Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-11-2012 în dosarul nr. 10006/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 05.11.2012
Președinte: R. A. C.
Grefier: S. Barbara C.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de către contestatorul S. C. Județean de Urgență A., în contradictoriu cu intimații V. C., B. executorului judecătoresc B. C..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului, avocat L. V. din Baroul de Avocați A., reprezentantul intimatei, avocat I. A. din Baroul de Avocați A., absent fiind reprezentantul intimatului B. executorului judecătoresc B. C..
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta contestatorului depune la dosar răspuns la întâmpinare, un exemplar se comunică cu reprezentantul intimatei V. C..
Reprezentantul intimatei V. C., avocat I. A., depune la dosar note de ședință, un exemplar îl comunică cu reprezentanta contestatorului.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului executor J. B. C..
Reprezentantul intimatei, avocat I. A. învederează că organele de executare nu au calitate.
Reprezentanta contestatorului lasă la aprecierea instanței.
Instanța arată că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executor J. B. C. întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic .Cel ce acționează in justiție o face in considerarea unui drept subiectiv propriu si se îndreaptă împotriva aceluia care are o obligație corelativă respectivului drept. Cu alte cuvinte, calitatea procesuală derivă din calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației si reprezintă una din condițiile de exercitare a acțiunii. Ori în prezenta contestație nu se justifică împrocesuarea B. Bocior C., întrucât acesta își exercită activitatea în baza mandatului primit de la creditori și nu acționează în considerarea unui interes personal.
Nefiind alte cereri de formulat instanța declară dezbaterile închise conform disp.art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei, avocat I. A. solicită respingerea contestației la executare fără cheltuieli de judecată, depune la dosar concluzii scrise.
JUDECĂTORIA
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la data de 28.09.2012, sub nr._, contestatorul S. C. Județean de Urgență A., în contradictoriu cu intimații V. C., B. executorului judecătoresc B. C., a solicitat instanței anularea somației emisă la data de 14.09.2012 în dosarul execuțional nr. 71/2012 cu privire la suma de 1267,40 lei precum și a procesului verbal încheiat la 14.09.2012 în același dosar execuțional.
În motivare, contestatorul arată că, executarea Deciziei civile nr. 477/10.03.2010 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 4044._ cade sub incidența disp. art. 2 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii care prevede: „ Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului
Reglementarea anterioară este opozabilă executorului judecătoresc care înăuntrul termenului de 6 luni nu poate să procedeze la executarea silită.
Mai arată contestatorul că la data emiterii somației executorul judecătoresc nu poate sa justifice onorariul in suma de 74,40 lei pentru simpla comunicare a somației si nici cheltuielile de executare in suma de 372 lei deoarece, conform art.2 din OG nr. 22/2002, timp de șase luni executorul nu poate întreprinde nici un act de executare față de S. C. Județean de Urgență A. —. instituție publică, iar simpla emitere a somației nu-l îndreptățește sa pretindă si sa obțină cheltuielile de executare pretinse .
Mai mult, la cuantumul cheltuielilor de executare a inclus suma de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile efectuate extrajudiciar, pentru stabilirea valorii nete a creanței. Aceasta expertiza nu era necesară pentru stabilirea valorii nete a creanței reprezentând drepturi salariale deoarece calculul diferențelor salariale a fost efectuat de către S. C. Județean de Urgenta A. in cursul judecării litigiului, tabelele respective au fost depuse la instanța de fond, aflându-se la dosarul cauzei. De altfel, din cuprinsul expertizei rezulta faptul ca expertul a folosit acest calcul la realizarea expertizei, nefiind recalculate drepturile salariale in discuție .
In consecința, susține contestatorul, expertiza este inutilă pentru punerea in aplicare a titlului executoriu constând in Decizia civila nr. 477/2010 iar costul acesteia nu poate fi opus spitalului.
Mai arată contestatorul că daca înăuntrul termenului de 6 luni se va achita creanța executorul nu mai poate si nu mai are de făcut nici un act de executare după împlinirea acestui termen, prin urmare, activitatea executorului este rezumata strict la comunicarea somației iar cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal ce solicitam a fi anulat, nu pot fi legal justificate înăuntrul termenului legal de 6 luni.
Actele normative in baza căruia executorul pretinde ca a stabilit onorariul si cheltuielile de executare din discuție, nu prevăd posibilitatea ca acesta sa le pretindă si sa încaseze aceste cheltuieli înăuntrul termenului de 6 luni, in care nu întreprinde niciun act de executare, pentru simplul fapt al comunicării somației . Executorul poate pretinde aceste cheltuieli numai dup împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art.2 din OG 22/2002 in măsura in care creanța nu a fost achitata înăuntrul acestui termen si pentru încasarea căreia au fost necesare acte / acțiuni de executare .
Prin urmare, susține contestatorul, la aceasta dată cheltuielile de executare in suma de 970.40 lei, sunt nejustificate si nedatorat pretinse, motiv pentru care solicită obligarea executorului să-și restrângă cheltuielile .La aceasta data somația tine locul unei notificări iar termenul de o zi menționat in cuprinsul ei de îndeplinire a titlului executoriu este stabilit in afara cadrului legal stabilit de OG 22/2002 .
In concluzie solicită admiterea contestație așa cum a fost formulata.
Intimata V. C. de fost reprezentată în instanță și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește B. E. J.; iar pe fond respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată.
În esență, intimata arată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:
Referitor la valabilitatea formala a actelor de executare contestate intimata arată că actele de executare silită contestate - somația, respectiv procesul verbal de cheltuieli— au fost emise cu respectarea prevederilor legale, neexistând temeiuri pentru constatarea nulității si desființarea acestora.
Astfel somația contestata a fost emisa în temeiul prevederilor art. 387 C.p.c. constituind actul primar al executării, emis în condițiile în care executarea a fost încuviințata de către instanța (a se vedea copia dosarului execuțional).
De altfel, prevederile O.G. 22/2002 nu constituie fine de neprimire pentru demararea procedurii execuționale ci, pot justifica, cel mult, în anumite condiții, o amânare a continuării actelor de executare, cu finalitatea de a permite instituției publice să bugeteze sumele necesare acoperirii debitului executat.
Prin urmare, atâta timp cât debitorul, chiar instituție publica, nu a achitat benevol sumele datorate, cu respectarea prev. art. 371 ind. 1 C.p.c, executarea silita a fost în mod legal demarata, somația contestata fiind emisa în temeiul dispozițiilor legale incidente.
În ceea ce privește cheltuielile de executare silită, intimata susține că acestea sunt justificate odată cu demararea procedurii execuționale. Atâta vreme cât debitorul avea posibilitatea si totodată obligația legală (art. 371 ind. 1 C.p.c.) de a achita benevol debitul datorat, fără a mai obliga intimata sa mai recurgă la mijloacele coercitive prescrise de lege, debitorul nu poate justifica nelegalitatea spezelor de executare. Faptul că legiuitorul prevede pentru instituțiile publice un termen de 6 luni pentru îndeplinirea obligației, nu anihilează dreptul creditorului de a demara executarea si, în egala măsura, de a-si recupera cheltuielile ocazionate, în temeiul prev. art. 371 ind. 7 C.p.c. Prin urmare procesul verbal de cheltuieli este actul execuțional în care se consemnează spezele de executare, cheltuieli la care debitorul este ținut atâta vreme cât nu a executat benevol debitul, nefiind incident niciun motiv de nulitate al actului contestat.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, acestea au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale în materie, în limitele prescrise de legiuitor, astfel încât cenzurarea procesului verbal de cheltuieli nu se justifica nici sub acest aspect.
În ceea ce privește expertiza contabilă efectuată în cauza intimata arată că poziția contestatorului exprimata în procedura pendinte, referitor la inutilitatea expertizei contabile contravine alegațiilor aceluiași debitor din dosarul privind încuviințarea executării, S. municipal reclamând la acea data împrejurarea că sumele pretinse de intimată nu sunt certe, deoarece nu au fost calculate conform legii.
Or, o atare poziție procesuală exprimată în procedura încuviințării executării, ne-a determinat sa solicităm efectuarea unei expertize de specialitate, pentru a determina cât se poate de riguros cuantumul sumelor executate, respectiv pentru a preîntâmpina contestarea întinderii creanței.
Prin urmare expertiza a fost determinată în mod direct de conduita procesuală a contestatorului debitor care a contestat certitudinea creanței în faza încuviințării executării. Or, unul dintre elementele esențiale ale procedurii execuționale este tocmai certitudinea creanței, a întinderii acesteia, condiții în care conduita creditorului(oarei) a venit tocmai în întâmpinarea acestei finalități.
Așadar, nici sub acest aspect nu se justifica anularea actelor contestate.
Referitor la incidența si implicațiile prevederilor O.G. 22/2002 în speța intimata învederează că s-a adresat organului de executare pentru a da eficacitate celor dispuse prin Decizia 477/2010 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara—secția litigii de munca si asigurări sociale, în dosar 4044._, în condițiile în care angajatorul S. C. Județean de Urgenta A. nu a întreprins nicio măsura de natura a da eficienta celor dispuse în mod irevocabil de instanța.
Din contra debitorul a refuzat orice plata benevola, prevalându-se în mod repetat de prevederile O.U.G. 71/2009, în condițiile în care posibilitatea noastră de a uza de mijloacele specifice de valorificare a drepturilor recunoscute printr-o hotărâre intrata în putere de lucru judecat, pe calea executării silite, a fost suprimata, cel puțin în privința executării imediate, prin actul normativ antemenționat.
De menționat ca în pofida acordării beneficiului eșalonării sumelor conform OUG 71/2009, debitorul nu a înțeles sa achite benevol sumele pe care ni le datorează, nici măcar în cuantumul aferent anului în curs, contestând demararea executării silite pe motivul inexigibilității creanței, invocând de altfel si lipsa de certitudine a creanței întrucât „nu este calculata conform legii".
În acest context Tribunalul A., analizând situația litigioasa, a statuat în mod irevocabil ca debitorul S. C. de Urgenta A. are obligația ca, pe parcursul anului 2012, sa achite la sfârșitul fiecărui trimestru o cota procentuala de 1,25% din valoarea drepturilor salariale recunoscute mie si colegilor mei prin Decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara.
Până la această data nicio suma din cele datorate nu a fost achitata, desi se datora 1,25% din valoarea drepturilor la 31.03.2012, respectiv 1,25% la 30.06.2012, o noua transa de 1,25% devenind scadenta la 30.09.2012.
Mai arătă ca potrivit prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 293/2011, plata titlurilor executorii ce intra sub incidența O.U.G. 71/2009 se va realiza „din sumele aprobate la titlul „cheltuieli de personal, în mod eșalonat, în transe trimestriale egale". Prin urmare sumele datorate de contestatorul debitor în baza unei hotărâri din 2010 trebuiau cuprinse, conform legii, în bugetul pe anul curent esența eșalonării instituite prin O.U.G. 71/2009 fiind aceea ca, degrevând instituțiile publice de povara imediata a unor datorii, sa asigure o plata treptata a acestora, la termene bine determinate, ceea ce implica inclusiv caracterul previzibil al acestor plați.
Or, situația de fapt, demonstrează ca, deși a beneficiat în mod cert de clementa legiuitorului prin stabilirea eșalonărilor la plată, clemență de care debitorii persoane private nu au avut niciodată parte, contestatorul debitor nu a înțeles sa respecte termenele de plata instituite ex lege, neachitând nici procentul modic al debitului actualmente scadent în condițiile în care creditorii acestor obligații avem o . obligații de plata (rate, cheltuieli curente, taxe, impozite) pentru care nu am beneficiat si nu beneficiem de niciun termen de gratie.
În aceste condiții trimiterile la prevederile O.G.22/2002 sunt neavenite, textul de lege de care debitorul se prevalează pentru a anihila pe deplin procedura execuțională, menita a asigura punerea în aplicare a celor dispuse prin Decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara, intrând în contradicție vădita cu garanțiile recunoscute de art. 6paragraful 1 din cadrul Convenției pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, prevederile art.l din cadrul Protocolului 1 adițional al Convenției, art.47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în condițiile în care debitorul a beneficiat oricum de un terme de gratie extins si de o eșalonarea a datoriilor, tocmai pentru a i se permite sa aloce în bugetul instituției sumele necesare pentru acoperirea debitului datorat si pentru a plați, la termenele stabilite de lege (31.03, 31.06, 30.09, 31.12) sumele datorate. Or, în condițiile în care debitorul nu s-a conformat obligațiilor legale, înăuntrul termenelor acordarte expres, invocarea si recunoașterea unor noi termene pentru a-si îndeplini obligațiile, peste cele acordate de legiuitor, este de natura a leza iremediabil drepturile civile si cele procesuale ale creditorilor.
De altfel, chiar daca neexecutarea obligațiilor datorata unor dificultăți financiare ar putea justifica, până la un punct, întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești (nu este cazul în speța dat fiind termenul acordat debitoarei si eșalonarea prescrisa de OUG 71/2009), este imperativ a nu se aduce atingere substanței dreptului, deoarece, tot in jurisprudența sa, Curtea a reținut ca statul și instituțiile care nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor (Katsyuk contra Ucrainei, P. contra Moldovei, Shmalko contra Ucrainei, AMAT - G LTD si Mebaghishvili contra Georgie).
Prin urmare având în vedere existenta conflictului între dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 110/2007 si prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturile Omului si a Libertăților Fundamentale, instanța în baza art. 11 si 20 din Constituție, ținând cont de forța superioara a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în raport de dispozițiile cuprinse în dreptul intern, apreciem ca se impune constatarea preeminnentei dispozițiilor CEDO, urmând a înlătura de la aplicare prevederile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
O atare soluție se impune cu atât mai mult cu cât, dupa cum am învederat deja, omisiunea debitorului de a achita benevol sumele scadente, în cuantumul redus de 1,25%/ trimestru (în anul 2012), dincolo de termenele de gratie si eșalonările oferite de OUG 71/2009, pentru a invoca subsecvent în apărarea sa prevederile OG 22/2002 pentru a obține anularea unor forme de executare silita, constituie un veritabil abuz de drept.
Practic debitorul contestator își invocă propria culpă pentru a obține anularea unor acte execuționale pe deplin valabile, ceea ce este inadmisibil.
În aceste condiții, apreciază ca prezenta contestație la executare este vădit nefondata, impunându-se respingerea cererilor contestatorului debitor.
În drept: art. 115, 274, 399 si urm. C.p.c;
Contestatorul de depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care arată faptul că, creanța pe care creditoarea o urmărește reprezintă drepturi salariale acordate prin hotărâre judecătorească. Executarea acestor titluri executorii respectiv hotărâri judecătorești prin care s-au acordat drepturi salariale se face conform OUG 71/2009.
Conform art. 1 pct.l litera a din OUG 71/2009 in cursul anului 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu. Rezultă fără echivoc ca obligația de plată a cuantumului reprezentând 5 % din valoarea titlului este scadentă pana la sfârșitul anului 2012, in funcție de alocarea fondurilor bugetare iar nu trimestrial cum încearcă a se denatura conținutul actului normativ.
Conform art. l pct.2 din OUG 71/2009 in cursul termenului prevăzut la alin .1 "orice procedura de executare silita se suspenda de drept". Aceasta înseamnă ca pe durata de aplicare a acestui act normative nu se poate iniția nici o forma de executare silita referitor la aceasta categorie de titluri executorii precum si ca aceasta măsura daca ar fi fost promovata anterior intrării in vigoare a actului normativ se suspenda de drept.
Față de această reglementare rezultă fără dubiu ca măsura executării silite a fost pornita fără just temei, ca in sarcina Spitalului C. Județean de Urgenta A. nu se poate retine nici o vinovăție si nu poate fi obligat sa suporte sub nici o forma cheltuieli de judecata indiferent de cuantumul si natura lor.
S., in calitatea sa de angajator, in baza atribuțiilor legale pe care le are privind salarizarea, a determinat cuantumul drepturilor salariale ce li se cuvin tuturor celor nominalizați in hotărârea judecătoreasca ce reprezintă titlu executoriu din discuție.
Prin urmare expetriza ce s-a efectuat nu era necesara si mai mult, aceasta a preluat calculul efectuat de contestator
Costul expertizei precum si toate celelalte cheltuieli privind executarea silita stau in sarcina creditorului care nu poate invoca necunoașterea normelor de drept aplicabile ca sa justifice in felul acesta măsura executării silite la care a apelat fara just temei.
Chiar daca trecem peste cele de mai sus, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se face conform OUG 22/2002 potrivit căreia in intervalul de 6 luni de la data comunicării somației /notificării nu se pot lua nici un fel de masuri deoarece neplata se datorează lipsei fondurilor bugetare, iar în situația in care din cauza lipsei de fonduri executarea/plata creanței nu se poate face, spitalul poate solicita instanței sa acorde un termen de gratie sau stabilirea unor termene de plata eșalonată a obligației respective ( art.6 din OUG 22/2002).
Conform art.7 din OUG 22/2002 cererile indiferent de natura lor formulate de instituțiiile si autoritățile publice in cadrul procedurii de executare silita a creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar si a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.
Aceste acte normative, OUG 71/2009 si OUG 22/2002 au fost emise in scopul de a exonera instituția publica de ocazionarea altor cheltuieli respectiv de executare prin care aceasta ar fi mai mult îngreunată la plată.
Față de această situație apreciază intimata că instanța, prin hotărârea sa, nu poate neglija si nici restrânge aplicarea acestor acte normative, ca apoi sa ne oblige la plata cheltuielilor de la care suntem exonerați prin efectul legii, deoarece in felul acesta am fi obligat implicit sa încalcăm legea finanțelor 500/2002 care la art.4 prevede că legea bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar. Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plați, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii. "
Motivele invocate in întâmpinare de către creditor nu sunt de natură sa conducă la respingerea contestației la executare. Menționează intimata că creditorul nu a solicitat spitalului sa-i plătească creanța, anterior demarării măsurii de executare silita prin executor judecătoresc.
În situația in care ar fi solicitat spitalului plata creanței in cuantumul prevăzut de lege ar fi primit răspunsul corespunzător si lămurit sa nu ocazioneze cheltuieli nejustificate.
Creditorul nu a înțeles sa colaboreze iar prin refuzul sau de a accepta incidența/aplicarea actelor normative nu poate obține transferul in sarcina noastră a responsabilității respectiv consecințele actelor sale, pe care in condițiile legii este dator sa le suporte.
În situația in care ar fi solicitat spitalului plata creanței in cuantumul prevăzut de lege ar fi primit răspunsul corespunzător si lămurit sa nu ocazioneze cheltuieli nejustificate.
Creditorul nu a înțeles sa colaboreze iar prin refuzul sau de a accepta incidența/aplicarea actelor normative nu poate obține transferul in sarcina noastră a responsabilității respectiv consecințele actelor sale, pe care in condițiile legii este dator sa le suporte.
Față de toate acestea solicită admiterea contestația așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecata
Analizând actele din dosarul de executare silită, titlurile executorii și celelalte înscrisuri depuse la dosar în probațiune, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.477/10.03.2010 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.4044._ s-a admis recursul reclamanților și al intervenienților printre care și intimata, V. C., s-a modificat în parte sentința civilă nr.1603/2009 a Tribunalului A. în sensul că pârâtul-contestator în prezenta cauză a fost obligat la plata către reclamante și interveniente a diferențelor dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite în varianta ,,neclinic” pe perioada 1.02.2005 -1.04.2008, precum și în favoarea intervenientelor pentru perioada 26.03.2005-1.04.2008, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă, precum și la plata tichetelor de masă (20/lună), sau a contravalorii acestora în lei, aferent perioadei mai sus menționată, până la data pronunțării deciziei.
În baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.477/10.03.2010 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.4044._ s-a pornit executarea silită împotriva debitorului contestator în cauza dedusă judecății, la cererea creditorei intimate, executarea desfășurându-se în dosarul nr. 71/ex/2012 al B. B. C..
Astfel, la data de 15.03.2012 s-a înregistrat la biroul executorului judecătoresc B. C. cererea intimatei creditoare de executare silită a debitoarei în baza deciziei mai sus menționate.
Prin încheierea nr.1175/2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de B. C. B. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.477/10.03.2010, reținându-se în esență că, fiind vorba de drepturi salariale sunt incidente dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009 astfel încât plata sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar se va face după cum urmează: în anul 2012 în cuantum de 5% din valoarea titlului executoriu, în 2013 se va plăti 10%, în 2014 și 2015, câte 25%, iar în 2016, diferența de 35% din valoarea titlului executoriu.Cum potrivit art. 1, al. 2 din O.U.G. nr. 71/2009, până la împlinirea termenului prev. de al. 1 (fără precizarea exactă a acestuia în condițiile în care al. 1 conține referiri la 6 termene), orice executare silită este suspendată de drept, instanța a considerat că, în absența executării benevole de către debitoarea, instituție bugetară, înăuntrul termenului suspensiv prevăzut de lege, creditoarea este îndreptățită să procedeze la executarea silită vizând procentul aferent anului 2012, după împlinirea termenului suspensiv aferent, respectiv după data de 31.12.2012.
Prin decizia civilă nr.868 R/2012 a Tribunalului A. a fost admis recursul creditoarei fiind modificată în parte încheierea nr.1175 în sensul încuviințării executării silite pentru 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale.
Creditoarea a solicitat în cadrul dosarului execuțional efectuarea unei expertize contabile în vederea determinării sumei care corespunde procentului indicat de Tribunalul A..
La data de 14.09.2012 creditoarea intimată, pin intermediul executorului judecătoresc, a înaintat contestatoarei somația prin care i se solicita ca in termen de o zi de la primirea acesteia să achite creditoarei suma de 1267,40 lei reprezentând: 297 lei creanță și 970,40 lei cheltuieli de executare(onorariu avocat 310 lei, onorariu executor 74,40, onorariu expert 202 lei și cheltuieli de executare 372 lei)
Împotriva adresei mai sus menționate și a procesului verbal de cheltuieli încheiat la 14.09.2012, S. C. Județean A. a formulat prezenta contestație la executare solicitând anularea acestora.
Prin contestația la executare formulată, contestatoarea a susținut nelegalitatea executării sub două aspecte, astfel:
1.În principal s-a invocat faptul că titlul executoriu, decizia civilă nr.477/2010 a Curții de Apel Timișoara cade sub incidența OG nr.22/2002, astfel încât creditoarea, în termenul de 6 luni prevăzut de ordonanță nu poate efectua niciun act de executare
2.În subsidiar, contestatoarea a criticat cuantumul cheltuielilor de executare.
Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat de către contestatoare, instanța reține că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Dispozițiile art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002 de care se prevalează contestatoarea prevăd într-adevăr că, în cazul creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice acestea se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar in ipoteza in care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, in termen de șase luni de la data la care a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Instanța reține însă că debitoarea contestatoare a beneficiat de un termen de grație, prin O.U.G. nr.71/2009, ordonanță care a stabilit o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Așadar, statul, prin instituțiile sale, în calitate de debitor a emis mai multe acte normative prin care a amânat sau eșalonat plata drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările aduse prin Legea nr. 230/2011 ”Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”
Dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au stabilit alte facilități pentru instituțiile publice în cazul executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Așadar, nu se poate reține teza contestatoarei potrivit căreia instituția publică obligată la plata unor sume de bani beneficiază ope legis atât de suspendarea prevăzută de OUG nr.71/2009, iar ulterior și de termenul de 6 luni prevăzut de OG nr.22/2002 pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești întrucât prin prelungirea termenului de achitare a debitului ar fi prejudiciate drepturile si interesele legitime ale creditoarei peste o limită rațională.
Pe de altă parte, instanța reține că de la data pronunțării deciziei civile nr.477 au trecut mai bine de doi ani, perioadă de timp în care debitoarea intimată nu a întreprins niciun demers pentru îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa deși termenul acordat prin OUG nr.71/2009 era clar determinat și previzibil și nici nu a făcut dovada că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori că are un plan ce ii va permite plata creanțelor.
În lipsa unor astfel de probe instanța constată că prezumția culpei debitoarei în neexecutarea de bună voie a obligației persistă si ca atare creditoarea este îndreptățită sa uzeze de procedura executării silite prevăzute de art. 371/2 cod pr. civ
În ceea ce privește critica contestatoarei privind cuantumul cheltuielilor de executare instanța o apreciază ca fondată pentru următoarele considerente:
Astfel, sub un prim aspect se constată că onorariul executorului judecătoresc, nu a fost stabilit în acord cu dispozițiilor Legii nr.188/2000.
Potrivit art. 37 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 modificată, onorariul maxim al executorului judecătoresc, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani în valoare de până la 50.000 lei inclusiv este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Creanța supusă executării silite este de 297 lei din care 10% reprezintă 29,7 lei, iar onorariul executorului judecătoresc este în cuantum de 74,40 lei. Așadar, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu depășirea cuantumului maxim prevăzut de lege de 10 % din creanța supusă executării, motiv pentru care va dispune reducerea acestuia de la suma de 74,40 lei la suma maximă prevăzută de lege, respectiv 29,7 lei.
În ceea ce privește suma datorată de contestatoare cu titlu contravaloare onorariul de avocat in faza de executare silită, instanța va reduce valoarea acestuia cu suma de 280 lei, rămânând in sarcina contestatoarei să achite cu acest titlu numai suma de 30 lei.
Instanța reține că, așa cum rezultă din dosarul de executare silită atașat, în cadrul executării silite apărătorul ales a redactat doar cererea de executare silită prin care solicita executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu față de debitoare, alte demersuri nemaifiind făcute de către acesta.
Potrivit art. 128 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la un onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul clientului sau. Același text de lege prevede că, onorariile avocaților vor fi stabilite in raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului, de timpul si volumul de muncă pentru executarea mandatului primit sau activităților solicitate de client, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor in cauză, etc.
Ori instanța reține că în concret avocatul intimatei a prestat activitate in faza de executare silită prin formularea cererii de executare silită existentă la dosar și nu s-a făcut dovada că, in faza de executare silită, avocatul angajat de către intimată a prestat și alte activități in executarea mandatului său.
Instanța reține că și în această fază a procesului civil, care este punerea în executare a hotărârii judecătorești, părțile au obligația comună de a-și exercita drepturile cu bună credință și în conformitate cu scopul pentru care acele drepturi le-au fost recunoscute.
Potrivit art.274 alin.3 Cod proc.civilă, instanța este îndreptățită să aprecieze in ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor si complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute in pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de valorificare a pretențiilor.
Ori, relevant în prezenta cauză este faptul că intimata urmărește recuperarea creanței în cuantum de 179 lei, iar onorariul avocatului este de 310 lei, depășind așadar debitul principal.
Critica contestatoarei referitoare la includerea în cheltuielile de executare a sumei de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile extrajudiciare, fără a fi însă necesară efectuarea unei astfel de expertize, este întemeiată.
Astfel, deși intimata a susținut necesitatea efectuării unei astfel de expertize, din raportul de expertiză depus la dosar rezultă că expertul contabil s-a raportat doar la actele puse la dispoziție de către debitoare în dosarul nr.4044._ .Ori simpla preluare a datelor din tabelele depuse de debitoare și înscrierea acestora în raportul de expertiză nu conduce la concluzia necesității efectuării unei astfel de expertize.
În ceea ce privește restul cheltuielilor de executare stabilite de executor la suma de 372 lei, instanța le va reduce la suma de 30 lei
Sub acest aspect relevant în prezenta cauză este faptul că pe rolul Biroului E. J. Bocior C. s-au înregistrat cereri de executare silită din partea reclamanților și intervenienților din dosarul civil nr.4044._, dosar în care s-a pronunțat decizia ce constituie titlu executoriu, aceștia fiind reprezentați în faza de executare silită de același apărător ales.
Astfel, deși nu exista niciun impediment legal ca executarea să se facă într-un singur dosar execuțional, din rațiuni greu de înțeles, s-a optat pentru formarea a peste 50 de dosare execuționale, în fiecare dosar execuțional cheltuielile de executare depășind de trei ori creanța ce se dorește a fi recuperată.
Ori, în această situație, dincolo de culpa debitorului-S. C. Județean de Urgență A. în executarea obligației stabilite prin hotărârea judecătorească, culpă care a determinat creditorii să obțină prin executare silită drepturile bănești recunoscute prin titlul executoriu, instanța constată că a existat din partea creditorilor o exercitare, dacă nu cu rea credință cel puțin culpabilă a drepturilor recunoscute de lege, prin modalitatea în care au înțeles să pună în executare decizia civilă nr.477/2010 a Curții de Apel Timișoara.
Instanța constată că în dosarul civil nr.4044._ creditorii-reclamanți au înțeles să acționeze în mod unitar, formulând o singură acțiune împotriva contestatorului pârât, acțiune soluționată prin decizia civilă nr.477/2010 a Curții de Apel Timișoara. Așadar, în aprecierea instanței și executarea silită se putea face într-un singur dosar execuțional.
Mai mult decât atât, instanța reține Ordonanța de Urgență nr.71/2009 a fost adoptată ca urmare a dificultăților întâmpinate în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, având ca scop menținerea echilibrelor bugetare și în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Ori, prin impunerea în sarcina instituției publice- contestatoare- a unor cheltuieli de executare excesive și disproporționate față de drepturile bănești acordate prin hotărâri judecătorești, scopul urmărit prin adoptarea acestei Ordonanțe ar fi lipsit de conținut.
Pentru aceste considerente, găsind întemeiată contestația la executare, în baza art. 399 C.p.civ., instanța o va admite în parte, dispunând anularea în parte a procesului verbal de cheltuieli de executare din data de 14.09.2012 din dosarul de executare nr.71/2012, B.E.J. B. C. în sensul reducerii onorariului de executor de la 970,40 lei la 89,7 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. B. C. .
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S. C. Județean de Urgență A. în contradictoriu cu intimata B. B. C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Admite în partea contestația la executare formulată de contestatoarea S. C. Județean de Urgență A. în contradictoriu cu intimata V. C. și pe cale de consecință:
Dispune anularea în parte a procesului verbal de cheltuieli de executare din data de 14.09.2012 din dosarul de executare nr.71/2012, B.E.J.B. C. în sensul reducerii cheltuielilor de executare de la suma de 970,40 lei la suma de 89,7 lei
În temeiul art. 404 Cod procedură civilă, instanța va anula actele de executare ulterioare efectuate în baza procesului verbal de cheltuieli de executare din data de 14.09.2012 din dosarul de executare nr.71/2012 pentru ceea ce depășește suma de 89,7 lei.
Respinge în rest cererea.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 05.11.2012.
Președinte Grefier,
R. A. C. S. Barbara C.
Red.RA.C./Tehored/S.B.C. /29.11.2012
5 ex/ 3ex se . S. C. Județean de Urgență A.-A., ..2-4
Intimat B. B. C.-A., . nr.41
Intimata V. C. - dom procesual ales în A., ., .
| ← Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 07/2012.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|
