Pretenţii. Sentința nr. 1835/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1835/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1835/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1835
Ședința publică din 08 aprilie 2015
Președinte: R. A.
Grefier: L. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării cererea formulată de reclamanta M. E., prin mandatar M. I., împotriva pârâților S. Român prin M. Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților, având ca pretenții.
Văzând că mersul dezbaterilor a fost consemnat prin încheierea de ședință din data de 25.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru motivele arătate s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 01.04.2015 și respectiv 08.04.2015.
INSTANȚA
Constată că prin cerea înregistrată la Judecătoria A. la data de 30.09.2014, reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin M. Finanțelor P. și A. Națională pentru restituirea proprietăților a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de_ de euro cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, ca efect al nepunerii în executare a actului administrativ prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001. A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a formulat cerere de revendicare în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea depusă în acest sens având ca finalitate recunoașterea dreptului meu.
Deși a depus în termen notificarea, iar dreptul său de proprietate a fost recunoscut, nici până în prezent cererea sa de retrocedare nu a produs vreun efect, în sensul că nu a primit despăgubirea la care era îndreptățită.
Contrar dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, până în prezent nu a putut beneficia de dreptul său la despăgubire astfel cum a fost stabilit.
Deoarece S. Român, în mai mult de 8 ani, prin autoritățile sale centrale și locale cu atribuții în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură nemaifiind posibilă, a solicitat obligarea la plata sumei de_ de euro cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință, devenind aplicabile dispozițiile art. 1073 din Codul civil.
În drept a invocat dispozițiile art. l din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 480 și art. 1073 din Codul civil, dispozițiile art. 1088 Cod civil, prevederile O.G. nr. 9/2000.
P. întâmpinare, pârâta A. Națională pentru R. Proprietăților,
a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru R. Proprietăților cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată și excepția inadmisibilității sumei solicitate de reclamantă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității cu privire la plata sumei de 10.000 euro, a invocat dispozițiile art. 2 din HG nr. 572/2013 și a arătat că chiar dacă A. Națională pentru R. Proprietăților asigură organizarea și funcționarea secretariatului, nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai Comisia Națională validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii, conform prevederilor Legii nr. 165/2013.
În ședința plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 15.02.2010 s-a decis soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare, prin care s-a stabilit că A.N.R.P nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform art. 31 și art. 41, A. Națională pentru R. Proprietăților emite titlurile de plată în condițiile stabilite de Legea nr. 165/2013, sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către M. Finanțelor P. în cel mult 180 de zile de la emitere.
A solicitat să se constate că plata despăgubirilor ce se vor acorda în temeiul Legii nr. 165/2013 se va efectua numai de către M. Finanțelor P..
A precizat că reclamanta nu este titulara unei decizii de compensare potrivit prevederilor art. 21 alin. 8 din Legea nr. 165/2013.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a arătat că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior prin Legea 165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). P. urmare, nicio altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
P. Legea 165/2013, a fost înființată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Din data de 20.05.2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care a modificat procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în baza Legii nr. 10/2001.
Art. 1 alin 2 din această lege, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 368/2013, dispune că: “în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulată în baza Legii nr. 10/_ privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (...) precum și măsura compensatorie prin puncte. ”
De asemenea, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, prevede că: “în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabilii măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente.
Referitor la petitul 2 din cererea de chemare în judecată, contravaloarea lipsei de folosință a imobilului nerestituit și acordarea despăgubirilor civile, a arătat că cele două proceduri administrative subsecvente stabilite de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 nu conțin în dispozițiile sale o astfel de reglementare, despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului preluat abuziv.
P. a introduce o acțiune având ca obiect obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință, în cererea de chemare în judecată trebuie să figureze o sumă estimată de reclamanți ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, în scopul stabilirii taxei de timbru și a instanței competente material să soluționeze litigiul.
Existența procedurii administrative prealabile nu este o simplă condiție de exercițiu a acțiunii, ci însăși calea sau modalitatea legală de restituire în natură a imobilelor revendicate, astfel încât, în caz de nerespectare a termenului de notificare a unității deținătoare, persoanele îndreptățite pierd dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor respective, adică sunt, decăzuți din dreptul de proprietate.
Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării.
A mai arătat că, în acțiunile întemeiate pe drept comun, ANRP nu are calitatea de reprezentant al Statului Român și a solicitat respingerea ca inadmisibilă a solicitării de stabilire a contravalorii pentru lipsa de folosință a imobilului notificat.
A solicitat respingerea solicitării de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele din Cod procedură civilă, H.G. nr. 572/2013, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 165/2013.
În probațiune a depus înscrisuri.
P. întâmpinare, Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor P. A., a solicitat respingerea acțiunii în principal pe calea excepției inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun, iar în subsidiar respingerea acțiunii pe calea excepției prescripției dreptului de a solicita despăgubirile bănești, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.
A invocat excepția inadmisibilitătii acțiunii pe dreptul comun, apreciind că, în speță prioritate o are Legea nr. 10/2001, legea specială, însă reclamanta a preferat să stea în pasivitate, ignorând posibilitățile existente de-a lungul timpului de a beneficia de legile speciale reparatorii.
În cauza de față imobilul pentru care s-a solicitat despăgubiri face parte dintre bunurile la care se referă Legea nr. 10/2001, calea de urmat era procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
A subliniat că reclamanta nu a urmat procedura specială obligatorie, pentru repararea prejudiciului suferit prin preluarea imobilului respectiv de către statul roman, respectiv depunerea notificării în termenul dispus prin dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la petitul 2 al acțiunii, prin care s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a imobilului nerestituit și acordarea despăgubirilor civile, cu acest titlu, în temeiul art. 1357 Cod civil, a arătat că cererea nu se încadrează în prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, acestea nu conțin prevederi care să reglementeze posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului preluat abuziv.
A invocat prescripția dreptului de a solicita despăgubirile bănești, arătând că deși reclamanta a pretins că a introdus o acțiune reală, în revendicare imobiliară, acțiunea acesteia nu are acest caracter deoarece nu tinde la exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra imobilelor.
A calificat cererea reclamantei ca având un caracter personal deoarece pretenția concretă dedusă judecății constă în acordarea de despăgubiri, în condițiile dreptului comun, pentru proprietatea ce i-a aparținut.
A invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 9261/12.11.2009 pronunțată în dosarul nr._, Decizia nr. 33/09.06.2008 pronunțată în dosarul nr. 60/2008.
Acțiunea personală, în plata unei sume de bani, a fost înregistrată cu depășirea termenului în care aceasta putea fi exercitată, termenul de trei ani curgând de la schimbarea regimului comunist când aceștia au avut cunoștință de posibilitatea de a-și recupera prejudiciul.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă, precum și celelalte acte normative invocate.
P. răspuns la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea apărărilor formulate de către pârâte, în cuprinsul întâmpinărilor formulate.
A arătat că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, deoarece are calitatea de creditor, în raport cu S. Român, acesta neîndeplinindu-și obligația de a-i acorda despăgubirile bănești care au fost stabilite ca urmare a notificării pe care am formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001.
A mai arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată, nu operează termenul de prescripție general de 3 ani în condițiile în care pretențiile sale derivă din dreptul recunoscut de a-și primi despăgubirile stabilite în temeiul Legii nr. 10/2001.
P. note de ședință Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor P. A., a solicitat respingerea acțiunii formulate de M. E., prin mandatar M. I., în principal pe calea excepției inadmisibilității acțiunii pe calea dreptului comun, iar în subsidiar respingerea acțiunii pe calea excepției lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor P. pentru S. Român în cauză, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.
În motivare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P. ca reprezentant al Statului Român.
A arătat că în conformitate cu Hotărârea nr. 128/2008 privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.095/2005, persoana care are obligația de despăgubire este Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru R. Proprietăților.
Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru R. Proprietăților, reprezintă S. Român în cauzele care au obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de sistemul comunist.
P. note de ședință, reclamanta M. E., reprezentată de mandatar M. I., a solicitat respingerea excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P..
În motivare a arătat că pretențiile sale vizează despăgubirea pentru lipsa de folosință a imobilului, lipsă de folosință cauzată de neîndeplinirea de către autoritățile statului român a obligației ce le revenea în sensul de a soluționa și de a finaliza procedura de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001.
A susținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P. este neîntemeiată în contextul în care, în raporturile financiare, în executarea obligațiilor pecuniare ale statului român, M. Finanțelor P. are, conform legii finanțelor publice locale, abilitatea de a realiza alocările bugetare necesare.
P. concluzii scrise depuse la dosarul cauzei la data de 31 martie 2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de_ de euro cu titlul de despăgubiri, respectiv lipsa de folosință a imobilului, ca efect al nepunerii în executare a actului administrativ prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001.
A arătat că a formulat cerere de revendicare în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea depusă în acest sens având ca finalitate recunoașterea dreptului său.
Deși a depus în termen notificarea iar dreptul său de proprietate a fost recunoscut, nici până în prezent cererea sa de retrocedare nu a produs vreun efect în sensul că nu a primit despăgubirea la care era îndreptățită.
Contrar dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, până în prezent nu a putut beneficia de dreptul său la despăgubire astfel cum a fost stabilit.
Deoarece S. Român, în mai mult de 8 ani, prin autoritățile sale centrale și locale cu atribuții în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu și-a îndeplinit obligația pozitivă ce-i revenea în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură nemafiind posibilă, a solicitat obligarea acestui pârât la plata sumei de_ de euro cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință, devenind aplicabile dispozițiile art. 1073 din Codul civil.
O primă precizare ce se impune a fi făcută de instanță privește apărările invocate de pârâți pe cale de excepție, și anume lipsa calității procesuale pasive, a inadmisibilității și a prescripției. Din modul în care acestea sunt argumentate instanța concluzionează că ele nu sunt excepții procesuale în înțelesul art. 245 Cod procedură civilă deoarece pun în discuție însuși fondul dreptului iar excepția, prin definiție, nu pune în discuție fondul. Ca urmare, instanța va recalifica aceste excepții ca apărări de fond iar ele urmează soluționate implicit în cele ce urmează.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că reclamantei i-a fost recunoscută, prin Decizia Autorității pentru Administrarea Activelor Statului nr. 41/09.04.2013, calitatea de persoană îndreptățită a obține măsuri reparatorii prin echivalent, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din legea nr. 10/2001, pentru un teren de 767 mp, situat în A., . înscris în CF nr. 1484 Sânicolaul M., nr. top. 684-686.1/2/167. P. aceeași decizie propunerea de despăgubiri a fost înaintată Comisiei centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează în detaliu procedurile de acordare a despăgubirilor, valorificare a titlurilor de proprietate și căile de atac în justiție. Aceste dispoziții au caracter special, derogator de la dreptul comun.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, asupra recursului în interesul legii, că, în problema de drept a revendicării în natură a imobilelor preluate abuziv, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Aceeași concluzie a fost reiterată de instanța supremă prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 în care s-a stabilit inadmisibilitatea acțiunilor în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție. În speță, reclamanta, prin acțiune dar și prin răspunsul la întâmpinare (f. 45), a arătat într-un mod lipsit de echivoc că acțiunea ei este una de drept comun.
P. urmare, atât timp cât în domeniul în discuție există o reglementare specială, reclamanta are obligația de a i se supune. Despăgubirile stabilite în favoarea reclamantei în temeiul Legii nr. 247/2005, pot fi valorificate doar în condițiile acestei legi și nu a dreptului comun. Reclamanta nu poate obține drepturi suplimentare celor reglementate prin acest act normativ pe calea unei acțiuni de drept comun.
Apreciind, prin prisma cadrului normativ aplicabil, că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, instanța o va respinge.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea pentru pretenții formulată de reclamanta M. E., CNP_, cu domiciliul în A., ., județ A., prin mandatar M. I., împotriva pârâților S. Român prin M. Finanțelor P. și A. Națională pentru R. Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel, ce se va depune la Judecătoria A., în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2015.
Președinte Grefier
R. A. L. M.
Red/ Tehnred: RA/LM
07.05.2015/5 ex. /3 . comunică:
M. E., A., ., județ A., prin mandatar M. I.,
S. Român prin M. Finanțelor P.
A. Națională pentru R. Proprietăților, București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1788/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1725/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
