Pretenţii. Sentința nr. 697/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 697/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 697/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 697
Ședința publică din data de 04 februarie 2016
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari, ., . contradictoriu cu pârâții H. – P. E. E., P. C., P. D. și H. Poyak E. - F., având ca obiect pretenții.
Se constată depuse la dosar la data de 02.02.2016, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea reclamantei.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 28.01.2016, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantei de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la această dată, urmând a da următoarea hotărâre.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 21.10.2015, reclamanta Asociația de proprietari ., . contradictoriu cu pârâții H. – P. E. E., P. C., P. D. și H. Poyak E. - F. a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de_,43 lei reprezentând cheltuieli de întreținere lunare și penalități de întârziere calculate până la data de 15.10.2015 și în continuare până la data achitării integrale a cheltuielilor restante. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâții au calitatea de coproprietari ai apartamentului situat în A., ., ., ., au refuzat în mod constant începând cu luna august 2010 să își execute obligațiile de plată a cheltuielilor reprezentând serviciile de utilități de care aceștia au beneficiat, prejudiciind în acest fel asociația de proprietari.
Reclamanta susține că prin semnarea tranzacției încheiate în data de 25.02.2014 pârâții au recunoscut cuantumul cheltuielilor restante aferente lunilor septembrie 2010 – decembrie 2013 și au înțeles să își asume obligația de a achita sumele restante în rate lunare de 1000 lei, fapt ce a determinat stingerea litigiului care a făcut obiectul dosarului nr._/55/2013 aflat pe rolul Judecătoriei A.. cu toate acestea, pârâții de la momentul semnării tranzacției și până la data promovării prezentei acțiuni au doar suma d 1000 lei pentru restanțele acumulate, respectiv suma de 465,68 lei pentru cheltuielile lunii februarie 2014.
Cu toate că pârâții au beneficiat de îngăduința asociației de proprietari, aceștia nu au înțeles să își respecte obligațiile, acumulând noi datorii.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 C.p. civ., art. 50 din Legea nr. 230/2007, iar în probațiune a depus la dosar tranzacția încheiată în data de 25.02.2014, tabelul cu cheltuielile restante și penalitățile de întârziere, extras CF, lista cheltuielilor comune restante pe lunile august 2010 – octombrie 2013.
Pârâții nu s-au prezentat în instanță și nu și-au exprimat poziția procesuală față de acțiunea promovată printr-o întâmpinare.
La data de 02.02.2016 reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, reiterând motivele de fapt și de drept invocate prin cererea introductivă, arătând în plus faptul că penalitățile d întârziere au fost calculate la valoarea de 0,2% pe zi de întârziere și au fost reduse la valoarea debitului datorat astfel cum prevede statutul asociației de proprietari.
Totodată, reclamanta a mai arătat că prima lună pentru care s-au calculat penalități de întârziere este luna august 2010 și nu luna august 2015 cum în mod greșit a fost precizat în tabelul depus la dosarul cauzei, cum tot o eroare de redactare este și precizarea cuantumului pretențiilor de 0,9% pe zi în loc de 0,2% pe zi.
Analizând cererea, probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:
Pârâții sunt coproprietarii apartamentului nr. 16 situat în A., ., ..
Aceștia nu au achitat cheltuielile comune aferente apartamentului, datorate reclamantei pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 01 august 2015, acumulând o creanță în valoare de 15.472,88 lei.
Prin semnarea tranzacției încheiate cu reclamanta în data de 25.02.2014, ce a avut ca finalitate stingerea unui litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr._/55/2013 aflat pe rolul Judecătoriei A., pârâții au recunoscut cuantumul cheltuielilor restante aferente perioadei septembrie 2010 – decembrie 2013, cu toate acestea, de la momentul semnării tranzacției și până la data promovării prezentei acțiuni au doar parțial debitul, rămânând de plată suma sus indicată.
Potrivit art. 3 lit. i din L114/1996 modificată- prin „cheltuieli comune” se înțelege „ cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației, care sunt legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune sau care nu pot fi înregistrate pe fiecare proprietate individuală.”
Cotele de contribuție se calculează în baza facturilor emise de furnizorii de servicii, fondurilor aprobate în adunarea generală a asociației de proprietari și a normelor metodologice.
Cheltuielile de întreținere constau în cheltuielile privind consumul de apă rece și caldă; combustibil pentru prepararea apei calde; gaze naturale; energie electrică; iluminarea scării; instalații scară și forță ascensor; salubritate; salarii pentru administrare, contabilitate, casierie și curățenie; materiale consumabile; pentru întreținere; alte servicii ce deservesc proprietarii și se repartizează în funcție de numărul de persoane care locuiesc în luna respectivă în condominiu.
Cheltuielile comune (fonduri stabilite; cheltuieli administrative;) se calculează în funcție de cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Art.46 din Legea nr. 230/2007, stabilește obligația în sarcina tuturor proprietarilor de a plăti „lunar, conform listei de plată” cheltuielile asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Așadar, pentru cele mai sus expuse, instanța apreciază întemeiată cererea, urmează a o admite astfel cum a fost formulată și a obliga pârâții la plata sumei de 15.472,88 lei reprezentând cheltuielile de întreținere aferente apartamentului proprietatea acestora, datorate pentru perioada ianuarie 2011 – august 2015.
Este adevărat că art. 49 al. 1 și 2 din L 230/2007, prevede că: „(1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”, fiind îndreptățită reclamanta a solicita atare penalități, însă,în ceea ce privește cuantumul lor, instanța nu poate reține suma indicată de reclamantă în condițiile în care, din tabelul prezentat modul de calcul al acestora nu corespunde prevederilor legale invocate, data de la care curg, numărul de zile de întârziere, data până la care au fost calculate, neputând fi verificate de instanță.
Astfel, spre exemplu, pentru cheltuielile aferente lunii august 2011, penalitățile au fost calculate începând cu 01.10.2011, ori, din tabelul cu cheltuielile aferente lunii respective - 184,52 lei rezultă că ultima zi de plată a fost 30 septembrie 2011, ceea ce conduce la concluzia că penalitățile se datorează începând cu data de 31 octombrie 2011. Aceeași situație este și în cazul cheltuielilor aferente lunii august 2013 ș.a.
Pentru cheltuielile aferente lunilor august 2010 – septembrie 2013, instanța va admite cererea privind obligarea pârâților la plata penalităților potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate, ce vor fi calculate în faza de executare.
Pentru cheltuielile aferente lunilor octombrie 2013 – august 2015, instanța constată că tabelele cu privire la acestea, nu poartă mențiunea datei afișării și nici a datei plății, pentru a se putea determina data de la care curg penalitățile de întârziere, în privința acestor cheltuieli, instanța urmând a respinge cererea de plată a penalităților.
În baza art. 453 C.p.civ., pârâta fiind în culpă procesuală, va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 400 lei ( onorariu avocat) către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de P., ., . sediul în A., ., ap. 8, Cod_, având C._ și contul nr. TO39 RNCB_ 0001 deschis la BCR A., cu sediul procesual ales în A., ., . în contradictoriu cu pârâții H. – P. E. E., P. C., P. D. și H. Poyak E. – F., toți cu domiciliul în A., ., .. E, ..
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 15.472,88 lei cheltuieli comune și de întreținere aferente perioadei august 2010 - august 2015 și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere pentru sumele datorate lunar calculate după trecerea unui termen de 30 zile de la data scadenței menționată pe fiecare din tabelele de cheltuieli aferente lunilor august 2010 – septembrie 2013, până la data plății efective, fără ca totalul lor să depășească suma la care s-au aplicat.
Respinge cererea privind restul penalităților de întârziere
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 04.02.2016.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red.EDB/Dact.GMP/15.02.2016
Ex.7/5 . de proprietari, ., . sediul procesual ales în A., ., .
H. – P. E. E., P. C., P. D. și H. Poyak E. – F., toți cu domiciliul în A., ., .. E, ..
Exp. 5 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 911/2016. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 904/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|








