Contestaţie la executare. Sentința nr. 1425/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1425/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 1425/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1425
Ședința publică din 18 martie 2015
Președinte: R. A.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării contestația la executare formulată de contestatorul PFA M. B. împotriva intimaților . și B. G. H. D..
Văzând că mersul dezbaterilor a fost consemnat prin încheierea de ședință din data de 11.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru motivele arătate s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 18.03.2015.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 07.11.2014, contestatorul PFA M. B. în contradictoriu cu intimații . și B. G. H. D. a solicitat admiterea contestației la executare și contestația la executare privind cheltuielile de executare și pe cale de consecință anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în acest dosar precum si a tuturor actelor subsecvente. În temeiul art. 669 alin. 4 Cod procedură civilă necondiționat de plata vreunei cauțiuni, a solicitat suspendarea executării cheltuielilor de executare.
În motivare a arătat că procedura executării silite în dosar execuțional 275/2014 s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative în materie de executare silită fapt ce atrage nulitatea tuturor actelor de executare întocmite.
La data de 30.10.2014 i-a fost comunicat de către executorul judecătoresc G. H. D. înștiintarea, somația și încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare în dosar execuțional nr. 275/2014 prin care i s-a adus la cunoștința că, în situația în care nu va achita sumele înscrise în somație se va proceda de îndată la executarea silită, respectiv până la achitarea sumei de 10.966,84 lei compusă din 8.119,44 lei reprezentând creanță conform contractului de arendare nr. 747/27.11.2013 și suma de 2.847,40 lei cheltuieli de executare.
Prin somația și înștiințarea comunicată de care executorul judecătoresc i s-a adus la cunoștință că se va proceda la executarea silită a unei datorii rezultând dintr-un contract de arendă, în temeiul art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca și apărări de fond pe calea contestației la executare dacă nu se prevede o altă cale de atac. Titlul executoriu este contractul de arendă, fiind astfel îndeplinite condițiile impuse de textul legii.
Prin înștiințarea și somația comunicată de care executorul judecătoresc i s-a adus la cunoștință că s-a înființat poprirea asupra conturilor până la achitarea sumei reprezentând chirie anuală restantă rezultând dintr-un contract de arendă.
Cu O. I. SRL s-a încheiat contractul de arendare nr. 747/27.11.2013 înregistrat la Consiliul local al Comunei Felnac sub nr. 186/07.06.2013. În baza contractului încheiat, a luat în arendă o suprafață de 15,66 ha teren situat pe raza localității comunei Felnac, județ A.. Termenul contractual a fost stabilit pe 3 ani agricoli.
În baza contractului chiria a fost stabilită în mod diferit pentru culturile de toamnă și pentru culturile de primăvară. Astfel, plata arendei în bani se face în baza contractului încheiat în termen de 45 de zile de la recoltare în cazul ambelor culturi dar recoltarea nu poate fi mai târziu de 30.08, în cazul culturilor de toamnă și 30.10 în cazul culturilor de primăvară. În legătură cu prețul chiriei arendatorul trebuia sa emită factura la prețul de referință pentru grâu stabilit prin hotărârea guvernului din anul respectiv. Întrucât nu a fost emisă o asemenea hotărâre, prețul va fi stabilit in funcție de prețul mediu de cumpărare din județele A. și T.. Or, până în acest moment arendatorul nu a emis nicio factură pentru a putea face plata. Pentru culturile de primăvară (constând în porumb si floarea soarelui) scadența nu s-a împlinit nici în prezent întrucât aceasta este perioada de recoltare care determină scadența pentru data de 15 decembrie 2014. În ceea ce privesc celelalte culturi, scadența, în cazul în care ar fi fost emisă factura s-ar fi împlinit în 16 octombrie 2014. Creditoarea a demarat formele de executare silită chiar și în cazul culturilor de toamnă înainte de scadență și fără a emite factura dovada în acest sens fiind încheierea de încuviințare a executării silite depusă de executor în data de 14.10.2014 și soluționată de către instanță la 17.10.2014.
Cererea de executare silită a fost depusă anterior la executorul judecătoresc. Executarea silită a fost pornită pentru o sumă necuprinsă în nicio factură fără a se indica prețul grâului avut în vedere, fără proces verbal privind culturile recoltate, fără a se indica vreun mod de calcul pentru a putea fi verificat și eventual cenzurat și cu siguranță și pentru sume nescadente chiar și în prezent.
Nici creditoarea și nici executorul nu au indicat niciun mod de calcul al creanței supuse executării silite, ceea ce face imposibilă verificarea sumelor solicitate.
A solicitat să se constate în urma analizării clauzelor contractuale că nu datorează suma cuprinsă în somație și prin urmare creditoarea nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă care să poată fi pusă în executare.
A apreciat ca fiind excesiv de mari cheltuielile de executare raportat la complexitatea executării și nelegal stabilite.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită executorul a stabilit un total al cheltuielilor de executare la suma de 2.847,40 cu TVA inclus. Suma fiind compusa din 1005 lei cu TVA inclus onorariu executor judecătoresc, 10 lei emitere somație, 10 lei formare dosar, 30 lei arhivare dosar, 10 lei redactare adrese, 20 lei taxa judiciară, 200 lei consultații în legătură cu constituirea actelor de executare plus TVA și onorariu avocat în cuantum de 1.500 lei.
În drept a invocat dispozițiile art. 650, art. 651, art. 669 și următoarele, art. 711, art. 712-719, art. 453 Cod procedură civilă.
În probațiune a depus înștiințare, somație dosar 275/2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de 29.10.2014, contractul de arendare nr. 747/27.11.2013.
Prin precizare a contestației la executare, contestatorul a arătat că toate formele de executare silită efectuate în dosar execuțional nr.275/2014 al E. J. G. H. D. sunt nule absolut întrucât la data la care a fost începută executarea silită, creditoarea deși avea un titlu executoriu constând în contractul de arendă, creanța sa nu era certă, lichidă și exigibilă.
În momentul în care creanța a devenit scadentă și a fost emisă factura, și-a achitat obligațiile de plată chiar în ziua în care i-a fost comunicată factura. Cu toate acestea, executarea silită continuă și în prezent și au fost blocate conturile, fiind poprită suma de 146,17 lei. Pentru aceste considerente a solicitat și întoarcerea executării silite.
În temeiul art. 669 alin. 4 Cod procedură civilă, necondiționat de plata vreunei cauțiuni, a solicitat suspendarea executării acestor cheltuieli de executare până la soluționarea definitivă a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, în temeiul contractului de arendă nr. 747/27.11.2013, intimata a demarat executarea silită împotriva contestatorului pentru suma de 8119,44 lei reprezentând arendă și penalități de întârziere contractuale și suma de 2847,4 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Deși a pretins prin cererea de chemare în judecată că, la momentul începerii executării silite, creanța intimatei nu era exigibilă, prin precizarea ulterioară (f. 51) contestatorul a arătat că, de îndată ce arenda a devenit exigibilă și a fost emisă factura, a achitat suma datorată cu titlu de arendă. Prin urmare, atât timp cât contestatorul a achitat benevol suma ce reprezintă obligația principală ce se execută silit, instanța apreciază că, în privința acesteia contestația a rămas fără obiect și va analiza, în cele ce urmează, criticile contestatorului referitoare la nivelul ridicat al cheltuielilor de executare.
Aceste critici sunt parțial întemeiate. Astfel, cheltuielile de executare se compun din onorariul avocatului – 1500 lei, onorariul executorului – 1005 lei și 342,4 lei cheltuieli de verificare și constituire dosar, comunicări.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, instanța constată că, potrivit Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/C din 14.11.2006, acesta trebuie să fie limitat la 10 % din valoarea creanței, adică la 811 lei. Stabilind plafonul maximal al onorariului executorului judecătoresc, acest ordin constituie o normă legală prin care debitorul este protejat împotriva unor cheltuieli excesive și, prin urmare, instanța consideră că ordinul nu poate fi interpretat în sensul că este permis a se pune și TVA-ul aferent onorariului în sarcina debitorului. Obligațiile fiscale aferente acestui onorariu trebuie suportate de executor și nu de beneficiarul normei de protecție. Prin urmare, având în vedere maximul permis de lege al onorariului dar și faptul că debitorul contestator a plătit benevol creanța principală, instanța va reduce onorariul executorului la suma de 750 lei.
În legătură cu onorariul avocatului în faza de executare silită, de 1500 lei, instanța constată că munca efectiv prestată de avocat a fost redactarea cererii de executare silită. Pe de altă parte, în faza executării executorul judecătoresc depune un volum de muncă semnificativ mai mare decât a avocatului și, prin urmare, nu ar fi firesc ca onorariul acestuia din urmă să depășească onorariul executorului. Ca urmare, în temeiul art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va reduce onorariul avocatului la suma de 500 lei.
Cheltuielile de executare au fost cuantificate de executor la suma de 342,4 lei. Acestea au fost stabilite anterior începerii executării și, dat fiind că, așa cum s-a arătat mai sus, debitorul contestator a plătit benevol, se impun a fi reevaluate. Prin urmare, instanța le va reduce la suma de 200 lei.
În concluzie, în temeiul art. 711 și urm. Cod procedură civilă, instanța va dmite în parte contestația și va reduce cheltuielile de executare din dosarul execuțional nr. 275/2014 al B. G. H. D. de la suma de 2847,4 lei la suma de 1450 lei.
Soluționarea contestației la executare lasă fără obiect cererea contestatorului de suspendare a executării silite, aceasta urmând a fi respinsă ca atare.
Contestatorul a efectuat cheltuieli de judecată de 2200 lei reprezentând onorariul avocatului și taxa de timbru. Având în vedere faptul că suma reprezentând taxa de timbru aferentă contestației la executare poate fi recuperată de contestatoare în condițiile art. 45 din OUG nr. 80/2013 și proporția în care au fost încuviințate pretențiile contestatorului, în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va obliga intimata căzută în pretenții, doar la plata a 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul PFA M. B., cu sediul în ., județ A., având F_, C._, împotriva intimaților ., cu sediul în Sânnicolau M., ., nr. 4, județ T., având J_, CUI RO11350486 și B. G. H. D., cu sediul în A., .. 4, ., având C._ și, în consecință:
Reduce cheltuielile de executare din dosarul execuțional nr. 275/2014 al B. G. H. D. de la suma de 2847,4 lei la suma de 1450 lei.
Obligă intimata . să plătească contestatorului cheltuieli de judecată parțiale de 500 lei.
Cu apel, ce se va depune la Judecătoria A., în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2015.
Președinte Grefier
R. A. L. M.
Red/ Tehnred: RA/LM
17.04.2015/5 ex. /3 . comunică:
PFA M. B., ., județ A.,
., Sânnicolau M., ., nr. 4, județ T.,
B. G. H. D., A., .. 4, ..
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1430/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








