Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 7220/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 7220/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 7220

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR.7220

Ședința publică din 21 octombrie 2013

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Asociația „Club S. H. V. A.”, pentru modificare acte constitutive.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, după care instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cereri, în temeiul dispozițiilor art. 94 noul Cod procedură civilă, raportat la art. 33 alin. 1 din OG nr. 26/2000.

Cererea este legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru conform art.12 din OUG nr. 80/2013

Nefiind formulate alte cereri și văzând că la dosar au fost depuse toate înscrisurile prevăzute de lege, instanța reține cauza spre soluționare.

J.

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.10.2013 sub nr._, petenta Asociația Club S. H. V. A. „ prin împuternicit a solicitat înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A. a modificărilor aduse actelor constitutive prin Hotărârea Adunării Generale din data de 30.09.2013 a Asociației .

În motivare arată că, prin Hotărârea Adunării Generale din 30.09.2013 s-a decis înlocuirea, pe tot parcursul actelor constitutive ale clubului sintagmele „organizarea de competiții sportive” cu sintagmele „organizarea de competiții fără caracter oficial, în baza regulamentelor și statutelor federației sportive naționale” De asemenea, s-a hotărât înlocuirea sintagmei” înot” menționată în actele constitutive cu sintagma „natație- înot” .

În drept, invocă Ordonanța nr. 26 din 30 ianuarie 2000.

În susținerea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: Hotărârea Adunării Generalea membrilor din 30.09.2013, actul constitutiv rescris, Statutul Asociației rescris, adresa nr.576/01.03.2013 emisă de Guvernul României.

Analizând cererea, verificând legalitatea înscrisurilor prin prisma prevederilor art. 33 din OG nr. 26/2000, considerând că modificările aduse actului constitutiv și statutului prin Hotărârea Adunării Generale din 30.09.2013 îndeplinesc prevederile legale menționate mai sus, raportat la art. 8-12 din același act normativ, iar cererea formulată este întemeiată, instanța o va admite și va dispune înscrierea modificărilor aduse actului constitutiv și statutului petentei în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petenta Asociația „Club S. „H. V. A.” prin împuternicit special Z. I. N., cu sediul în A., ..21, jud. A.,

Dispune înscrierea modificărilor aduse actelor constitutive ale petentei prin Hotărârea Adunării Generale din data de 30.09.2013, în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut de grefa Judecătoriei A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la J. A., în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2013.

Președinte, Grefier,

R. A. C. P. S.

Red./tehn./R./PS/05.11.2013

6 ex. din care 2 ex. se . Asociația „Club S. „H. V. A.” prin împuternicit special Z. I. N., cu sediul în A., ..21, jud. A.,

- P. de pe lângă J. A.

După rămânerea irevocabilă se comunică 2 ex. cu:

- Administrația Finanțelor Publice A.

- Ministerul Justiției

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 7220/2013. Judecătoria ARAD