Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2979/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2979/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 2979/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ

NR. 2979

Ședința publică din 26 martie 2012

Președinte: D. C.

Grefier: L. B.

S-a luat în examinare cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petentul Ministerul Finanțelor P. - Agenția Națională de Administrație Fiscală prin Direcția G. a Finanțelor P. A., privind pe intimatul contravenient P. N. și intimata P. Orașului N..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei, consilier juridic L. F., absenți fiind intimatul contravenient și reprezentantul intimatei P. Orașului N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că este competentă să soluționeze cererea, în raport de prevederile art. 32 din OG nr. 2/2001 și art. 1 Cod proc. civ. și locul săvârșirii contravenției contestate.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, înlocuirea amenzii aplicată contravenientului P. N. cu obligarea acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

Instanța reține cauza spre soluționare.

J U D E C A T A

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 23.02.2012, sub numărul de dosar_, petentul Ministerul Finanțelor P. - Agenția Națională de Administrație Fiscală prin Direcția G. a Finanțelor P. A., în contradictoriu cu intimatul contravenient P. N. și intimata P. Orașului N., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea în fapt a cererii formulate, petenta arată că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr._/01.06.2004, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de_ lei ROL (20.000 lei RON ), pentru fapta prevăzută de art. 246 alin. 1 lit. e din Legea nr. 571/2003, Codul fiscal.

S-a reținut în sarcina acestuia că la data de 01.06.2004 pe ruta Vamă – orașul N., petentul a fost depistat în timp ce transporta cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cantitatea de 1020 pachete de țigări marca „ Ronson „, netimbrate și fără documente de proveniență.

Petentul a recunoscut fapta prin semnarea procesului verbal și a notei explicative.

Sancțiunea a fost aplicată conform art. 246 alin. 1 lit. e din Legea nr.571/2003, cu minimul special al amenzii.

Petenta arată că procesul verbal de contravenție nu a fost contestat în termenul legal și nici amenda stabilită nu a fost achitată, iar urmare acestui fapt, ACF A. prin adresa nr. 3624/08.06.2004 a pornit prin Administrația Finanțelor P. N. executarea silită.

Mai mult, arată petenta, activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor P. A., prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/27.02.2006 a aplicat contravenientului – intimat o nouă amendă contravențională în cuantum de 30.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 190 alin. 1 lit. c din OG nr. 92/_, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Contravenientul-intimat a fost depistat pe raza localității Pecica într-un autoturism înmatriculat în Austria, pe care îl conducea, deținând cantitatea de 50 cartușe țigări marca „ Marble „ și cantitatea de 118 cartușe țigări marca „ Ronson „, netimbrate și fără documente de proveniență.

Și această stare de fapt a fost recunoscută de petent prin semnarea procesului verbal de contravenție și prin nota explicativă din data de 27.02.2006, proces verbal care nu a fost contestat de intimatul-contravenient în termenul legal și nici amenda nu a fost achitată.

Urmare acestui fapt, ACF A., prin adresa nr. 3624/08.06.2004, a pornit prin Administrația Finanțelor P. N. executarea silită.

Petenta arată că în urma efectuării tuturor măsurilor care a format dosarul de executare silită nr. 75/ 2006, intimatul contravenient a rămas cu un debit neachitat în sumă de 41.000 lei RON. Dosarul de executare silită a fost trimis Primăriei orașului N. pentru continuarea executării silite, în baza Protocolului Cadru, înregistrat sub nr. 2132/31.01.2007.

P. orașului N. a întocmit noi acte în vederea executării silite constând în emiterea titlului executoriu nr. 4976/29.03.2007 și a somației nr. 4975/29.03.2007, a adresei nr. 393/16.01.2008 către Poliția Orașului N., a adresei nr. 629/08.04.2009 la AFN N., a unui proces verbal de investigații din data de 27.04.2009, a unei noi adrese către Poliția Locală nr. 6293/07.04.2009, a adresei nr. 9802/09.07.2009 la Asociația de locatari ., a titlului executoriu nr. 243/06.01.2011, a adresei de înființare a popririi nr. 244/11.01.2011 la . din N., a înștiințării despre poprire, adresa nr. 110/06.01.2012 la AFP N. la care a primit răspuns prin adresa nr. 118/06.01.2012 în sensul că debitorul nu figurează cu venituri impozabile și o adeverință de la P. Orașului N. din care rezultă că debitorul nu deține bunuri urmăribile, măsuri care au format obiectul dosarului execuțional nr. 213/2007.

Petenta motivează în drept cererea potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3, art. 39 și art. 39-1 din OG. nr. 2/2001, art. 112 Cod proc. civ..

Petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri în conformitate cu art. 242 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii sale, petenta a depus la dosar în copii conforme cu originalul: adresa nr.4828/02.02.2012, adresa nr. 591/19.02.2012, adeverința nr.364/16.01.2012, adresa nr. 118/06.01.2012, adresa nr. 110/06.01.2012, adresa nr. 23/19.01.2011, adresa nr. 245/11.01.2011, adresa nr. 244/11.01.2011, adresa nr.244/11.01.2011, adresa nr. 240/06.01._ reprezentând titlu executoriu nr. 253, adresa nr.1/30.07.2009, adresa nr. 9802/09.07.2009, adresa nr._/28.04.2009, adresa nr. 6293/07.04.2009, proces verbal de investigații, adresa nr. 6437/14.04.2009, adresa nr. 6299/08.04.2009, adresa nr._/21.01.2008, adresa nr. 393/16.01.2008, somația nr. 4975/29.03.2007, adresa nr. 4976/29.03.2007 reprezentând titlu executoriu nr.4976/29.03.2007 din dosar de executare nr. 240/29.03.2007, situația analitică debite, plăți, solduri din 30.01.2007, adresa nr. 5909/21.06.2006, aviz de garanție nr. 966/31.05.2006, titlu executoriu nr._/12.05.2006, somație nr.4780/12.05.2006 din dosar de executare nr. 75/2006, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/27.02.2006,, nota explicativă a intimatului - contravenient P. N., adresa nr. 7750/28.09.2005, aviz de garanție nr.264/02.11.2004, somația din dosarul de executare nr. 54/2004, titlu executoriu nr. 64/2004, înștiințare de plată nr.140/2004, adresa nr. 3624/08.06.2004,procesul verbal de predare-primire a bunurilor legal confiscate, procesul verbal de constatare a contravențiilor nr. 1694/01.06.2004 și nota explicativă.

Intimatul contravenient P. N., legal citat, nu s-a prezentat la instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul verbale de constatare a contravenției ./200 nr._ din data de 01.06.2004, intimatul contravenient a fost sancționat cu amendă în cuantum de_ lei ROL, iar prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ din data de 27.02.2006, încheiate de petentă, intimatul contravenient a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 lei RON, amenzi pe care nu le-a achitat în termenul legal.

Demersurile efectuate în vederea executării silite au fost fără rezultat, contravenientul fiind insolvabil, nefiind posibilă executarea sa silită, astfel cum reiese din procesul verbal de constatare a insolvabilității intimatului și din celelalte înscrisuri depuse la dosar (filele 5-42).

Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Ca urmare, văzând că amenda nu a fost achitată de contravenient și nu există posibilitatea executării silite a acestuia, pentru realizarea creanței fiscale, și totodată raportând cuantumul amenzii aplicate, respectiv cea de_ lei ROL și cea de 30.000 lei RON, la limitele amenzii prevăzute de lege pentru contravențiile săvârșite, instanța, în temeiul prevederilor art. 9 din O.G. nr. 2/2001 și art. 2, art. 3 și art. 15 alin. 4 din O.G. nr. 55/2002, va admite cererea petentului și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicată intimatului contravenient cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității, în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, pe o durată de 50 ore pentru prima contravenție și 60 de ore pentru cea de-a doua contravenție, respectiv 110 ore în totalitate, în localitatea de domiciliu a intimatului contravenient.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale formulată de petenta Direcția G. a Finanțelor P. a Județului A., cu sediul în A., ., județul A., privind pe intimatul contravenient P. N., cu domiciliul în N., .. 29, județul A., având CNP_, și intimata P. Orașului N., cu sediul în N., .. 24, județul A., și, în consecință:

Înlocuiește sancțiunile contravenționale ale amenzilor în cuantum de_ lei ROL, aplicată contravenientului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr._ din data de 01.06.2004 și în cuantum de 30.000 lei RON, aplicată contravenientului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ din data de 27.02.2006, încheiate de petentă, cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității, în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, pe o durată de 50 ore pentru prima contravenție și 60 de ore pentru cea de-a doua contravenție, respectiv 110 ore în totalitate, în localitatea de domiciliu a intimatului contravenient.

Dispune emiterea mandatului de executare în sensul celor de mai sus.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2012.

Președinte, Grefier,

D. C. L. B.

Red. D.C./Tehnored. L.B./19.04.2012

5 ex. se .> Petent- Direcția G. a Finanțelor P. a Județului A., cu sediul în A.,

., jud. A.

Intimat -P. N. - N., .. 29, jud. A.,

Intimata- P. Orașului N., .. 24, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2979/2012. Judecătoria ARAD