Contestaţie la executare. Sentința nr. 8663/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 8663/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-10-2012 în dosarul nr. 8663/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8663

Ședința publică din 02 octombrie 2012

Președinte: H. B.

Grefier: A. Craițar

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea C. D. R. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. A., cu privire la executarea silită pornită în dosarul de executare nr._/2008 al intimatei.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei – c.j. P. S. L., lipsă fiind contestatoarea și reprezentantul acesteia.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este timbrată cu 136 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care la data de 28.09.2012 se constată depuse în dublu exemplar note de ședință din partea intimatei la care sunt anexate deciziile de calcul a accesoriilor către contestatoarei, iar la data de 01.10.2012, tot din partea intimatei se constată depuse acte privind date referitoare la natura debitelor și modalitatea de comunicare a acestora către contestatoare.

Instanța, față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada de către contestatoare a completării timbrării cu 58 lei taxă judiciară de timbru și 2,85 lei timbru judiciar, invocă excepția de insuficientă timbrare a contestației.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției și în consecință anularea contestației ca insuficient timbrată.

Asupra excepției,

INSTANȚA

Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A., la data de 01.06.2012, contestatoarea C. D. R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. A., anularea popririi înființată de intimată în dosarul de executare nr._/2008 al intimatei.

În motivare, contestatoarea a arătat că în perioada 02.07._11 nu a avut venituri din activități independente, fiind angajată la o societate comercială, motiv pentru care solicită anularea popririi înființată prin adresa nr._/26.04.2012.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât contestatoarea a fost titulara unei autorizații pentru desfășurarea unor activități independente în perioada 14.02._10.

În această perioadă a acumulat o . debite către bugetul general consolidat, debite ce i-au fost comunicate prin emiterea de somații de plată însoțite de titluri executorii, conform dovezilor de comunicare depuse în sistem de evidență electronic. Acestea au fost comunicate contestatoarei atât prin poștă cu confirmare de primire, cât și prin afișare pe site-ul ANAF, conform dispozițiilor art. 44 din Cod procedură fiscală.

Neachitarea debitelor la scadență a dus la calculul de dobânzi de întârziere. Astfel, creanța contestatoarei se compune din debite neachitate în perioada cât a deținut autorizația de funcționare, cât și din dobânzi de întârziere a acestor creanțe, dobânzi ce curg și după renunțarea la autorizația de funcționare, ele fiind aferente debitelor acumulate în perioada de deținere a autorizației de funcționare, conform dispozițiilor art. 119 al. 1 coroborat cu dispozițiile art. 120 al. 1 Cod procedură fiscală.

Apreciază că nu este relevantă susținerea contestatoarei în sensul că în perioada 02.07._11 ar fi avut calitate de angajat al unei societăți comerciale, deoarece creanțele se referă, o parte, la debite acumulate în perioada deținerii autorizației de funcționare, iar o altă parte, constând din dobânzi de întârziere și penalități de întârziere, la perioada ulterioară renunțării la autorizație, fiind aplicabile dispozițiile codului de procedură fiscală referitoare la dobânzi și penalități.

Față de cele menționate, intimata solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și să se constate temeinicia măsurilor de executare silită luate de organele fiscale.

În drept se invocă dispozițiile art. 119 al. 1 coroborat cu dispozițiile art. 120 al. 1 Cod procedură fiscală și art. 115 Cod procedură civilă.

Analizând excepția de insuficientă timbrare, în conformitate cu prevederile art. 137 al. 1 Cod de procedură civilă, instanța reține că potrivit prevederilor art. 2 al. 2 din Legea nr. 146/1997, și respectiv art. 3 din OG nr. 32/1995, contestatoarea datora o taxă judiciară de timbru de 194 lei, din care a achitat 136 lei, și un timbru judiciar de 3 lei, din care a achitat 0,15 lei, contestatoarei punându-i-se în vedere la termenul de judecată din data de 26.06.2012 obligația de a completa timbrarea.

Văzând că la două termene consecutive contestatoarea nu a depus dovada completării timbrării contestației cu suma de 58 lei taxă judiciară de timbru și 2,85 lei timbru judiciar;

În baza dispozițiilor art. 20 al. 3 din Legea 146/1997, conform cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, instanța constată întemeiată excepția insuficientei timbrări, urmând să o admită și să anuleze ca atare contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca insuficient timbrată contestația la executare formulată de contestatoarea C. D. R., domiciliată în A., .. 1A, ., ., jud. A., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. A., cu sediul în A., ., jud. A., cu privire la executarea silită pornită în dosarul de executare nr._/2008 al intimatei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02.10.2012.

Președinte Grefier

H. B. A. Craițar

Red/dact/HB/AC;

4ex/2com/15.10.2012

Se .> contestatoarea - C. D. R. - A., .. 1A, ., ., jud. A.;

intimata – AFP a Mun. A. - A., ., jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8663/2012. Judecătoria ARAD