Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 620/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 620/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 620/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 620

Ședința publică din data de 01 februarie 2016

Președinte: L. C.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare, urmare disjungerii din dosar nr._ , cererea formulată de reclamantul L. Ș., în contradictoriu cu pârâta L. E., având ca obiect partajarea bunurilor comune.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu suma de 1181 lei, taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, din totalul de 1772,55 lei datorată, urmare admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar formulată de către reclamantul L. Ș..

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia solicită restituirea taxei de timbru achitată și a avansului onorariu expert, conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior de judecată.

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12.11.2015, sub numărul de dosar_, urmare a disjungerii din dosar_, reclamantul L. Ș. a chemat în judecată pârâta L. E., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună, în temeiul art. 358 alin. 1) Cod civil, încetarea regimului matrimonial dintre părți.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, părțile s-au căsătorit la data de 06.06.1987 și dețin în proprietate trei imobile, respectiv imobilul situat în C., .; ½ din imobilul situat în C., .. 1 și imobilul situat în D., nr. 416.

A arătat că, deși imobilul situat în D., este proprietate comună a părților, a fost cumpărat și achitat în întregime de către părinții săi, de asemenea și casa din C., . a fost cumpărată de către reclamant și soția acestuia, la un an de la încheierea căsătoriei, tot părinții acestuia ajutând părțile cu bani, iar cota de ½ din imobilul situat în C., .. 1, a fost dobândit în temeiul unui contract de întreținere încheiat cu socrul reclamantului.

Față de cele arătate, reclamantul a solicitat atribuirea către acesta a imobilelor din D. nr. 416 și din C., . iar către pârâtă a imobilul situat în C., .. 1.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 373 lit. b) Cod civil, respectiv prevederile art. 192, 194 Cod procedură civilă, iar în cadrul probei cu înscrisuri a depus la dosar copia certificatului de căsătorie ., nr._, copia contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub Încheierea nr._, copia contractului de întreținere, autentificat sub Încheierea nr. 427/05.02.2001 de către BNP T. F., copia certificatului de moștenitor nr. 19/ 05.02.2001, copia cărții sale de identitate, extras CF nr. 217 D., copie extras CF nr. 8409 C., copia extrasului CF nr. 8490/a C., copia extrasului CF nr. 9357 C., Certificate de atestare fiscală.

Prin rezoluția din data de 03.06.2015, s-a instituit în sarcina reclamantului, necesitatea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1772,55 lei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1) lit. f) din OUG nr. 80/2013, reclamantul formulând cerere de acordare a ajutorului public judiciar, care s-a admis în parte, în sensul eșalonării plății taxei de timbru datorate în 6 rate lunare, în cuantum de câte 295,43 lei fiecare.

Reclamantul și-a precizat cererea formulată, arătând că, imobilul situat în D. nr. 416, este proprietate comună, obținută în urma unui contract de întreținere, prestată doar de către părinții săi, apreciind astfel contribuția sa la achiziționarea acestui imobil ca fiind de 100%. Imobilul din C. . a fost cumpărat de către acesta, împreună cu soția, însă părinții săi au fost cei care au achitat prețul în întregime, motiv pentru care a apreciat contribuția sa ca fiind de 100% la achiziționarea acestui imobil, iar cota de ½ din imobilul din C., .. 1, a fost dobândit în temeiul unui contract de întreținere de la socrul său, apreciind astfel contribuția pârâtei la dobândirea acestui imobil ca fiind de 50%.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că, în principiu este de acord cu partajarea bunurilor, susținând însă că, imobilul situat în C. ., a fost dobândit de părți în cotă de contribuție de 50% fiecare, fiind de acord cu atribuirea acestui imobil reclamantului, cu obligarea sa la plata unei sulte către pârâtă.

Referitor la imobilul din C., .. 1, jud. A., pârâta a solicitat atribuirea către aceasta, stabilindu-se în sarcina sa obligația plății unei sulte către reclamant aferentă cotei de 25%, deținută de către reclamant, iar în ceea ce privește imobilul situat în D. nr. 416, având în vedere că a fost dobândit în baza unui contract de întreținere cu cota de 1/1, a solicitat ca acesta să-i fie atribuit reclamantului, cu obligarea sa la plata sultei.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115 - 118, 673 ind. 1) și următoarele Cod procedură civilă, art. 30 Codul Familiei.

La termenul de judecată din data de 12.10.2015, instanța a încuviințat cererile de probațiune formulate privind audierea martorilor R. F. (fila 37), R. I. și A. P., pentru reclamant și A. G. (fila 36) și Memetea V., pentru pârâtă, precum și efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții civile, probă însă care ulterior nu s-a mai administrat, între părți intervenind o tranzacție.

Prin serviciul registratură, la data de 08.12.2015, părțile au depus la dosar copia contractului de donație cu sarcină, autentificată sub Încheierea nr. 1130/23.11.2015 și actul de partaj voluntar între soți, intervenit între părți, autentificat sub Încheierea nr. 1131/23.11.2015.

Deși s-a solicitat de către reclamant, atât restituirea taxei de timbru achitată până în prezent, urmare intervenirii înțelegerii între părți, și respectiv restituirea avansului onorariu expert achitat, acesta nu a fost în măsură a indica temeiul de drept în baza căruia solicită acestea.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Părțile au avut calitatea de soți, iar prin Sentința civilă nr. 6065 pronunțată de Judecătoria A. la data de 09.11.2015 în dosar nr._, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre acestea, prin acordul soților.

În cursul prezentului proces, părțile s-au înțeles cu privire la componența masei partajabile, cotele de contribuție egale ale acestora la dobândirea bunurilor, valoarea masei de împărțit precum și cu privire la modalitatea de sistare a indiviziunii, depunând în acest sens tranzacția ”act de partaj voluntar„, autentificată la data de 23 noiembrie 2015 de Birou Notarial S. M..

Tranzacția încheiată între părți are următorul conținut:

ACT DE PARTAJ VOLUNTAR ÎNTRE FOȘTI SOȚI

—Subsemnații:---------------------------------------------------------------------------------------------

L. Ș., cetățean roman, născut la data de 27.07.1964 în municipiul A., domiciliat în oraș C., .. jud. A., identificat prin cartea de identitate . nr._/2015 eliberată de SPCLEP C., având CNP_ și

L. E., cetățean român, născută la data de 13.10.1967 în municipiul lași, domiciliată în oraș C., .. jud. Arid identificată prin cartea de identitate . nr._/2011 eliberată de SPCLEP C.. având CNP_ ----

- foști soți, divorțați în baza Sentinței civile nr. 6065/2015 pronunțată în dosarul nr.

6495/2015 de către Judecătoria A., rămasă definitivă, coproprietari în devălmășie asupra cotei de 2/4 părți din imobilul înscris în CF nr._ C. cu nr. top. 890/1, de sub B.2, dobândit de noi prin întreținere conform încheierii CF nr. 1839/2001, imobil compus din casa de locuit cu nr. top. 890/1 și nr. cad. C1. împreună cu suprafața de 250 mp, situat în oraș C., .. l, jud. A.. stabilim cota de contribuție la dobândirea cotei de 2/4 părți - bun comun din imobilul descris mai sus, ca fiind de 1/2 parte pentru fiecare fost soț și sistăm starea de indiviziune dintre noi, întocmind prezentul act de partaj, potrivit căruia: ----------------------------------------------------------------------------

Eu L. Ș., transmit fostei mele soții L. E. cota mea de

proprietate de 1/4 parte din imobilul înscris în CF nr._ C., cu nr. cad. C1 și top. 890/1, situat în oraș C., .. 1, jud. A. și precizez că nu am nicio pretenție de nicio natură cu privite la cota transmisă din acest imobil ce face obiectul prezentului act.-----------------------------------------------------------

Eu L. E., preiau în deplină proprietate și exclusivă posesie de la fostul meu soț L. Ș. cota sa de proprietate de 1/4 parte pe care acesta o deține din imobilul înscris în CF nr._ C., cu nr. cad. C1 și top. 890/1, situat în oraș C.. .. 1, jud. A., fără sultă, declarând că am luat cunoștință de situația de drept și de fapt a imobilului și mă oblig să respect regimul de construcție și aliniere.------

Transmisiunea deplină a proprietății cu toate atributele sale către L. E. are

loc azi, data autentificării prezentului înscris, -------------------------------------------------

Ca urmare a încheierii prezentului act de partaj voluntar, eu, L. E. îmi

întregesc dreptul de proprietare asupra imobilului înscris în CF nr._ C., cu nr. cad. C1 și top. 890/1, situat în oraș C., .. 1, jud. A. devenind astfel unica proprietară a acestuia.---------------------------------------------------------------------

Imobilul este liber de sarcini, întrucât A. G., beneficiarul

dreptului de uzufruct viager de sub C.l și a interdicției de înstrăinare și grevare de sub B. 3, este decedat conform Certificatului de deces . nr._/26.11.2001 eliberat de Primăria orașului C., radierea mențiunilor urmând a se face concomitent. ----------

Imobilul ce face obiectul partajului nu a fost scos din circuitul civil, este liber de alte

sarcini, așa cum rezultă din Extrasul de carte funciară pentru autentificare nr.

_/11.11.2015 eliberat de OCPI A..------------------------------------------------------

Taxele și impozitele aferente imobilului ce tace obiectul prezentului act de partaj voluntar sunt achitate la zi de noi, copartajanții, așa cum rezultă din Certificatul Fiscal nr. 1086/16.11.2015 emis de Primăria orașului C., iar de la această dată ele trec în sarcina

dobânditoarei.------------------------------------------------------------------------------------

Noi, copartajanții declarăm prin prezentul act că nu mai avem nicio altă pretenție băneasca sau de orice altă natură unul față de celălalt cu privire la bunul ce formează obiectul prezentului act de partaj și ne declarăm întrutotul de acord cu conținutul prezentului înscris —

De asemenea ne declarăm în mod expres de acord cu întabularea dreptului de proprietate asupra cotei părți de 1/4 parte în favoarea copartajantei L. E. în CF nr._ C., notarul public instrumentator urmând să îndeplinească aceste formalități. În vederea stabilirii taxelor, noi părțile semnatare estimăm valoarea cotei de 2/4 părți din imobil ce formează obiectul prezentului act la suma de 2.035 (douămiitreizecișicinci) Euro, echivalentul sumei de 9.043 (nouămiipatjruzecișitrei lei) calculat la cursul BNR al zilei de 4,4439 lei /1 euro.-----------------------------------------------------------------------------------

- Tehnoredactat la Biroul individual Notarial M. S.-O., cu sediul în

Oraș C., .. jud. A., într-un exemplar original care va rămâne în arhiva biroului notarial și 5 (cinci) duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial, un exemplar pentru Biroul de cadastru și Publicitate imobiliară și 3 (trei) exemplare care au fost eliberate părților.”

Totodată, părțile au dispus și cu privire la celelalte două imobile a căror partajare s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, respectiv imobilul situat în localitatea D. nr. 416, jud. A. și cel din oraș C., ., jud. A., pe care le-au donat fiicei lor L. L. conform contractului de donație cu sarcină, autentificat sub nr. 1130 la data de 23 noiembrie 2015 de către Biroul Notarial M. S. O..

Văzând cele de mai sus, având în vedere că înțelegerea părților privește toate capetele de cerere cu care a fost sesizată instanța și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2268 și următoarele Cod civil, în baza art. 438 Cod procedură civilă, va lua act de tranzacția intervenită între părți, conform dispozitivului.

Cu privire la solicitarea reclamantului de restituire a taxei de timbru și a avansului onorariu expert achitate instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată întrucât nici o dispoziție legală nu prevede o astfel de posibilitate.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de tranzacția intervenită între reclamantul L. Ș., CNP_, domiciliat în oraș C., ., jud A., în contradictoriu cu pârâta L. E., CNP_, cu domiciliul în oraș C., ., jud A., cu următorul conținut:

ACT DE PARTAJ VOLUNTAR ÎNTRE FOȘTI SOȚI

—Subsemnații:---------------------------------------------------------------------------------------------

L. Ș., cetățean roman, născut la data de 27.07.1964 în municipiul A., domiciliat în oraș C., .. jud. A., identificat prin cartea de identitate . nr._/2015 eliberată de SPCLEP C., având CNP_ și

L. E., cetățean român, născută la data de 13.10.1967 în municipiul lași, domiciliată în oraș C., .. jud. Arid identificată prin cartea de identitate . nr._/2011 eliberată de SPCLEP C.. având CNP_ ----

- foști soți, divorțați în baza Sentinței civile nr. 6065/2015 pronunțată în dosarul nr.

6495/2015 de către Judecătoria A., rămasă definitivă, coproprietari în devălmășie asupra cotei de 2/4 părți din imobilul înscris în CF nr._ C. cu nr. top. 890/1, de sub B.2, dobândit de noi prin întreținere conform încheierii CF nr. 1839/2001, imobil compus din casa de locuit cu nr. top. 890/1 și nr. cad. C1. împreună cu suprafața de 250 mp, situat în oraș C., .. l, jud. A.. stabilim cota de contribuție la dobândirea cotei de 2/4 părți - bun comun din imobilul descris mai sus, ca fiind de 1/2 parte pentru fiecare fost soț și sistăm starea de indiviziune dintre noi, întocmind prezentul act de partaj, potrivit căruia: ----------------------------------------------------------------------------

Eu L. Ș., transmit fostei mele soții L. E. cota mea de

proprietate de 1/4 parte din imobilul înscris în CF nr._ C., cu nr. cad. C1 și top. 890/1, situat în oraș C., .. 1, jud. A. și precizez că nu am nicio pretenție de nicio natură cu privite la cota transmisă din acest imobil ce face obiectul prezentului act.-----------------------------------------------------------

Eu L. E., preiau în deplină proprietate și exclusivă posesie de la fostul meu soț L. Ș. cota sa de proprietate de 1/4 parte pe care acesta o deține din imobilul înscris în CF nr._ C., cu nr. cad. C1 și top. 890/1, situat în oraș C.. .. 1, jud. A., fără sultă, declarând că am luat cunoștință de situația de drept și de fapt a imobilului și mă oblig să respect regimul de construcție și aliniere.------

Transmisiunea deplină a proprietății cu toate atributele sale către L. E. are

loc azi, data autentificării prezentului înscris, -------------------------------------------------

Ca urmare a încheierii prezentului act de partaj voluntar, eu, L. E. îmi

întregesc dreptul de proprietare asupra imobilului înscris în CF nr._ C., cu nr. cad. C1 și top. 890/1, situat în oraș C., .. 1, jud. A. devenind astfel unica proprietară a acestuia.---------------------------------------------------------------------

Imobilul este liber de sarcini, întrucât A. G., beneficiarul

dreptului de uzufruct viager de sub C.l și a interdicției de înstrăinare și grevare de sub B. 3, este decedat conform Certificatului de deces . nr._/26.11.2001 eliberat de Primăria orașului C., radierea mențiunilor urmând a se face concomitent. ----------

Imobilul ce face obiectul partajului nu a fost scos din circuitul civil, este liber de alte

sarcini, așa cum rezultă din Extrasul de carte funciară pentru autentificare nr.

_/11.11.2015 eliberat de OCPI A..------------------------------------------------------

Taxele și impozitele aferente imobilului ce tace obiectul prezentului act de partaj voluntar sunt achitate la zi de noi, copartajanții, așa cum rezultă din Certificatul Fiscal nr. 1086/16.11.2015 emis de Primăria orașului C., iar de la această dată ele trec în sarcina

dobânditoarei.------------------------------------------------------------------------------------

Noi, copartajanții declarăm prin prezentul act că nu mai avem nicio altă pretenție băneasca sau de orice altă natură unul față de celălalt cu privire la bunul ce formează obiectul prezentului act de partaj și ne declarăm întrutotul de acord cu conținutul prezentului înscris —

De asemenea ne declarăm în mod expres de acord cu întabularea dreptului de proprietate asupra cotei părți de 1/4 parte în favoarea copartajantei L. E. în CF nr._ C., notarul public instrumentator urmând să îndeplinească aceste formalități. În vederea stabilirii taxelor, noi părțile semnatare estimăm valoarea cotei de 2/4 părți din imobil ce formează obiectul prezentului act la suma de 2.035 (douămiitreizecișicinci) Euro, echivalentul sumei de 9.043 (nouămiipatjruzecișitrei lei) calculat la cursul BNR al zilei de 4,4439 lei /1 euro.-----------------------------------------------------------------------------------

- Tehnoredactat la Biroul individual Notarial M. S.-O., cu sediul în

Oraș C., .. jud. A., într-un exemplar original care va rămâne în arhiva biroului notarial și 5 (cinci) duplicate, din care unul va rămâne în arhiva biroului notarial, un exemplar pentru Biroul de Cadastru și Publicitate imobiliară și 3 (trei) exemplare care au fost eliberate părților.

SEMNĂTURA PĂRȚILOR,

SS. L. Ș. SS. L. E.

Respinge cererea reclamantului de restituire a taxei de timbru și a avansului onorariu expert achitate, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, care se depune la Judecătoria A., în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2016.

Președinte Grefier

L. C. A. T.

Red./dact.

LC/AT/08.02.2016

4 ex./2 ex. se comunică cu: reclamantul L. Ș., domiciliat în oraș C., ., jud A.,

pârâta L. E., cu domiciliul în oraș C., ., jud A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 620/2016. Judecătoria ARAD