Actiune in raspundere contractuala. Încheierea nr. 8304/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 8304/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-09-2012 în dosarul nr. 8304/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A.
SECȚIA CIVILĂ Operator 3208
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 8304
Ședința publică din 25 septembrie 2012
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă în răspundere contractuală, formulată de reclamanta ., prin lichidator judiciar C. – AR M. L., în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, consilier juridic P. C. și administratorul societății pârâte, domnul C. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 77 alin. 1 din L. nr. 85/2006.
Reprezentanta reclamantei arată că renunță la judecată, depunând în acest sens la dosar cerere scrisă.
Reprezentantul pârâtei solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 27.06.2012, formându-se dosarul nr._, reclamanta ., prin administrator judiciar C. – AR M. L. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1153 lei, reprezentând contravaloare lucrări.
În drept a invocat dispozițiile art. 10 pct. 4, art. 112, art. 720 ind. C. pr. civ., art. 20 alin. 1 lit. l) din L. nr. 85/2006.
Văzând cererea de renunțare la judecată depusă la dosar de reclamantă, în ședința publică din 25.09.2012 și dispozițiile art. 246 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată, formulate de reclamanta ., prin administrator judiciar C. – AR M. L., cu sediul în A., .. 14, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Biharia, ., jud. Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2012
Președinte,Grefier,
A. O. N. B.
Red./tehn/AO/NB/15.10.2012
4 ex./2 . comunică cu:
- reclamanta ., prin administrator judiciar C. – AR M. L., cu sediul în A., .. 14, .
- pârâta ., cu sediul în Biharia, ., jud. Bihor
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 8689/2012. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|








