Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2323/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2323/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4379/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 2323

Ședința Camerei de Consiliu din 20 aprilie 2015

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, contestația la executare formulată de contestatorul C. D. D. în contradictoriu cu intimata ..

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Văzând că, în prezenta cauză, contestatorul nu s-a conformat dispozițiilor cuprinse în adresa din 30.03.2015 și care a fost comunicată în data de 03.04.2015, va face aplicarea dispozițiilor art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

INSTANȚA

Constată că, prin contestația la executare înregistrată sub nr._ al Judecătoriei A., contestatorul C. D. D. în contradictoriu cu intimata . a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. 363/2014 al B. C. C. ca urmare a prescripției dreptului de a cere executarea silită. A solicitat cheltuieli de judecată.

Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 instanța a constatat că aceasta este netimbrată, punând reclamantului în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a face dovada, în termen de 10 zile, a achitării taxei de timbru în cuantum de 1000 lei, în temeiul art. 10 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.

Cu toate că adresa a fost comunicată contestatorului la data de 03.04.2015, acesta nu și-a îndeplinit obligația de a face dovada achitării taxei de timbru. Prin urmare, în temeiul art. 197 coroborat cu art. 200 al. 3 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează contestația la executare formulată de contestatorul C. D. D., CNP_, cu domiciliul în Pecica, . 1-A, ., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, ., sector 1, având J_, CUI_.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.04.2015.

Președinte Grefier

R. A. L. M.

Red./dact./RA/LM/23.04.2015

3ex./ 1 ex. se . D. D., A., ., ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2323/2015. Judecătoria ARAD