Legea 10/2001. Sentința nr. 9411/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 9411/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 9411/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9411

Ședința publică din data de 18 octombrie 2012

Președinte: E. D. B.

Grefier: G. M. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitatată de reclamantul D. M. F., în contradictoriu cu pârâtul C. Județean A.- C. Județeană pentru aplicarea Legii 10/2011, având ca obiect Legea 10/2001 – pentru perimare.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu 204 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 07.04.2011.

Asupra excepției de perimare, invocată din oficiu,

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28.02.2011, sub nr._, reclamantul D. M. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. Județean A. - C. Județeană pentru aplicarea Legii 10/2011 ca prin sentința ce se va pronunța să oblige pârata să-i emită dispoziția și titlu de proprietate asupra imobilului situat în A., ., jud. A..

Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că judecarea cererii a fost suspendată la data de 07.04.2011 în temeiul dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă și de la această dată și până la data de 27.09.2012 a stat în nelucrare din vina părților.

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă și de 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la situația de fapt mai sus prezentată, rezultă că această cerere a rămas în nelucrare mai mult de un an, din culpa părților, situație în care sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamantul D. M., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu C. Județean A.- C. Județeană pentru aplicarea Legii 10/2011 cu sediul în A., ., jud. A..

Definitivă. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2012.

Președinte, Grefier,

E. D. B. G. M. P.

Red/dact.EDB/GMP/23.10.2012

4 ex./2 ex. se comunică cu:

D. M., cu domiciliul în .

C. Județean A.- C. Județeană pentru aplicarea Legii 10/2011 cu sediul în A., ., jud. A..

Exp. 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 9411/2012. Judecătoria ARAD