Uzufruct. Încheierea nr. 2307/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2307/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 3467/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 2307

Ședința Camerei de Consiliu din 20 aprilie 2015

Președinte: D. L. C.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, acțiunea civilă având ca obiect radiere uzufruct, formulată de reclamanta N. M., în contradictoriu cu pârâta R. E..

Procedura se desfășoară în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța procedează la verificarea îndeplinirii dispozițiilor instanței, de către petentă, conform adresei emise în acest sens, potrivit art. 200 Cod procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12.03.2015 sub nr._, reclamanta N. M., în contradictoriu cu pârâta R. E., a solicitat să se constate stingerea dreptului de uzufruct viager instituit în favoarea pârâtei în CF nr._-C1-U1, pentru neuz timp de 30 de ani.

Potrivit art. 200 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 – 197.

Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3)”.

În temeiul art. 200 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură civilă, instanța a acordat reclamantei un termen de 10 zile pentru a regulariza cererea, pentru a complini lipsurile cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 1050 alin. 3 lit. a-h Cod procedură civilă, în sensul ca reclamanta să facă dovada că s-a adresat OCPI A. în vederea radierii uzufructului pârâtei decedate, în caz contrar, să depună un certificat de deces al pârâtei, de la Camera Notarilor Publici dovada faptului că pârâta nu are moștenitori sau dacă are să îi indice cu numele si adresele, să depună valoarea impozabilă a imobilului în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, și să indice domiciliile sau sediile actuale ale celorlalte persoane indicate în cuprinsul cărții funciare a imobilului.

Adresa prin care s-a solicitat reclamantei să complinească lipsurile acțiunii a fost emisă la data de 18 martie 2015, fiindu-i comunicată la data de 24 martie 2015, cu prelungirea termenului de depunere până la termenul administrativ acordat de instanță la data de 20.04 .2014.

Până la data prezentei încheieri, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale sus indicate.

Văzând că potrivit art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, „dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii”,

Având în vedere faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa și față de dispozițiile art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va anula acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează acțiunea civilă având obiect radiere uzufruct, formulată de reclamanta N. M., având CNP_, cu domiciliul în ., ., în contradictoriu cu pârâta R. E., A., .. 4, județulArad.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 20 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

D. L. C. M. T.

DLC/MT/20.05.2015/ 3 ex. din care 1 ex. se . class="BodyText" style="margin-right:0pt"> - reclamana N. M. - ., . class="BodyText" style="margin-right:0pt">

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

MINUTA ÎNCHEIERII

Anulează acțiunea civilă având obiect radiere uzufruct, formulată de reclamanta N. M., având CNP_, cu domiciliul în ., ., în contradictoriu cu pârâta R. E., A., .. 4, județulArad.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 20 aprilie 2015.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzufruct. Încheierea nr. 2307/2015. Judecătoria ARAD