoriu și deoarece .. A., pentru a-l cărui credit au garantat cu ipoteca imobiliară, cu contractul mai sus amintit, a fost dizolvată și radiată din Registrul Comerțului, în procedura judiciară, pe cale de consecință prin aplicarea regulii accesorium sequitur principale, stingerea actului principal atrage, de plin drept, stingerea actului accesoriu.
Această regulă este prevăzută atât în vechiul Cod civil din 1864 la art.1800, cât și în noul Cod civil la art.2428, din economia cărora, rezultă că ipoteca se poate stinge pe cale accesorie sau indirect și pe cale principală sau direct.
Comparând cele două texte referitoare la stingerea ipotecii pe cale accesorie, reclamanții constată că art.1800 pct.1 din vechiul cod prevede: „prin stingerea obligației principale” iar noul cod la art.2428 alin.2 lit. a) prevede: „stingerea obligației principale prin oricare din modurile prevăzute de lege”.
În întâmpinare se susține că în materia ipotecii imobiliare sunt aplicabile prevederile Codului civil din 1864, invocând eronat trei articole din Legea nr.71/2011.
Așadar, reclamanții arată că, în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art.2.428 alin.2 lit.a ) din noul Cod civil care dispune că ipoteca imobiliară se poate radia pentru stingerea obligației principale prin oricare dintre modurile prevăzute de lege.
Printre modurile de stingere a obligațiilor, noul Cod civil prevede la art.1634, printre altele și situația când debitorul este liberat de obligație când creditorul nu a putut să beneficieze de executarea obligației, în speță radierea debitoarei din registrul comerțului în temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, dispusă prin Sentința civilă nr. 1614 din 13 mai 2013, pronunțată de Tribunalul A. în Dosar nr._ *.
Reclamanții arată că în întâmpinare, creditoarea se referă la dosarul nr._ * având ca obiect nu contestație la executare, ci perimarea celei de a 2-a executări silite (prima fiind realizată în procedura insolvenței), care din lipsa de interes și pasivitate din partea creditoarei, recursul a fost suspendat conform art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă vechi.
Din înscrisurile depuse la dosar, extras CF. vechi 3042 (f.4); contract de ipotecă (f.5-6); furnizare informații de bază (f.7); sentința civilă nr.1614, pronunțată la data de 13 mai 2013, în dosar nr._ * de către Tribunalul A. (f.17-19), instanța reține în fapt următoarele:
Potrivit Contractul de ipotecă autentificat sub nr.4272 din 29.06.2007 la Biroul Notarial M. din A., reclamanții au garantat cu imobilul situat în intravilanul comunei Livada, județ A., înscris în CF. cu caracter nedefinitiv nr.3042 Livada (CF. nou_ Livada) compus din suprafața de 795 mp. teren arabil în intravilan, obligația de restituire a creditului în valoare de 215.000 Eur plus dobânda aferentă, acordat de B.-G. SA Sucursala A. către .. A., conform Contractului de credit nr.2405/2007.
În drept, potrivit art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil ,,Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa’’.
În conformitate cu art.168 din același act normativ ,,Ipotecile imobiliare constituite înainte de data intrării în vigoare a Codului civil sunt supuse, în ceea ce privește condițiile de valabilitate, dispozițiilor legale existente la data constituirii lor.’’
Având în vedere că atât contractul de credit, cât și contractul de ipotecă au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil, efectele juridice produse de acestea vor fi analizate prin raportare la prevederile legale de la data încheierii lor.
Prin acțiunea în rectificare de carte funciară formulată de reclamanți se urmărește, în fapt, radierea din cartea funciară a ipotecii instituite asupra imobilului situat în Livada, județ A..
Instanța reține că acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată atât împotriva dobânditorului nemijlocit, cât și împotriva terților dobânditori, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, în condițiile prevăzute la art.909, cu excepția acțiunii întemeiate pe dispozițiile alin.1 pct. 3 și 4, care nu poate fi pornită împotriva terților care și-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credință și printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.
Caracterul subsidiar al acțiunii nu poate fi reținut motivat de faptul că obligația principală s-a stins și în temeiul principiului accesoriu sequitur principalae, pentru următoarele considerente:
Obligația principală, cea care a incumbat debitorului AGRISPEDITION S.R.L. în temeiul contractului de credit, nu a fost stinsă prin niciuna dintre modalitățile reglementate de art.1091 Cod civil 1865. Ea nu mai revine acestui debitor, ca efect al finalizării procedurii insolvenței, prin dizolvarea și radierea persoanei juridice.
Nu același efect îl are finalizarea acestei proceduri în privința garanților, întrucât procedura reglementată de Legea nr.85/2006 se referă exclusiv la debitorul care este subiectul acestei proceduri, dispozițiile fiindu-i aplicabile doar acestuia și averii sale. Față de codebitori sau fidejusori procedura insolvenței nu produce nici un efect, creditorul păstrând față de aceștia aceleași drepturi pe care le-ar fi avut și în situația în care nu s-ar fi deschis procedura reglementată de Legea nr.85/2006. Potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.85/2006, scopul acestei legi este instituirea unei proceduri derogatorii față de dreptul comun, în vederea acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvențã.
Pe de altă parte, prin contractul de ipotecă reclamanții au stipulat „Menționăm în mod expres că răspundem solidar cu titulara creditului pentru plata sumelor datorate băncii și renunțăm la beneficiul de diviziune și discuțiune în cazul în care banca va solicita plata creanței sale de la noi”.
Efectele renunțării la beneficiul de diviziune și discuțiune sunt prevăzute în mod clar și explicit la art.1662 Cod civil din 1864, în sensul că fidejusorul nu poate solicita creditorului să-l urmărească mai întâi pe debitor, ci răspunde în solidar cu acesta. Ori a răspunde solidar, înseamnă potrivit art. 1039 Cod civil din 1864, că este îndreptățit creditorul să pretindă plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii solidari.
Cu alte cuvinte, în speță, pentru satisfacerea creanței sale, prin valoarea ipotecii, pârâta are dreptul de a pretinde, în egală măsură, urmărirea fidejusorilor ca și a debitorului principal, fără a i se opune o anumită ordine a priorității urmăririi. De aceea, împrejurarea că AGRISPEDITION S.R.L. și-a încetat existența este total lipsită de relevanță juridică, obligația de garanție a plății creditului fiind o obligație proprie a reclamanților, asumată prin contractul de ipotecă încheiat cu pârâta și care va subzista până la restituirea integrală a creditului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul textelor legale menționate acțiunea în rectificare CF formulată de reclamanții C. M. și C. V. va fi respinsă ca neîntemeiată.
Se va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții C. M., CNP._ și C. V., CNP._, domiciliați în A., ..14/A, județ A., în contradictoriu cu pârâta B. – Groupe Societe Generale SA București – Sucursala A., cu sediul în A., .-7, județ A., înregistrată la O.R.C. A., sub nr. J_, având C.U.I._.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică din 15.04.2015.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red. CH/. .
Se comunică:
- reclamanților C. M. și C. V., domiciliați în A., ..14/A, județ A.,
- pârâtei B. – Groupe Societe Generale SA București – Sucursala A., cu sediul în A., .-7, județ A..
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2414/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1738/2015. Judecătoria... → |
---|