Contestaţie la executare. Sentința nr. 6793/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6793/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 6793/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6793 / 2013
Ședința publică din 05 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. L. D.
Grefier: R. L. B.
S-a luat în examinare contestația la executare, formulată de contestatorul C. G. G., în contradictoriu cu intimații B.E.J. P. M. V., S.C. E. R. S. I. SA, R. B. SA și . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.
Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul expune referatul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 131 și art. 711 NCPC, constată propria sa competență materială și teritorială să judece cauza.
Instanța, în temeiul art. 238 NCPC, sub rezerva reconsiderării duratei, estimează că pentru cercetarea procesului, 2 luni reprezintă un termen optim și previzibil.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei R. B. SA, instanța constată că excepția invocată este întemeiată deoarece această intimată are calitatea de terț poprit, iar față de obiectul contestației la executare și motivele invocate, nu există nicio o identitate între acest terț poprit și cel ce ar fi obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel că, apreciază că excepția este întemeiată iar în temeiul art. 248 NCPC o admite.
Văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 NCPC declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra contestației la executare,, constată următoarele:
La data de 22.07.2013, contestatorul C. G. G., a chemat în judecată intimații B.E.J. P. M. V., S.C. E. R. S. I. SA, R. B. SA și . SRL, solicitând instanței admiterea contestației la executare și pe cale de consecință să se dispună: anularea formelor de executare pornite în dosar execuțional 411/2013 al B. E. J. P. M. V., cu sediul în A., ., ., etaj 1, ., C._; încetarea executării silite pornite în dosar execuțional 411/2013 al B. E. J. P. M. V.; anularea actelor de executare întocmite in 411/2013 al B. E. J. P. M. V.; anularea înființării popririi instituită conform înscris emis la 03.07.2013 în dosar execuțional 411/2013 al B. E. J. P. M. V., până la concurența sumei totale de 8.263,07 lei; anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 2621/30.04.2013 pronunțata de Judecătoria A. in Dosar nr._ ; respingerea cererii creditorului de executare silită, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației la executare a arătat că, la data de 08.07.2013, conform înștiințării au fost afișate următoarele înscrisuri: încheiere cheltuieli de executare din 24.06.2013, încheiere încuviințare executare silită întocmite în dosar execuțional nr. 411/2013 aflat pe rolul E. J. P. M. V..
În cadrul contestației la executare formulată, se contestă cuantumul creanței deoarece, contestatorul susține faptul că, a efectuat plați prin depunerea de sume de bani conform chitanțelor, după cum urmează:
- la data de 21.07.2010 suma de 300 lei;
- la data de 17.08.2010 suma de 300 lei (trei depuneri a 100 lei fiecare),
- la data de 21.09.2010 suma de 300 lei
- la data de 20.10.2010 suma de 300 lei
- la data de 17.11.2010 suma de 300 lei
- la data de 17.12.2010 suma de 450 lei
- la data de 27.01.2011 suma de 700 lei
- la data de 18.02.2011 suma de 500 lei
- la data de 17.03.2011 suma de 400 lei
- la data de 26.04.2011 suma de 350 lei
- la data de 20.05.2011 suma de 350 lei
- la data de 29.06.2011 suma de 300 lei
- la data de 04.08.2011 suma de 350 lei
- la data de 01.09.2011 suma de 350 lei
- la data de 19.10.2011 suma de 250 lei
Astfel, s-a arătat că, totalul plăților efectuate este în cuantum de 5.250 lei, valoare care depășește cu mult contravaloarea produselor achiziționate.
Învederează că, pe lângă aceste depuneri a mai efectuat și alte plăți reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate.
Cu referire la titlul executoriu, a arătat că, din încheierea nr. 2621/30.04.2013, rezultă că, instanța motivează încuviințarea executării silite pe contractul de credit nr._/29.10.2007, dar, din analiza înscrisurilor comunicate rezultă că, numărul_/29.10.2007, este atribuit cererii de credit. De asemenea, au fost depuse și condiții generale pentru acordare și utilizare linie de credit.
Astfel, arată că, conform art. 638 alin. l, pct.3, Cod Procedura Civila, sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită, titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște puterea executorie.
Or, în aceste condiții cererea ce credit și condițiile generale nu îndeplinesc cerințele imperative ale legii, respectiv cele ale unui contract de credit bancar pentru a putea fi titluri executorii și pe cale de consecința, nu pot fi puse în executare.
În situația în care instanța trece peste acest aspect, invocă faptul că, în situația în care instanța la pronunțarea încheierii de încuviințarea a executării silite a avut spre analiza și alte înscrisuri dar care nu au fost comunicate în anexa la cererea de înființare poprire, solicită să se constate pe fondul obligațiilor stabilite prin contractul de credit, faptul că acestea reprezintă clauze abuzive în sensul Legii 193/2000 modificată, art.17 - Anexa: Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, alin. l lit. b și i.
Contestatorul a mai arătat că, din analiza încheierii de încuviințare a executării silite nr. 2621/30.04.2013 pronunțata în dosarul nr._, rezultă că, creditorul a fost autorizat sa treacă la executarea silita mobiliara, imobiliara si prin poprire in vederea punerii in executare a titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr._/29.10.2007, pentru recuperarea creanței in suma de 1.507,33 lei reprezentând credit restant, dobânda restanta si comisioane.
Susține că, executorul judecătoresc a început executarea silită împotriva sa pentru suma de 8.263,07 lei.
Astfel, apreciază că, soluția corecta a instanței investită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, conf. art. 665, alin. 5, pct. 2 si 4, Cod Proc. Civ. era de respingere a cererii de încuviințare a executării silite, deoarece înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu și creanța nu este certă. Or, în speță cuantumul creanței nu îndeplinește cerințele art. 662 alin. 2, Cod Proc. Civ., creanța este certa când existenta ei neîndoielnica rezulta din însuși titlul executoriu.
Din actele de executare comunicate nu este dovedit sub nici un aspect suma de 8.263,07 suma pentru care s-a înființat poprirea drepturilor salariale.
Cu referire la actele de executare efectuate în dosarul execuțional 411/2013, arată că, adresa de înființare a popririi nu conține numele debitorului conform cererii de credit iar încheierea din 24.06.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare nu îndeplinește cerințele art. 678 Cod procedura civila, astfel: numele și domiciliul debitorului (lit. e) locul, data, ora efectuării actelor de executare (lit. f).
Față de acestea, invocă art. 678, alin.2 Cod Procedura Civila, potrivit cărora, mențiunile prevăzute de la alin.(l) lit.a) -g), 1) și m) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Pe cale de consecință solicită instanței să constate faptul că încheierea din 24.06.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare nu îndeplinește cerințele art. 678 Cod procedura civila, iar sancțiunea prevăzuta de legiuitor este nulitatea acestuia.
Mai arată că, conform art. 665 alin. l Cod Procedura Civila, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării silite de către organul de executare.
Executorul judecătoresc a formulat o astfel de cerere, dar instanța, prin încheierea de încuviințare a executării silite nr. 2621/30.04.2013 pronunțată în dosarul nr._, a dispus admiterea cererii și a încuviințat executarea silită prin poprire, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentant de contractul de credit nr._/29.10.2007, pentru recuperarea creanței în sumă de 1.507,33 lei reprezentând credit restant, dobândă restantă și comisioane.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare astfel cum a fost ea formulată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 712 alin. 2, art. 718 alin. 1,6 Cod procedură civilă.
În probațiune, a depus copia înscrisurilor invocate.
Prin întâmpinare, intimata . I. SA a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În fapt, a arătat că, Cardul Euroline poate fi utilizat in scopul retragerii de numerar de la sediul Emitentului, sucursalele Bancpost sau ATM-urile aparținând Bancpost, precum și pentru a efectua plăți sub forma de tranzacții, respectiv plata bunurilor sau a serviciilor achiziționate de la Comercianții Acceptanti - centre comerciale, cu care Emitentul a încheiat contracte in vederea acceptării plaților efectuate prin intermediul Cardului Euroline.
Deținătorul cardului are obligația de a achita suma datorata în decursul termenului menționat în Extrasul Lunar, în rate, fiecare dintre acestea reprezentând cel puțin Suma Lunara Minima, astfel cum aceasta este menționată în fiecare extras lunar. Rambursările in avans fata de termenul menționat în extrasul lunar sunt permise fără penalizare și cu reclacularea dobânzii la data efectuării plății;
Menționează de asemenea, că, ulterior efectuării primei tranzacții, deținătorul cardului poate utiliza Linia de Credit acordată, prin intermediul Cardului de Credit Euroline, în vederea efectuării și a altor tranzacții, astfel cum acestea sunt reglementate prin Condițiile Generale pentru Emiterea și Utilizarea Cardului Euroline (denumite anterior Prevederile Generale în vederea emiterii si utilizării unui Card Euroline), respectiv retrageri, de numerar de la ATM-uri aparținând Bancpost și de la sediul E. R. S. I. SA, achiziții cu plata integral și achiziții cu plata în rate de la Comercianții Acceptanți cu care societatea a încheiat contracte în acest sens.
Contestatorul a încheiat la data de 29.10.2007 un contract de credit cu intimata, având ca obiect emiterea unui card de credit pentru achiziționarea unor produse prin intermediul ., contract care constituie titlu executoriu cf. art. 120 din OUG nr. 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Valoarea totala a tranzacției inițiale, astfel cum aceasta a fost solicitată de contestator prin Cererea de credit, a fost de 6332 Ron.
Achiziționarea și achitarea în transe lunare fixe a produselor a fost posibilă exclusiv ca urmare a semnării Cererii pentru emiterea unui Card de credit și a Condițiilor Generale pentru Acordarea și Utilizarea Liniei de Credit între ea și contestator și în consecință a creditării debitorului cu sumele solicitate.
Conform Istoricului de Card, pe parcursul desfășurării relațiilor contractuale, debitorul a efectuat retrageri de numerar prin intermediul Cardului Euroline în valoare de 6521.60 RON, sume ce s-au adăugat la valoarea tranzacției inițiale, împreună cu dobânda și comisioanele aferente.
Conform Istoricului de Card, debitorul a achitat o parte din suma împrumutată, sumă la care s-au adăugat comisioanele percepute și agreate de contestator prin contract, precum și penalități ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de plată a debitorului.
Susține că penalitățile de întârziere nu s-ar fi adăugat la debitul restant, dacă debitorul și-ar fi îndeplinit obligațiile de plată a tranșelor lunare la scadentă, fapt care este stipulat atât în Condițiile Generale de Emitere a Cardului Euroline, cât și în Extrasul de C. care i-a fost comunicat lunar debitorului.
De asemenea, pe parcursul desfășurării relațiilor contractuale a emis periodic Extrase Lunare care i-au fost comunicate debitorului la adresa menționată de acesta în Cererea de Emitere a Cardului Euroline și care au rolul de a informa debitorul cu privire la tranșa lunară minimă de plată, scadența acesteia, precum și valoarea totală a debitului restant în urma calculării comisioanelor.
Ca urmare a refuzului nejustificat al debitorului de a-și îndeplini obligațiile de plată a tranșelor lunare, astfel cum acestea au fost aduse la cunoștința debitorului prin intermediul Extraselor Lunare, intimata a procedat la executarea pe cale silită a contractului de credit încheiat cu debitorul, formulând astfel cerere de executare silită către B. P. M. V..
Conform art. 120 din OUG nr. 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului contractele de credit încheiate de o instituție financiara nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii. Astfel, în cazul refuzului nejustificat de executare a obligațiilor de plată, intimata poate proceda la valorificarea pe cale silită a creanței deținute împotriva contestatorului.
Conform contractului semnat în anul 2007 și care stă la baza executării silite, contestatorul a declarat ca a luat la cunoștința Condițiile Generale pentru Emiterea și Utilizarea Cardului Euroline, primind un exemplar și fiind întru totul de acord cu acestea.
Conform contractului semnat si agreat de către contestator, pe lângă rata lunară stabilită la data semnării acestuia este necesar a se achita orice sumă rezultată în urma acordării și utilizării limitei de creditare, cum ar fi comisionul lunar de administrare cont, dobânda datorată, comisionul pentru plata întârziată.
Prin cererea adresata intimatei de emitere a unui card de credit, precum și prin exprimarea acordului cu privire la Condițiile Generale pentru Emiterea Cardului Euroline prin semnarea acestora de către contestator a intervenit acordul de voință cu privire la încheierea unui contract de credit prin care intimata se obliga să pună la dispoziția contestatorului sumele solicitate, iar contestatorul se obliga să returneze intimatei suma împrumutată conform Condițiilor pentru Emiterea Cardului Euroline.
Conform pct. 11 din contractul de credit agreat și semnat de contestator, în cazul în care deținătorul cardului nu contestă în scris conținutul Extrasului de Card și valoarea soldului în decurs de 20 de zile de la primirea acestuia, părțile vor considera respectivele obligații de plată ca fiind acceptate și scadente.
Prin necontestarea Extrasului Lunar operează o recunoaștere tacita a obligațiilor de plată din partea deținătorului cardului, intimata îndeplinindu-și obligațiile asumate prin contract, și anume aceea de a notifica lunar debitorului sumele restante, astfel cum sunt înregistrate în evidentele sale.
Conform contractului, acordul de voința al părților a fost ca intimata va notifica debitorului tranșa lunară împreună cu rata dobânzii, comisionul de administrare a contului și eventuale penalități, iar debitorul are posibilitatea de a contesta creanța notificată de intimată, în caz contrar, prin executarea în continuare a contractului și prin plata tranșelor lunare operează recunoașterea tacită a debitorului cu privire la creanța adusă la cunoștința acestuia prin Extrasul Lunar.
Conform contractului, deținătorul cardului, în schimbul serviciilor de creditare oferite de intimată va plăti intimatei o compensație, incluzând, dar fără a se limita la dobânzi, comisioane, taxe, valoarea acestora fiind de asemenea specificata în contract.
Intimata susține că, creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, susține că, acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor legale, în cuprinsul acestuia fiind menționat domiciliul debitorului în Mun. Reșița, ., ., .- S., acesta fiind același cu domiciliul declarat de debitor în cuprinsul Cererii de Credit.
De asemenea, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare a fost încheiat la biroul executorului judecătoresc la data de 24.06.2013, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia.
Prin întâmpinare, intimata R. B. SA a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind făcuta împotriva unei persoane fără calitate, învederând că are calitate a de terț poprit și nu face altceva decât să respecte o dispoziție legală impusă în materia popririi de Codul de procedură fiscală, astfel că, contestatorul nu poate invoca pretenții față de R. B. SA.
Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata S.C. E. R. S. I. SA, contestatorul a arătat că, înscrisul „ Istoricul Cardului” nu poartă mențiunea că este conform cu originalul iar intimata nu dovedește caracterul cert al creanței.
Intimații B.E.J. P. M. V. și . SRL nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatorul, în baza cererii de credit nr._, a încheiat cu intimata la data de 29.10.2007 un contract de credit precum și act adițional la contractul de credit, având ca obiect emiterea unui card de credit pentru achiziționarea unor produse, contract care constituie titlu executoriu în conformitate cu dispozițiile art. 120 din OUG nr. 99/06.12.2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Valoarea produsului achiziționat astfel cum aceasta a fost solicitată de contestator prin cererea de credit este precizată ca fiind în sumă de 6332 lei, iar achiziționarea și achitarea în transe lunare fixe a produselor a fost posibilă exclusiv ca urmare a semnării Cererii pentru emiterea unui Card de credit și a Condițiilor Generale pentru Acordarea și Utilizarea Liniei de Credit
Pe parcursul desfășurării relațiilor contractuale, debitorul a efectuat retrageri de numerar prin intermediul Cardului Euroline, sume ce s-au adăugat la valoarea tranzacției inițiale, împreună cu dobânda și comisioanele aferente, iar Conform Istoricului de Card depus la filele 47-51, debitorul a achitat o parte din suma împrumutată, sumă la care s-au adăugat comisioanele percepute și agreate de contestator prin contract, precum și penalități ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de plată a debitorului, suma totală de plată fiind în cuantum de 7127.84 lei.
Conform pct. 11 din contractul de credit semnat de contestator, în cazul în care deținătorul cardului nu contestă în scris conținutul Extrasului de Card și valoarea soldului în decurs de 20 de zile de la primirea acestuia, părțile vor considera respectivele obligații de plată ca fiind acceptate și scadente.
De asemenea, potrivit disp. art.13.1 din condițiile generale pentru utilizarea liniei de credit, în cazul în care împrumutatul nu își achită obligațiile față de împrumutător în urma acordării și utilizării liniei de credit, împrumutătorul poate iniția toate și orice proceduri, conform prevederilor legale aplicabile, în vederea recuperării sumelor datorate și neachitate de către de către împrumutat (...).
La data de 15.04.2013,intimata . I. SA, a înregistrat cerere de executare silită la B. P. M. V., iar prin încheierea din data de 25.04.2013, a fost admisă cererea
Prin încheierea nr. 2621/30.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei A.,a fost încuviințată executarea silită a contractului de credit nr._/29.10.2007, iar prin încheierea din data de 24.06.2013,executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare la suma de 1135.23 lei.
La data de 03.07.2013 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi executorii în cotă de 1/3 din venitul lunar al contestatorului, până la concurența sumei de 8263.07 lei, reprezentând debit restant(7127.84 lei) și cheltuieli de executare(1135.23 lei).
Dispoziții legale incidente:
Art. 632 Cod pr. civilă:
(1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
(2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
ART. 120 din OUG nr. 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului:
Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.
ART. 52 din Legea nr. 93 din 8 aprilie 2009, privind instituțiile financiare nebancare:
(1) Contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.
ART. 638 Cod pr. civilă
Alte titluri executorii
(1) Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită:
1. încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii;
2. înscrisurile autentice;
3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.
ART. 712 (2)Cod pr. civilă
Condiții de admisibilitate
(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Aprecierile în drept ale instanței:
Contractul de credit semnat de contestator și invocat de către intimata creditoare S.C. E. R. S. I. SA, în baza căruia s-a pornit executarea silită, reprezintă un titlu executoriu în sensul prevăzut de art. 120 din OUG nr. 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și art.52 din Legea nr. 93/2009, contrar susținerilor contestatorului.
Astfel, în mod corect a fost încuviințată executarea silită prin încheierea nr. 2621/30.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei A. deoarece contractul invocat este un titlu de credit căruia legea îi recunoaște putere executorie.
În ceea ce privește suma pentru care s-a solicitat și încuviințat executarea, instanța reține faptul că, prin încheierea de încuviințare Judecătoria A. a admis în totalitate cererea de executare, iar pe de altă parte, față de cuantumul menționat în încheiere, diferit de cel solicitat în cuprinsul cererii, art.445 Cod pr. civilă, prevede obligativitatea procedurii privind îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii prevăzută de art. 442 – 444 Cod pr. civilă, neputând fi solicitată pe o altă cale.
În raport de dispozițiile art. 712 (2)Cod pr. civilă coroborat cu dispozițiile art. art. 12 (4) din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000, republicată, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, instanța apreciază că, pe calea contestației la executare, ținând seama de motivele generale invocate, nu se pate invoca nulitatea clauzelor abuzive cu privire la obligația consumatorului de a se supune unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului sau de a plăti sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist, deoarece, are deschisă calea unei acțiuni separate.
În ceea ce privește respectarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor art.638 alin.1 Cod Procedură Civilă, instanța reține că, atât încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare( flila 10 la dosarul de executare) cât și adresa de înființare a popririi ( flila 18 la dosarul de executare) conțin mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității.
Este adevărat faptul că în cuprinsul cererii de credit contestatorul are indicate două prenume iar în actele de executare menționate doar unul, dar acest aspect nu poate conduce la nulitatea acestora câtă vreme sunt indicate celelalte date, inclusiv domiciliul indicat în cererea de credit, conform dispoziției prevăzute la litera e.
În ceea ce privește întinderea creanței, instanța reține că, din desfășurătorul, istoricul cardului ,emis la data de 30.07.2013 de intimată, rezultă că, într-adevăr, contestatorul a achitat, prin depunere de numerar sumele evidențiate, dar, contestatorul a mai efectuat retrageri de numerar, la care se adaugă comisioane plată întârzâiată, comision de administrare cont, comision depășire linie de credit, penalități situația curentă a contului de card fiind cea prezentată de intimată.
Pentru considerentele expuse, apreciind contestația ca fiind neîntemeiată, instanța o va respinge conform dispozitivului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către părțile câștigătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare exercitată de contestatorul C. G. G., cu domiciliul în Reșița, ., . S., în contradictoriu cu intimații B.E.J. P. M. V., cu sediul în A., ., ., ., S.C. E. R. S. I. SA, cu sediul în București, .. 6 A, sect.2, R. B. SA, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246 C, sector 1 și . SRL, cu sediul în Reșița, Calea Caransebeșului nr. 16 A, jud. C. S., privind dosarul execuțional nr. 411/2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie .
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 05.11.2013.
Președinte Grefier
C. L. D. R. L. B.
Red. CLD./Tehnored/RLB./ 06,12.2013 / 7 ex. / 7 . 5 .: C. G. G. – Reșița, ., . S.
Intimați - B.E.J. P. M. V.-A., ., ., .
S.C. E. R. S. I. SA-București, .. 6 A, sect.2 București
. SRL – Reșița, Calea Caransebeșului nr. 16 A, jud. C. S.
Intimata - R. B. SA, după indicarea sediului - București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246 C, sector 1+1 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5936/2013. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5883/2013. Judecătoria... → |
|---|








