Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 4070/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4070/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 4070/2014
ROMANIA
J. A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4070.
Ședința camerei de consiliu din 23.04.2014
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat in examinare cererea formulată de către petenta „ASOCIAȚIA C. DE O. A. L.”, prin împuternicit M. M., în vederea dobândirii personalității juridice și înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria A..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă, fără citarea părților.
Cererea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art.12 lit. c) din O.U.G./2013.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța se declară competentă teritorial și material în cauză, potrivit art.94 pct.4 Cod procedură civilă coroborat cu art.5 alin.1 din OG nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Văzând că la dosar au fost depuse toate înscrisurile prevăzute de lege, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și în baza înscrisurilor de la dosar, reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 17.04.2014 petenta „ASOCIAȚIA C. DE O. A. L.”, prin împuternicit M. M. a solicitat înscrierea acestei asociații în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria A..
În drept, au fost invocate prevederile art.17 din O.G.26/2000.
Cererea este însoțită de actul de constitutiv al asociației atestat sub nr.5/11.04.2014 de avocat M. M. din Baroul A. (f.4,5), statutul asociației atestat sub nr.5/11.04.2014 de avocat M. M. din Baroul A. (f.6-10), dovada disponibilității denumirii asociației eliberată de către Ministerul Justiției (f.11), copiile cărților de identitate, chitanțe depunere capital și caziere certificate fiscale privind pe membrii fondatori B. D., B. I.-F., F. A.-G., F. L.-C. și M. G. (f.12-26), Contract de comodat încheiat la data de 21.03.2014 între asociație, prin împuternicit, pe de o parte, și F. G. și F. A. (f.27), copia cărții de identitate privind pe F. G. și F. A. (f.28,29); extras CF. vechi nr.4260 (f.30,31).
Analizând înscrisurile de la dosar se constată că un număr de 5 membri fondatori, respectiv: B. D., B. I.-F., F. A.-G., F. L.-C., M. G., s-au asociat în vederea constituirii „ASOCIAȚIEI C. DE O. A. L.”, cu sediul în . A, județ A. și având ca scop promovarea și reprezentarea intereselor crescătorilor de ovine, la nivelul județului A. și în țară.
În condițiile în care actul constitutiv și statutul cuprind mențiunile prevăzute la art.6 alin.2 din OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, scopul asociației corespunde art.4 din OG nr.26/2000 și au fost depuse la dosar și documentele prevăzute la art.7 alin.2 din același act normativ, instanța constată că sunt îndeplinite cerințele pentru dobândirea personalității juridice asociației. Ca urmare, în temeiul art.8 alin.2 din OG 26/2000, va admite cererea și va dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la Judecătoria A. a asociației ,,ASOCIAȚIA C. DE O. A. L.’’, persoană juridică română de drept privat, independentă, cu scop nepatrimonial, cu sediul în L., nr.349A, jud. A., după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de către petenta ,,ASOCIAȚIA C. DE O. A. L.’’, prin împuternicit M. M..
Dispune înscrierea în Registrul asociației și fundațiilor ținut la Judecătoria A., a asociației ,,ASOCIAȚIA C. DE O. A. L.’’, persoană juridică română de drept privat, independentă, cu scop nepatrimonial, cu sediul în L., nr.349A, jud. A..
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare petenta și cu P. de pe lângă Judecătoria A.. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2014.
Președinte Grefier
C. H. A. P.
Red./Dact./C.H./. ex/2 .
Se comunică: - petentei ,,ASOCIAȚIA C. DE O. A. L.’’, cu sediul procesual ales în A., ., . avocat M. M..
- P. de pe lângă Judecătoria A..
| ← Evacuare. Sentința nr. 3811/2013. Judecătoria ARAD | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 3931/2015.... → |
|---|








