Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5133/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5133/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 5133/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5133

Ședința publică din 09.09.2013

Președinte: C. C. A.

Grefier: R. M.

S-a luat în examinare, acțiunea civilă având ca obiect rectificare de carte funciară, formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții G. V. S., G. V. I., B. L. și B. M..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, c.j. N. C. E., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu 19 lei, taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Grefierul expune referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei depune la dosar delegație de reprezentare juridică, arătând că nu are alte cereri sau probe.

Instanța pune în discuția părților posibilitatea efectuării unei expertize judiciare.

Reprezentantul reclamantei arată că nu dorește efectuarea unei expertize judiciare, fiind suficientă cea extrajudiciară, depusă la dosar.

Instanța întreabă reprezentantul reclamantei dacă mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul reclamantei arată că nu mai dorește să formuleze alte cereri.

Nemaifiind alte cereri sau probe, instanța declară încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, rectificarea colii CF_ F., în sensul de a menționa suprafața reală a terenului, respectiv 2513 mp, în loc de 144 mp și de a se dispune OCPI A., să facă cuvenitele mențiuni în CF. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A., la data de 28.05.2013, sub nr. de dosar_, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții G. V. S., G. V. I., B. L. și B. M., solicită a se constata că imobilul intravilan situat în ., județul A., înscris în CF nr._ F., top 153.154, are în realitate o suprafață mai mare de 144 mp, respectiv 2513 mp; să se dispună OCPI să facă cuvenitele mențiuni în coala CF, în sensul menționării suprafeței reale.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin Hotărârea Consiliului Local F. nr. 61/30.05.2012, s-a aprobat la nivelul comunei F. un schimb de terenuri între . R.-Catolică Timișoara. Terenul ce face obiectul acestui schimb, proprietate a comunei F. a fost identificat în CF_ F., intravilan în suprafață de 1152 mp, iar terenul având ca proprietar tabular Fondul Școlar R. Catolic a fost identificat în CF_ Fîntânele, nr. top 153.154. Ca urmare a adoptării Hotărârii Consiliului Local F. nr. 61/30.05.2012 s-a încheiat contractul de schimb autentificat sub nr. 1234/05.12.2012 la Biroul Notarial B. C. S. din .. P. acest schimb, . deplină proprietate și posesie asupra imobilului situat în ., județul A., compus din școală și terenul aferent în suprafață de 144 mp, înscris în CF nr._ F. provenită din conversia pe de pe CF nr. 70, nr., top 153.154 de sub A1 și nr. top 153.154, nr. cadastral C1, de sub A.1.1, ce este liber de sarcini. În urma măsurătorilor efectuate ulterior, reclamanta a constatat că suprafața de teren este în realitate de 2513 mp. Astfel rezultă o diferență de teren de 2369 mp.

Se mai arată că suprafața excedentară a fost folosită în interesul acesteia de către școala ce aflată în acest loc și care a fost extinsă în două etape în anul 1913 și 1948, cu însă un corp de clădire. În anul 1968 pe această suprafață de teren au mai fost edificat construcții complementare acesteia, respectiv bibliotecă, magazie și două grupuri sanitare, construcții care nu au fost întabulate în cartea funciară. De asemenea, se arată că această suprafață a fost delimitată cu mult timp în urmă, utilizatorii nefiind tulburați de nimeni în perioada folosinței acesteia.

La art. 19 din Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale în vederea înscrierii în CF, se prevede că documentația pentru înscrierea modificării suprafeței imobilului trebuie să cuprindă și o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă sau declarație autentică de voință și proces verbal de vecinătate cu semnăturile vecinilor.

De asemenea, potrivit art. 25 din Ordinul nr. 634/2006 coroborat cu art. 89 din Ordinul nr. 633/2006, diferența excedentară de suprafață depășește 5% din suprafața evidențiată în cartea funciară, astfel că nu este posibilă rectificarea suprafeței de teren decât în baza documentației cadastrale, fiind necesară o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

În drept, reclamanta invocă dispozițiile art. 908 alin. 1 din Codul civil, art. 89 alin. 2 teza a II a din Ordinul nr. 633/2006 al ANCPI cu modificările și completările ulterioare corob. cu art. 25 din ordinul nr. 634/2006 al ANCPI A..

În probațiune, reclamanta a depus la dosar: Hot. Consiliului Lcal F. nr. 61/2012, contract de schimb, plan topografic, proces verbal de vecinătate, extrase CF.

Pârâții legal citați nu au depus întâmpinare.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, instanța reține, în fapt, următoarele:

Reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții G. V. S., G. V. I., B. L. și B. M., a solicitat rectificarea suprafeței imobilului situat în ., județul A., înscris în CF nr._ F., top 153.154, care ar avea în realitate o suprafață mai mare de 144 mp, respectiv 2513 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 19 din Ordinul ANCPI nr. 634/2006, pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale în vederea înscrierii în CF, potrivit căruia documentația pentru înscrierea modificării suprafeței imobilului trebuie să cuprindă și o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă sau declarație autentică de voință și proces verbal de vecinătate cu semnăturile vecinilor.

În egală măsură, reclamanta s-a prevalat și de dispozițiile art. 25 din Ordinul ANCPI nr. 634/2006, coroborat cu art. 89 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006, potrivit cărora, diferența excedentară de suprafață depășește 5% din suprafața evidențiată în cartea funciară, situație în care nu este posibilă rectificarea suprafeței de teren doar în baza documentației cadastrale, fiind necesară o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei o expertiză extrajudiciară, neavizată de OCPI.

Acțiunea reclamantei este nefondată, urmând a fi respinsă.

Astfel, singura probă administrată de reclamantă, pe parcursul judecății, este o expertiză extrajudiciară pe care reclamanta a depus-o la dosarul cauzei.

Deși instanța a pus în discuția părților posibilitatea efectuării unei expertize judiciare, reprezentantul reclamantei a arătat că nu dorește efectuarea unei expertize judiciare, fiind suficientă cea extrajudiciară, depusă la dosar. În aceste condiții, acțiunea reclamantei nu poate fi admisibilă, întrucât o expertiză extrajudiciară nu este suficientă pentru admiterea unei acțiuni prin care se urmărește mărirea unei suprafețe de teren a proprietarului reclamant, învecinată cu suprafețele altor proprietari, pârâți în cauză, diferența de suprafață, ce se solicită a fi constatată fiind considerabilă, mai precis 2369 mp., existând riscul încălcării abuzive a dreptului de proprietate al vecinilor reclamantei, în situația în care starea de fapt nu ar fi determinată legal printr-o expertiză judiciară.

De asemenea, instanța apreciază că trimiterile făcute de art.33 alin.1 din Legea nr.7/1996 actualizată și art.25 din Ordinul ANCPI nr.634/2006, invocate de reclamantă în susținerea acțiunii sale, mai precis trimiterile la instanța de judecată care să decidă asupra rectificării de carte funciară în situația în care diferența de suprafață, ce face obiectul rectificării, depășește 5%, nu presupun o judecată formală în care instanța este obligată să pronunțe o sentință în baza unei simple expertize extrajudiciare, prezentate de reclamant. De altfel, soluționarea pur administrativă a rectificării de carte funciară, pe baza unei documentații extrajudiciare, se poate face atunci când diferența de suprafață rectificabilă este mai mică de 5%. Așadar, apelarea la instanță presupune administrarea în fața acesteia, în mod nemijlocit, a unei expertize judiciare, pentru ca respectiva probă să fie supusă controlului judecătoresc, altfel existând premisele încălcării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 CEDO, luându-se în considerare o probă extrajudiciară obținută și controlată de o singură parte din proces.

În aceste condiții, în care reclamanta a refuzat administrarea unei expertize judiciare, pentru cele expuse mai sus, acțiunea acesteia este nefondată și va fi respinsă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă având ca obiect rectificare de carte funciară, formulată de reclamanta ., cu sediul în ., județul A., C._, în contradictoriu cu pârâții G. V. S. și G. V. I., ambii domiciliați în ./A, județul A. și în contradictoriu cu pârâții B. L. ȘI B. M., ambii domiciliați în ., județul A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2013.

Președinte Grefier

C. C. A. R. M.

Red/dact/CCA./.RM/19.09.013

7ex/5 comunicări

Se com. cu: - reclamanta ., cu sediul în ., județul A.,

- pârâții G. V. S. și G. V. I., ambii domiciliați în ./A, județul A.

- pârâții B. L. ȘI B. M., ambii domiciliați în ., județul A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 5133/2013. Judecătoria ARAD