Contestaţie la executare. Sentința nr. 190/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 190/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 190/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 190

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2016

Președinte: D. L. C.

Grefier: M. T.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul B. E. Judecătoresc G. C., în contradictoriu cu intimatul D. V., împotriva executării silite din dosarul execuțional nr.2336/EX/2015 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului, avocat Baiduca Dudau C. din Baroul A. în substituirea avocatului C. M. din Baroul A. și pârâtul D. V. asistat de avocat P. S. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatului B. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea timbrată cu suma de 215 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință după care, reprezentanta contestatorului depune la dosar delegație de substituire și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate alte cereri, ori probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 244 alin. 3 și art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației la executare, anularea tuturor actelor de executare, cenzurarea onorariului avocațial raportat la munca depusă de acesta, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite reprezentanta contestatorului învederează că nu o mai susține.

INSTANȚA

Constată că prin contestația la executare înregistrată sub nr._ din data de 30 octombrie 2015, contestatorul B. E. Judecătoresc G. C., în contradictoriu cu intimatul D. V. a solicitat anularea încheierii de admitere a cererii și încuviințarea executării silite din data de 21.10.2015; a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silita din data de 21.10.2015; a somației emisa la data de 21.10.2015, toate ale Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu în dosarul execuțional nr. 2336/EX/2015, cenzurarea onorariului de avocat perceput pentru faza de executare silita proporțional cu munca depusă de acesta; suspendarea fără plata unei cauțiuni a executării cheltuielilor de executare silită constând în onorariu avocat pentru faza de executare silită până la soluționarea prezentei contestații conform art. 669 alin. 4 C., cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată că prin sentința civila nr. 3872/07.07.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de intimatul D. V. și pe cale de consecință s-a dispus restituirea către acesta a sumei de 441,15 lei achitată cu titlul de taxă judiciară de timbru și obligarea acestuia la plata către intimat a sumei de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă pronunțată la data de 15.09.2015 a fost respins apelul exercitat de contestator, fiind obligat să plătească intimatului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 27.10.2015, i s-a comunicat somația emisă la data de 21.10.2015, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 21.10.2015 și încheierea de admitere a cererii și încuviințare a executării silite din data de 21.10.2015, toate emise de B. Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu în dosarul execuțional nr. 2336/EX/2015, astfel că la data de 29.10.2015, contestatorul a achitat suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin cele doua hotărâri antemenționate, cu toate că prin sentința civilă nr. 3872/07.07.2015 pronunțată de Judecătoria A. s-a dispus restituirea către intimat a sumei de 441.15 lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru. Cu toate acestea, executorul înțelege să solicite și de la contestator aceasta sumă de bani, fiind dată în acest sens încheiere de admitere a cererii de încuviințare a executării silite. Astfel, ar însemna ca intimatul din prezenta cauză să încaseze de două ori aceeași sumă.

În ceea ce privește onorariul avocațial pentru faza de executare silită apreciază că acesta este disproporționat de mare raportat la munca depusă de acesta în faza de executare silită, respectiv formularea și înregistrarea cererii de executare silită, depășind și onorariul executorului, care este direct răspunzător de recuperarea creanței și îndeplinirea actelor de executare silită.

In temeiul art. 669 alin. 4 C., contestatorul arată că instanța este îndreptățită să aprecieze și să cenzureze cheltuielile de executare, față de mărimea pretențiilor, respectiv 3.000 lei, și de complexitatea cauzei, respectiv redactarea cererii de executare silită.

În drept, se invocă dispozițiile art. 650 alin. (1), art. 669, art. 711 alin. (1), și următoarele Cod procedură civilă, iar în probațiune s-au depus, în copie, înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimatul D. V. a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare, cu cheltuieli de judecată, arătând că înainte de începerea executării silite, executorul judecătoresc l-a contactat telefonic pe contestator, în calitate de coleg al acestuia, pentru a face plata, mai puțin suma de 441,15 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, însă a fost refuzat, astfel că s-a pornit procedura de executare.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului de reducere a onorariului de avocat de la suma de 1.000 lei, în faza executării silite, o apreciază ca nefiind întemeiată, având în vedere împrejurarea că apărătorului intimatului din faza de obținere a titlului executoriu i s-a plătit cu titlu de onorariu suma de 3.000 lei.

Se mai arată că până în prezent intimatul nu a solicitat întoarcerea executării silite, deși contestatorul a pornit împotriva acestuia, prin intermediul altui executor judecătoresc, o executare silită, deși actele au fost anulate prin hotărâre judecătorească, astfel că de mai mult de 6 luni folosește abuziv suma poprită din venitul intimatului, pe care o consideră că îi aparține și încercând în acest mod să opereze prescripția extinctivă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin note de ședință, contestatorul învederează că se impune anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 2336/EX/2015 al B. Asociați C. M. și D. Soboleanu, întrucât acestea nu poartă ștampila executorului judecătoresc M. C., ci a biroului anterior indicat. Se depune în probațiune ordinul nr. 1471/C/06.07.2007 emis de Ministerul Justiției și Hotărârea nr. 28/28.04.2007 a Uniunii Executorilor judecătorești din România.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În dosarul execuțional nr. 2336/EX/2015 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu, s-a început executarea silită împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu constituit de sentința civilă nr. 3872 din data de 07.07.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ și decizia civilă pronunțată de Tribunalul A. în același dosar.

Prin sentința civilă nr. 3872 din data de 07.07.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, a fost admisă contestația la executare formulată de intimatul contestator D. V., în contradictoriu cu contestatorul intimat B. G. C., s-a dispus anularea executării silite ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 133/2015 al B. B. C. D. și restituirea către intimatul contestator D. V., a sumei de 441,15 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, conform chitanței AR XWF_ și AR XWF_. A fost obligat intimatul B. G. C. să plătească suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 979 din data de 15 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul A. - Secția I civilă, în cadrul aceluiași dosar, s-a respins apelul exercitat de apelantul B. E. Judecătoresc C. G. în contradictoriu cu intimatul D. V. împotriva sentinței civile nr. 3872/07.07.2015 a Judecătoriei A. și a fost obligat apelantul să plătească intimatului D. V. 1500 lei cheltuieli de judecată.

Cu toate acestea, prin cererea de executare silită adresată Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu, în data de 20 octombrie 2015, intimatul a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului debitor cu privire la suma de 3441,15 lei, respectiv cheltuielile de judecată constând în cele două onorarii de avocat plătite în cele două faze procesuale, de câte 1500 lei fiecare, precum și taxa judiciară de timbru în valoare de 441,15 lei, achitată în fața primei instanțe, și cu privire la care s-a dispus deja restituirea către intimatul D., prin sentința amintită.

În acest fel, în mod greșit s-a dat încheierea de admitere și de încuviințare a executării silite din data de 21.10.2015, precum și emiterea somației la data de 21.10.2015 de către B. Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu în dosar execuțional nr. 2336/EX/2015, și cu privire la suma de 441,15 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, sumă cu privire la care intimatul nu deținea titlu executoriu împotriva contestatorului.

La data de 29.10.2015, prin recipisa de consemnare nr. 2593 la Piraeus Bank Romania SA, contestatorul a consemnat suma de 3000 lei pe seama și la dispoziția Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu, în timp ce somația emisă la data de 21.10.2015 de către B. Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu în dosar execuțional nr. 2336/2015 a fost comunicată contestatorului în data de 27.10.2015, potrivit dovezii de comunicare aflată în dosarul execuțional la fila 13, așadar contestatorul a realizat plata creanței, instituită prin titlurile executorii amintite, după demararea executării silite împotriva sa, cum, de altfel, se și susține de către acesta.

În ceea ce privește onorariul avocațial în cuantum de 1000 lei, plătit de către intimat în faza de executare silită, instanța apreciază cuantumul acestuia ca fiind proporțional în raport de valoarea creanței ce se urmărea a fi recuperată, cu activitatea desfășurată de avocat în acea fază, raportat la faptul că acesta s-a adresat unui birou de executori judecătorești din localitatea Timișoara, ceea ce presupune un timp mai îndelungat necesar în vederea îndeplinirii sarcinilor asumate față de client.

Cu privire la critica adusă executării silite prin notele de ședință formulate de contestator în cauză, în ceea ce privește faptul că actele de executare silită au fost întocmite de către executorul judecătoresc C. M., iar ștampila aplicată pe acestea aparține Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu, instanța nu reține nici o nelegalitate atâta vreme cât acest executor judecătoresc își desfășoară activitatea în cadrul acestei forme de organizare a activității, respectiv B. Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu, iar din înscrisurile depuse la dosar de către contestator, respectiv modelul ștampilei, ordinul nr. 1471/C al Ministerului Justiției și Hotărârea nr. 28 din 28.04.2007 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, cu privire la modelul și dimensiunea ștampilei executorului judecătoresc, contestatorul nu face dovada susținerilor sale privind nelagalitatea acestui mod de exercitare a profesiei de către executor.

Prin urmare, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, precum și prevederile art. 712, art. 720 Cod proc. civ., instanța constată că asupra sumei de 441,15 lei, achitată de către intimat cu titlu de taxă judiciară de timbru în fața primei instanțe, prin sentința civilă nr. 3872 din data de 07.07.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, care constituie titlu executoriu în speță, s-a dispus restituirea către intimat, astfel încât este incorect modul în care acesta a înțeles să formuleze cererea de executare silită împotriva contestatorului și cu privire la această sumă, atâta vreme cât, după rămânerea definitivă a acestui titlul, intimatul are posibilitatea de a solicita restituirea acesteia, iar întinderea titlului executoriu este clară și explicită sub acest aspect, cuantumul sumei constituite de taxa judiciară de timbru nefăcând parte din titlul deținut de intimat împotriva contestatorului. Astfel că, instanța va admite în parte contestația la executare formulată, va dispune anularea parțială a încheierii de admitere a cererii și de încuviințare a executării silite din data de 21.10.2015 și a somației emisă la data de 21.10.2015 de către B. Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu în dosar execuțional nr. 2336/EX/2015, cu privire la suma de 441,15 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, respingând în rest contestația la executare silită, pentru cele ce preced.

Având în vedere că până la acest termen instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării silite, formulată de contestator, iar potrivit prev. art. 719 alin. 1 și alin. 2 Cod proc. civ., suspendarea se poate dispune doar până la soluționarea contestației la executare, având în vedere cele mai sus expuse, soluția ce se impune este de respingere și a acestei cereri.

În temeiul prev. art. 453 alin. 2 Cod proc. civ., având în vedere că cererea contestatorului a fost admisă în parte, instanța dispune compensarea cheltuielilor de judecată ale părților, în sensul că fiecare dintre părți își suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul B. Executor Judecătoresc G. C., având C. RO_, înregistrat sub nr. 685/c/04.04.2011, cu sediul în A., . – 15, ., jud. A., cu sediul procesual ales în A., ., nr. 5-7, ., jud. A., la Cabinet de Avocat C. M. I., în contradictoriu cu intimatul D. V., având CNP_, domiciliat în Șiria, .. 1796, jud. A. și domiciliul procesual ales în A., ., jud. A., și pe cale de consecință:

Dispune anularea parțială a încheierii de admitere a cererii și de încuviințare a executării silite din data de 21.10.2015 și a somației emisă la data de 21.10.2015 de către B. Executorilor Judecătorești Asociați C. M. și A. D. Soboleanu în dosar execuțional nr. 2336/EX/2015, cu privire la suma de 441,15 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Respinge cererea de suspendare a executării silite a cheltuielilor de executare constând în onorariu de avocat pentru faza de executare silită.

Respinge în rest contestația la executare silită.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică de astăzi, 15 ianuarie 2016.

Președinte Grefier

D. L. C. M. T.

Red/Tehnored. DLC/MT/16.02.2016 /5ex./3 .="margin-right:14.2pt; margin-left:28.5pt"> Se comunică părții contestatoare B. Executor Judecătoresc G. C. - A., ., nr. 5-7, ., jud. A., la Cabinet de Avocat C. M. I.

- intimatul D. V. - A., ., jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 190/2016. Judecătoria ARAD